ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Aforismele – sinteza trecerii noastre înţelepte prin lume

Volumul al treilea din ciclul MONEDE ŞI MONADE, apărut în acest an la Ed. LIMES- din Cluj-Napoca, îl reaşează pe Marcel Mureşeanu în ipostaza de gânditor; atitudinea contemplativă a autorului nu este străină celor care sunt familiarizaţi cu structura intelectuală a autorului. Aş îndrăzni să afirm că cea care i-a surprins cel mai bine întreaga operă , fie în studiile ce prefaţează anumite volume, fie in studii critice sau cronici literare – ramâne doamna Irina Petraş: „Aş putea imagina o schiţă de portret din ţăndări, înşirând la întâmplare cuvintele pe care le-am folosit de-a lungul anilor scriind despre poet şi poemele sale. Iată: singuratic, discret, ubicuu, bun ascultător, abisal, reticent, vorbăreţ (aproape) exuberant, îngăduitor, dezaprobator, ironic (şi autoironic!), firesc, simplu, elaborat, jucăuş, limbut, taciturn, epigramatic, surprinzător, molipsitor, atent, rebel, furiş, conştient, încărcat, latent, provizoriu, „pre-făcut”, dibuitor, definitiv, rotunjit, ultim, cristalin, hărţuitor, etern, drept, ocult, mincinos, ritmat, aproximativ, aberant, luminiscent, spart, muritor, absent, liniştit, greu, trufaş, christic, prelung, armonic, vag, crizic, senin, terorizat, distinct, original, expresiv, înşelător, ameţitor, direct, real, multiplu, ambiguu, imprevizibil, polivalent, satisfăcut, pur, autosuficient, ispititor, de neocolit, straniu, oprimist, neastâmpărat, forfotind, tonic, neobosit, laconic, gureş, tânăr, încăpăţânat, revoltat, încontrat, natural, viu, tragic, grotesc-ironic, sfidător, pângărit, deşart, blând, muzical, nelaş, înfiorat, ingenios, sprinţar, colorat, oniric, fantastic, avar, generos, plurivalent, oximoronic. Pot vedea în toate acestea un lanţ de mângâieri ale lucrurilor, o încercare repetată de a le îmblânzi prin atingeri delicate ale miezului lor indictibil.” (Irina Petraş)

Dacă ar fi să expun doar titlurile volumelor sale, sau distincţiile literare, premiile naţionale şi internationale, spaţiul modest al cronicii mele ar fi, cu siguranţă, depăşit. Şi, oricum, cei care sunt interesaţi de biografia (de notorietate) a autorului, o pot descoperi fie în prefaţa vreunui volum, fie în dicţionarele poeţilor români  sau în istorii. Şi, iată, că azi mărturisesc că, dacă admir în mod particular ceva în scrisul poetic sau aforistic al acestui autor, este cu certitudine patosul cuvântului, pe care reuşeşte să îl smulgă tandru din sânul semnificaţiilor mărunte şi să îl redea şlefuit, cu transparenţe de chihlimbar unui circuit valoric, fie prin metaforizare, fie prin vreun alt meşteşug poetic sau lingvistic, plasând accentul pe o relaţie constantă dintre context-cotext-text si metatext, într-o manieră elegantă, spontană, astfel încât evidenţierea mesajului să nu se realizeze brutal, imperativ… ci domol, ca o subtilă asimilare.

 

Cum devine cuvântul aforism

În ipostaza de poet, Marcel Mureşeanu a fost perceput de unii critici ca neoavangardist, ca neoromantic, ca postmodernist… Prin volumele de aforisme, însă, îmi permit să îl văd clasic, deoarece înţelepciunea – ca sinteză a experienţei unei vieţi, trăită în dimensiunile înalte ale spiritualităţii – îmi justifică pe deplin alegerea.

Căci, ce este aforismul, dacă nu replică în  literatura cultă pentru vechiul proverb popular? În ambele cazuri, cuvântul nu e decât un rezumat metaforic întors spre sinele creator  şi apoi din nou spre lume demonstrativ, moralizator şi (de ce nu?) ironic, coercitiv sau punitiv: „Cuvântul e ca un scorpion: atacă numai când este provocat şi îşi poartă, fără nicio excepţie, acul ca ultim segment al fiinţei sale.” (op.cit., p.13), tot aşa cum „Uitarea poate ucide o lume, atunci când cel uitat este cuvantul.” (op. cit., p.41), pentru că „Analfabeţi, neştiutori, trecem mereu printr-o pădure de semne!” (op. cit., p.56), iar „Cuvintele au originea pe care şi-o recunosc” (op.cit., p.45), pentru că „Un cuvânt se prinde întotdeauna cu ventuzele ultimelor sale silabe de peretele de sticlă al sensului.” (op. cit., p.12).

Unităţile lexicale se subordonează unei semiotici lucrative, subordonate unor indici tematici. De exemplu, actul scrierii este nuanţat în aforismele lui Marcel Mureşeanu în maniera polifonică: „Scrisul însuşi este o stare confuzională, scriitorul nu face decât să încerce să iasă din ea, (dacă a intrat), traversând vaste şi periculoase teritorii de panică. De funeraliile celor ce nu mai pot ieşi se ocupă imaginarul. Dar ale cui sunt, oare, gropile astea comune?!” (op. cit., p.18). De la aspectul oarecum pletoric al discursului – pentru un enunţ aforistic – autorul trece cu uşurinţă la un stil lapidar, servind, însă, aceloraşi categorii estetice (ironia, umorul, paradoxul): „Nimic mai de preţ în poezie decât Divina Gratuitate” (op. cit., p.28) şi “Uitarea poate ucide o lume, atunci când cel uitat este cuvântul. “(op. cit., p. 41) Actul creator este vizat în contexte morale, responsabilitatea scrierii este subliniată persuasiv: „Nu numai că nimeni nu ştie ce este poezia, dar nimeni nu ştie dacă există sau nu” (op. cit., p.30), iar „Scriitorul se hrăneşte din natura sa contradictorie, din ceea ce găseşte la confluenţa dintre cer şi pământ şi din procesele pe care le câştigă în faţa logicii de rând.” (op. cit., p.44)

Autorul are chiar inspiraţia de a teoretiza aforismul (maxima, cugetarea), undeva la graniţa dintre ludic şi persiflare, vizând atât impactul valoric al enunţului în sine, cât şi elementul semantic: „Marile fraze ale literaturii lumii au, de obicei, o trapă a lor, fiecare, prin care poţi cădea dintr-un înţeles în altul, fără să fii sigur că această cădere se va opri cândva.” (op. cit., p. 46). Echivocul, sesizabil prin relaţia denotativ-conotativ, scoate la iveală şi în enunţul anterior multipla interpretare semantică, despre care aminteam şi mai înainte. Putem vorbi, totuşi, de o direcţionare afectivă a sensului înspre un receptor de un anumit nivel intelectual. Unele texte au valoare de silogisme, probând acea detaşare clară sau simulată a autorului, altele aspiră spre butade, iar o bună parte poartă încarcătura aproape dramatică a impactului efemerităţii în trup asupra nemuritorului act de creatie. La graniţa dintre „râs şi plâns” realizând un exerciţiu de echilibristică nevanitoasă între starea extatică şi cea dramatică, Marcel Mureşeanu ne apropie de noi înşine, revelând totodată capacitatea sa fantastică de a comunica atât de mult prin atât de puţine cuvinte. Tonalitatea uşor sceptică, amară este sesizabilă chiar şi în planul fanic, obviu: „Abstracţiunile fără limita mortifică poezia, iar derizoriul fără graniţă o ucide a doua oară. Toate cele de mai sus se petrec însă fără nici o consecinţă asupra acestei forme de viaţă!” (op. cit., p.82) sau „Nu ştiu ce este mai îngrozitor: să faci acelaşi lucru în fiecare zi, sau să ai acelaşi coşmar în fiecare noapte!” (op. cit., p.86)

 

Viaţa ca drum între pământ şi cer

Ca şi proverbul, aforismul este o aserţiune despre felul în care este lumea, transmiţând un adevăr potenţial, pe care se sprijină enunţiatorul, cu scopul imanent de a include o situaţie particulară, într-un cadru general. Marcel Mureşeanu nu se abate de la această stereotipie, decât în măsura în care spiritul liber îşi permite să o facă. Evitarea dogmatismului este evidentă şi mijloacele lingvistice atât de variate de care uzitează îl aşază alături de marii noştri gânditori.

Tema vieţii şi cea a morţii, destinul ca o cale la care aspiri ca individ uman – fixează aproape jumătate din crucea semiotică a cărţii, având ca element-pivot înţelepciunea: „Încet-încet ochiul vârstei a treia se retrage spre ceafă”/ (op. cit., p. 102) „Ca să simţiţi că Moartea nu este doar un simplu cuvânt, va trebui să vă trăiţi viaţa până la capăt” (op. cit., p.96)/ „Adesea mă trezesc dimineaţa cu o mare dorinţă de viaţă, întinsă moartă lângă mine…” (op. cit., p.91 )/ „De abia acum îmi dau seama cât de mult înseamnă… ambalajul! zise sufletul meu, părăsindu-mă.”(op. cit., p.76),etc.

Ca poet, Marcel Mureşeanu a dovedit în mii şi mii de moduri metaforice valenţele curgerii timpului înainte şi înapoi prin vremelnicele noastre existenţe, totul cu girul unei placide eternităţi şi a unei răbdări cosmice de sorginte demiurgică. Contemplaţia capătă, însă, în cadrul aforismelor note jucăuşe, autoironice sau dureros ironice, nuanţe de umor negru, edulcorat prin contrast la nivelul aceleiaşi construcţii frastice…şi iată, Maestrul! Plămada contemplaţiei nu sugrumă un vitalism (mai cu seamă pe cel creator), pentru că mănuşa cuvântului e aruncată provocator sub nasul lectorului, într-o selecţie pentru „duelul” intelectual, singurul ce poate anula singurătatea şi care asigură  – în fapt – comunicarea ca atare.

Lupta dintre teama de decadenţă şi curiozitatea pentru ziua de mâine e surprinsă în câteva cugetări needulcorate: „O noapte întreagă degetul meu virtual a apăsat pe tragaciul real al pustii, fără ca glonţul să pornească.” (op. cit., p.40) /”Fericit cel ce nu crede în inocenta virgulei!” (op. cit., p.38) /”Drama e că ni se pregăteşte o tragedie!” (op. cit., p.39) /”Ultimul refugiu al vietii din noi este  ochiul. Moartea ştie asta, dar se face că nu vede. Genial actor!” (op. cit., p.8) /”Spectrul eternităţii e pericolul cel mare ce ne ameninţa viaţa de fiecare zi!” (op.cit.,p65)

 

În loc de epilog

Poezie sau aforism, metafora este atât de vecină cu realul (un anume real) în tot ce scrie cu atâta sensibilitate Marcel Mureşeanu. Cuvântul vibrează nu doar fonetic prin rostire, mai cu seamă acolo, în planul intim al sensurilor, pe care autorul are abilitatea să le dirijeze spre un mesaj uman profund. Şi nu, nu este vorba doar de înţelepciunea pe care ţi-o aduce vârsta. Cu toţii ştim că nu vârsta ne face înţelepţi. Este, cred, pe lângă sinceritatea necondiţionată, demnă a fiecărei trăiri în parte, sinteza cunoaşterii şi a sentimentelor, a profanului şi a sacrului, în fine, a oricărei dihotomii pentru a da naştere OMULUI CREATOR.

Şi pentru că pe 28 noiembrie autorul împlineşte o vârstă frumoasă, consider că nu e deplasat ca în numele meu şi al colegilor de redacţie să spunem un cald şi onest „La mulţi ani, Maestre!”

Elena-Carleta BREBU

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala