ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Erotismul lui Dracula

Vampirul Dracula continuă să frământe imaginaţia contemporanilor, iar constatarea bizară că cei mai mulţi turişti care ne vizitează ţară încearcă să păşească pe urmele lui, în timp ce românii resping acest mit, vampirului se datorează conotaţiilor multiple pe care le-a stârnit ivirea sa pe scena literaturii prin romanul lui Bram Stoker. În acest articol urmărim să evidenţiem una dintre paradigmele originale ale mitului lui Dracula, cea a erosului, aşa cum ni se dezvăluie în romanul Dracula al lui Bram Stoker, roman care a impus România ca ţară a vampirismului şi pe Dracula ca prototip al vampirului.

Mit complex, ce presupune credinţa într-o lume iraţională şi obscură, ce scapă rigorilor raţiunii, Dracula stabileşte o legătură indisolubilă cu erotismul, abordând o problematică nouă legată de puterea seducţiei şi a limitei între normalitate şi anormalitate. Vampirul Dracula al irlandezului Bram Stoker  nu este numai o creatură furnizoare de teamă, o încarnare a răului, o fiinţă subversivă care ameninţă ordinea naturală şi socială, ci şi un reprezentant al amantului suprem, un cuceritor periculos care periclitează nu numai ordinea stabilită de societatea bărbaţilor, ci şi norma morală.

Dracula este de departe imaginea eroticului care perverteşte virtutea şi grandoarea oamenilor. El este, ca şi Don Juan, un seducător fără greşeală, victimile sale erotice îi vor deveni tovarăşi fideli. Dracula este un personaj în mod particular fascinant, un fel de avatar al lui Don Juan, prin eleganţa sa aristocratică, prin senzualitatea şi seducţia sa irezistibilă, dar şi un moştenitor al sceleratului gotic, o figură diabolică în măsura în care el uneşte puterea erotică şi capacitatea de a suscita oroare şi groază.

Dracula interoghează complexitatea dorinţei, seducţia se reduce la el mai ales prin impunere, prin metode vrăjitoreşti, misterioase şi violente. Obscen şi plin de farmec în acelaşi timp, Dracula, ca şi Don Juan, este atras de frumuseţea viitoarelor sale partenere. Dacă Don Juan reprezintă amantul de profesie, inteligent, curajos, atrăgător, uneori şi laş, Dracula cucereşte nevoit de circumstanţe. Dracula este imaginea seducătorului trist, pentru că sentimentul iubirii nu intră în calculele sale. Seducând din pragmatism, el nu descoperă plăcerea erotică a simţurilor şi nici pe cea intelectuală a lui Don Juan. La el seducerea nu e decât o necesitate, un element primordial al supravieţuirii, în timp ce pentru Don Juan este o continuă confirmare a posibilităţilor sale de cuceriritor absolut: „Să seduc oricând femeia/ Este propriu-mi obicei”, afirmă eroul în piesa lui Tirso de Molina. Sexualitatea lui Dracula este sterilă, ca şi cea a lui Don Juan şi a sceleraţilor gotici. El nu are copii, nu are prieteni, ci doar slujitori. Dracula nu trăieşte eroticul nici după convenienţele aristocratice, nici după cele ale poporului de rând, ci într-un mod personal. Dorinţa lui de a-şi prelungi existenţa îl obsedează atât de mult, încât nu mai percepe just realitatea, ajunge să se izoleze de ceilalţi, să trăiască în singurătate şi să fie văzut ca un pericol extrem. În fond, Dracula, asemenea lui Don Juan şi a sceleraţilor gotici, se iubeşte doar pe sine, şi de aici tragismul său, iar acest egoism excesiv, acest narcisism îl duce la prăbuşire. Drama lui Dracula este drama căutătorului de absolut, care prin erotism încearcă să atingă nemurirea. Spre deosebire de Don Juan, care urmăreşte satisfacerea dorinţei şi confirmarea de fiecare dată a virtuţilor sale de cuceritor, Dracula vede în eros un mijloc de a accede la nemurire. Dacă Don Juan clocoteşte de viaţă reală, animalică şi pură, Dracula, ca şi Faust, nu e decât un bătrân întinerit prin artificiu diabolic, prin puterea miraculoasă a sângelui.

Care ar fi atuurile şi armele vampirului ce fac din el un cuceritor absolut? Bram Stoker refuză să descrie direct momentul seducerii victimei, însă lasă câteva portiţe de interpretare. Femeile cucerite de Dracula nu provin din toate mediile sociale, ca la Don Juan, ci manifestă preferinţă pentru un anume tip de feminitate. Preferă femeile educate, de condiţie nobilă şi cu o sensibilitate aparte. Modalităţile de seducţie sunt generale: nobleţea comportamentului, poziţia socială a partenerului, puterea pe care o emană, bogăţia şi, nu în ultimul rând, virilitatea sa. În mecanismul seducerii infailibile, Dracula face uz direct sau indirect de toate avantajele sale. Să vedem, aşadar, care sunt resursele de seducţie ale acestui personaj. În primul rând, statutul personajului, pe care scriitorul insistă încă de la începutul romanului, îi conferă lui Dracula numeroase avantaje. Dracula este un aristocrat, e conte, nobleţea şi eleganţa sunt trăsăturile sale de caracter moştenite de veacuri. El fascinează prin nobleţe, dar şi prin aroganţă, trufie şi autoritate, impuse de rangul deţinut. Comportamentul său faţă de Jonathan este aparent de o politeţe excesivă, dincolo de convenţiile epocii şi de statutul său social. Dracula are conştiinţa acestei purităţi a sângelui, iar ideea de rasă este afirmată direct, ceea ce îi creează o superioritate de care este conştient şi de care face uz.

Pentru a-şi prelungi viaţa, Dracula trebuie să seducă, iar seducerea nu e altceva decât o luptă erotică pe care seducătorul o câştigă mereu. El este un războinic care îşi schimbă de data aceasta natura războaielor sale, ele sunt acum de esenţă erotică, ontologică şi mistică. Mijloacele sale sunt infailibile: virilitatea emană din înfăţişarea sa, puterea seducţiei sale este nelimitată, ea ţine de orgoliul său nemăsurat, care sfidează în cele din urmă şi legile naturale ale omenirii. Contele Dracula posedă o avere considerabilă, pe care o etalează fără rezerve. El are un castel, cumpără nenumărate case în Anglia şi face uz de o enormă sumă de bani. De asemenea, dispune şi de o cultură intelectuală solidă, e poliglot şi are cunoştinţe militare temeinice, e un om remarcabil cu un spirit subtil, e în definitiv un alchimist.

A vorbi de frumuseţea fizică a vampirilor şi implicit a lui Dracula este un efort dificil. Criteriile frumuseţii sunt de altfel greu de stabilit, niciodată definitive şi sunt, în general, subiective. Vampirii, în genere, nu sunt frumoşi. Nicăieri Dracula nu apare în ipostaza unui bărbat frumos, el nu e un Adonis. El nu are o înfăţişare atrăgătoare, însă nici una banală, comună. Spre deosebire de lordul Ruthven a lui Polidori, care este un vampir frumos, Dracula captează interesul mai cu seamă prin ineditul înfăţişării sale, chiar prin urâţenia sa care intrigă şi atrage în acelaşi timp. Costumul său se remarcă prin originalitate şi încearcă să pună în valoare farmecul fizic, devenind un instrument cu substrat erotic. Îmbrăcat cu o pelerină neagră, Dracula îşi sporeşte puterea de seducţie prin misterul de care se înconjoară. El îşi ascunde figura sa demoniacă, vestimentaţia sa funcţionează ca o momeală sexuală, căci camuflează misterul şi funcţia sa diabolică.

Prima descriere este cea a lui Jonathan, însă este făcută după canoanele estetice masculine. El remarcă în primul rând forţa şi vitalitatea pe care le exprimă înfăţişarea lui Dracula, calităţi definitorii care fac din Dracula un cuceritor imbatabil. La rândul său, Mina remarcă figura aparte a contelui, ce are aspectul unui dandy: „un bărbat înalt, subţire, înveşmântat în negru”. Realismul macabru al înfăţişării sale diurne nu exclude apariţia seducătoare în regimul nocturn, care înfrumuseţează imaginea vampirului. Dracula izbeşte prin înfăţişarea sa inedită: cu „faţa ca de ceară”, cu „nasul lung acvilin” şi „buzele roşii”, inspiră, prin apariţiile sale misterioase, teroare, dar şi seducţie extremă. Culorile utilizate, negrul, albul şi roşul, sunt culori vampirice prin excelenţă. Roşul traduce violenţa pasiunii erotice şi o voluptate extraordinară, în timp ce negrul semnifică, în plan erotic, lumea misterioasă, obscură, universul inconştient al instinctelor sexuale, al erotismului frustrat şi violent, care agresează liniştea şi puritatea fecioarelor engleze.

Ochii şi privirea lui Dracula sunt elementele-cheie ale seducerii. Ambivalenţa privirii a fost discutată încă din cele mai vechi timpuri. Ea poate transmite un mesaj pozitiv, însă, ca orice simţ, ea poate fi supusă şi păcatului. Armă de seducţie, de o strălucire ieşită din comun, privirea hipnotică a lui Dracula fascinează şi e devastatoare, Dracula întâlnindu-se cu mituri precum cel al Popeei, al lui Orfeu, Narcis, Psyche, Medusa sau a lui Melmoth.  Privirea vampirului Dracula arde de dorinţe, pe care le induce şi victimelor, şi, în consecinţă, anulează orice efort de salvare: „Eram încremenită şi, lucru destul de ciudat, nu voiam să-l împiedic” afirmă una dintre victimele vampirului. Fiinţă josnică care nu caută decât să-şi corupă victimele, Dracula seduce şi perverteşte pe tinerele fete inocente şi pe femeile cinstite. Figura emblematică a lubricităţii, Dracula constituie o ameninţare împotriva ordinii morale prin practicarea poligamiei, deoarece cele trei femei-vampir, pe care Harker le întâlneşte în castelul său par să fie soţiile sale.

Însă contele Dracula nu îşi iubeşte victimele, el se situează la antipodul unei atitudini de iubire. El seduce, supune şi le domină prin puterea sângelui. Dacă iubirea presupune fuziunea aspectului senzual cu cel spiritual, în cazul lui Dracula întâlnim numai componenta senzuală, care este una violentă. În comportamentul său nu regăsim nimic din suavitatea gesturilor amoroase. Actele erotice, la care Dracula îşi supune victimele, sunt distrugătoare, duc la o disoluţie a fiinţei. Dacă dragostea este creatoare, pentru că îmbogăţeşte spiritul, sexualitatea debordantă şi violentă a lui Dracula corupe şi dizolvă fiinţa. De aceea, în urma întâlnirilor vampirice, eroinele se simt slăbite, lipsite de vlagă. Vampirul Dracula nu-şi poate asuma iubirea, pentru că iubirea este substanţa relaţiei dintre om şi divinitate. Absenţa sentimentului iubirii îi este reproşată direct  de către una dintre cele trei consoarte ale sale: „ —Tu, care n-ai iubit niciodată; niciodată n-ai iubit”. Ceea ce-şi asumă Dracula sub forma iubirii este o sexualitate pură, sterilă, care ţine de latura instinctuală. Dracula este astfel expresia pulsiunilor erotice ascunse în fiinţa umană.

Mitul lui Dracula cunoaşte probabil cea mai mare notorietate dintre miturile moderne, activând strucuri mitice ce fac parte din imaginarul nostru colectiv. Dracula reprezintă fascinaţia fantasmatică a sângelui, a sexului, a violenţei şi a morţii care este prezentă în fiecare individ.

Dorel NISTOR

(fragment din lucrarea de doctorat „Interferenţe ale mitului lui Dracula cu romanul gotic” aflată în curs de apariţie)

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala