ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Bogdan ULMU – Cum ne comportăm la înmormîntări

Cum ne comportăm la decernări de premii

Nu are rost să discutăm, fiindcă nu primim premii…

Cum ne comportăm în Groenlanda

La fel : cine ajunge acolo?…Şi unde-i Groenlanda asta, bre?!…

Cum ne comportăm la înmormîntări

Aici vom adăsta o ţîră (ce-oi vorbi eu ardeleneşte, că sunt bucureştean, stabilit în Iaşi, cu soţie din Bacău!) fiindcă înmormîntări sunt tot timpul. Trec peste truisme (să fim sobri, să venim cu barbă incipientă, să fim îmbrăcaţi în negru, să îmbrăţişăm, solidar, ruda răposatului, să nu ne-mbătăm la pomană, să n-o întrebăm, pe văduvă, dacă-i măritată etc.). Important e să nu transformăm în comedie, tragedia ce tocmai se-ntîmplă la cimitir. Nu rîdeţi, că am văzut multe situaţii atît de inadecvate momentului, încît au făcut apoplexie rudele mortului, un popă s-a ţăcănit şi el, iar groparii au luat-o la sănătoasa strigînd isteric „Nichipercea! Nichipercea!”…

Dacă nu aveţi talent oratoric, nu vă-nghesuiţi să vorbiţi la mormînt. Dacă totuşi rostiţi cîteva cuvinte aparent-pioase, nu scoateţi în evidenţă defectele celui plecat, dar nici nu-l supradotaţi, postum; cînd toţi ştiu că a fost un anonim cu viciul trăscăului, care nici nu-şi odoriza axilele, nu v-apucaţi să deplîngeţi soarta României, orfană acum şi handicapată axiologic, fără nea Mardare de la sculărie.

Sigur, însă, că văduva va trebui să-ntrebe anapoda, „de ce te-ai dus Mardare, şi cui mă laşi?”, interogaţii cutumiar-retorice ; defunctul oricum nu va răspunde, iar la partea a doua a întrebării, adunarea zăreşte deja privirea deşănţat-lubrică a vecinului de la doi. Sigur, ar părea cinică acum, din partea dvs., o rememorare nedelicată, de tipul „acum îl plîngi, da’ cînd trăia-i urai, zilnic, să-l ia moartea!”; ce dacă, fomeia-i guralivă, n-o făcea din ură, ci dintr-un tic verbal atavic : ţaţele se simt dezonorate&depersonalizate, dacă vecinele nu aud cum îşi ocărăsc bărbatul cu blesteme (involuntar) argheziene şi, consecinţă directă, cum se vaită că omul le-a căpăcit una peste meclă de trebuie să pună comprese cu Burow, pînă la următoarea pocneală.

Cînd se aruncă bulgări peste sicriu, nu faceţi exces de zel: un unchi, într-o ocazie identică, a aruncat pămînt timp de trei ore, într-una, chiar şi după ce toată lumea plecase la cantina cimitirului. Pesemne, durerea-i anesteziase relaţia cu Timpul…

Fiindcă am vorbit de cantină: e bine să nu fie invitaţi mai mult de zece mii de comemoratori, deoarece închirierea unui stadion local costă. Şi-apoi, marile suferinţe, cum zice şi Budhha, se petrec în intimitate…

Dacă tristul eveniment gastronomic se petrece în perioadă de post, nu-ntrebaţi „da’ costiţe de purcel, nu dau ăştia?”; şi nu-ntreceţi măsura cu paharul, c-apoi veţi păţi ca un văr din Ţăndărei  curios să afle, după al patruzecişipatrulea păhar, cui se dă … darul…

Nu-i uşor să vieţuieşti, draci masochişti: dar ceva mă face să cred că nici cînd eşti exonerat de corvoada existenţei, situaţia nu devine roză…Of!

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala