Dan Perşa – Legenda gripei porcine

Tot auzind despre gripa porcină, m-am întrebat: cum se va fi născut ea? Am citit prin ziare sumedenie de ipoteze. Poate că nici una nu e adevărată, ci lucrurile s-au petrecut cam aşa.

Printre nămeţi, dl Nica zări turla bisericii Sf Ilie şi ceva în mijlocul frunţii îi tresăltă, încât îşi simţi sprâncenele trase în sus, ceea ce-i dădea senzaţia că ar fi negre, groase şi unite. Parcă se pricopsise cu un tic nervos, aşa îi tresăltau, grele. Nu-i a bună!, îşi spuse şi rânji. Nu credea în presimţiri şi nici nu e de crezut în ele. Dar, ciudat, jocul sprâncenelor îi amintiră nişte rugăciuni, auzite la bunica sa pe când era copil. Aşa privea bunica lui spre cer, cu sprâncenele ridicate întocmai cum şi le simţea acum el. Vru să afle dacă-şi mai aminteşte o rugăciune, una scurtă măcar şi porni silabisirea. În acelaşi timp, alunecând pe coastele nămeţilor adunaţi de buldozere pe marginile drumurilor, dl Nica se angajă în traversare. Bolborosea rugăciunea şi cerceta cu ochii-n patru drumul. Când coloana de maşini din stânga se sfârşi, cătă atent spre dreapta şi văzând drumul liber, porni grăbit. Se pare că scăpase din vedere o maşină, ori ea staţionase pe aproape şi n-o văzuse c-a plecat. Maşina îl izbi, îl aruncă înainte, şoferul frână, dar alunecă mai departe şi trecu peste el, făcându-l zob. Dl Nica nu realiză că e mort nici măcar un minut mai târziu, când i se păru că ar sta atârnat în aer, levitând şi aflat deasupra paratrăsnetului Bisericii Sf Ilie, privind în jos spre buluceala de maşini de pe străzi şi forfota prostănacă a oamenilor pe trotuare şi la trecerile de pietoni… Dl Nica muri, însă nu fu tras, cum deja s-a înţeles, de păcatele-i multe, prin borta cea întunecată şi puturoasă în Iad, ci se înălţă întocmai unui înger spre împărăţia cerului, ajungând la poarta unde stătea de strajă Sfântul Petru. Sfântu Petru îl cunoscu îndată ce pui de căţea este, dar nu avu ce face. În chiar clipa morţii, dl Nica îngâna o rugăciune spre Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Precuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă!, iar asta a fost de ajuns să-i şteargă toate păcatele şi să-l scape de iad. Dar nevrând să-l lase să treacă fără o măruntă penitenţă măcar, nevinovată glumă de sfânt, Sf Petru prinse nasul dlui Nica între falangele arătătorului şi inelarului, i-l strânse şi i-l răsuci până văzu că l-au podidit lacrimile şi, eliberându-l, minunându-se de nasul roşu de parcă dl Nica ar fi fost un beţiv ordinar, Sfântul întredeschise poarta, îl împinse cu palma între omoplaţi făcându-i vânt prin ea şi îi dădu cu vârful opincii un şut zdravăn în dos, încât dl Nica pătrunse în Rai de parcă l-ar fi fugărit vreo vidmă, dar se împletici, se-mpiedecă şi căzu cu nasul în ţărână. Bulbuci de salivă îi ţâşniră din gură şi, luaţi de primăvăraticul vânt de la Poarta Raiului, se împrăştiară şi începură să coboare încet spre pământ.

-Măcar atâta osândă să ai pentru păcatele-ţi multe – spuse Petru. Te-o fi iertat Dumnezeu, dar eu nu pot fi aşa bun ca El – adăugă şi îşi frecă palmele, ca după o treabă anevoie, dar bine făcută.

De unde se adeveriră vorbele prosteşti ale dlui Nica: viaţa nu-i dreaptă!

Sfântul Gheorghe, care tocmai trecea pe-acolo cu niscaiva treburi, învârtind în suliţă un şarpe-balaur cum învârţi un bou după ce l-ai înfipt în proţap şi te pregăteşti să pui proţapul în furci ca să perpeleşti vita pe foc, văzând una ca asta, spuse lui Petru:

-Tare te mai ţii de năzbâtii, sfinte. Saliva din gura omului acesta o să ajungă pe pământ şi din ea se va prăvăli peste neamul omenesc gripa porcină. Altă osândă adusă omenirii, fiindcă aşa e: când un păcătos e iertat, alţii pătimesc pentru el.