ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Elisabeta ISANOS

Primăvară

Cineva a păstrat sămânţa labirintului:

vine primăvara,

rătăcirile cresc,

zilnic se-ntâmplă minunile grele,

doar ce nu-mi stă în putere se face,

şi nimic omenesc.

Memoria cerului se-ncarcă de stele,

virtuale lumini,

pe-o frunte-nclinată

s-agaţă şi plânge

cu lacrimi de sânge

cununa de spini.

Molia

Cuprinsă sunt în tinereţea ta,

ca molia într-o iluminare,

parcă se frig cuvintele de tine,

şi tot spre tine tind, în loc să zboare.

Deşi n-aveai cum să le treci de praguri,

din curţi în floare ieri faci brusc paragini,

şi faci să piardă primăvara veacuri,

lăsând în urmă umbră fără margini.

Nu mă mai scald într-un pustiu de bine,

precum în vremea fără leac de tine

mă răsfăţam în timpul necuprins,

fără să ştiu, mă bucuram în jale…

N-am cum să sper într-un mai teafăr „mâine”,

rămân scrumită-n candelabru-aprins.

Corabia

Iubitul meu, Gheţarul, mi-a şoptit:

Să ştii, fetiţo, e un cer în valuri,

Cu sorii lui de nedescoperit,

Strălucitori ca-n sălile de baluri.

Când orice frumuseţe e-o sfidare,

Tu plină eşti de perle de lumini,

Să ştii, iubito, e un cer în mare,

Sunt munţi de ape, de ecouri plini.

Gândeşte-te ce sus ajunge marea,

Cum sub picioare va foşni înaltul!

Nu merita să-ţi iroseşti plecarea

Ca să te duci de la un ţărm la altul.

Ai să te faci cerească în adânc,

De plete trasă ca o stea prelungă,

Desfă-te! Toate funiile strâng.

Caniculă

Mai dârză-i umbra decât mine-n casă,

e-a unor cărnuri puse la răcoare,

lăsându-mă dulceagă cârpă stoarsă,

îmi ling pereţii spatele de sare.

Când văd cum viermii mişună-n căldură,

îmi ţin în creier recele şi gerul,

m-arunc sub zero, într-o iarnă pură,

sub pragul unde-i pentru beciuri cerul.

Aş vrea, aici, să nu mă fi născut,

ci unde sunt mărimi doar negative,

în spaţiu invers şi în timp trecut,

mai timpuriu ca Ur şi ca Ninive…

Dar simt cum creşte din pământ amiaza,

spre crucea cerului se-nalţă raza,

răzbate din adâncuri răcoroase,

şi aerul e plin dumnezeieşte

de un prezent care-a răzbit şi creşte,

şi iar mă scurg topită de pe oase.

Dansuri

Sunt dansuri – poante înţepând pământ,

Şi joc desculţ călcând cu talpa toată,

Şi înrădăcinări pliate-n vânt,

Şi izbucniri care-nfloresc deodată.

Mai sunt şi dansuri – tremurări de oase,

Şi dansuri – zbor în pas de răsuflări,

Balans de bărci pe apele serioase,

ori ziduri nemişcate-n ritm de mări…

De-ar fi pământ bătut ori linişte de valuri,

Cu braţele-mpletite ca podul între maluri,

Eu calc pe melodie cu tălpi îngrijorate:

De dragoste ori luptă e tactul care bate?

Duminică devreme

Era duminică devreme,

când multă lume doarme încă,

şi neatins cu geana, cerul

mai are străvezimi de stâncă,

şi nu ştiu ce m-a pus să-mi urc

privirile mai sus de toate,

descoperind cum norii curg,

cum capul mi se dă pe spate.

Vedeam acolo miezul gol,

din care soarele lipsea,

iar lumea îmi dădea ocol

şi-i auzeam strigând: „Păzea!”

Şi începea să se audă:

„Umbla pe unde cale nu-i!

Pe dânsa pielea încă-i udă

de roua lumii nimănui!

Păzea, că ochii ei văzură

ce nu se vede nicăieri,

şi încă-i murmură pe gură

strălucitoarele tăceri!

Şi dacă a văzut chiar cerul

şi vrea culoarea-n ochi să-i poarte,

s-o facem să cunoască fierul

cu gust premergător de moarte!”

Cu vorba „pajură sau cap?”

zvârleau moneda pe asfalt…

„Să iasă pajura! strigam,

de-ar fi să cadă celălalt!”

Şi chiar aşa s-a petrecut,

că împreună nu-ncăpeau:

profilul s-a lipit de lut,

în timp ce-arίpile zburau.

Oarba

Ea se grădinărise cu privirea,

cum în pământ un strat de floare prinzi,

era grădină zilnic poruncită,

şi se ara cu genele-n oglinzi.

De la un timp, paragină se face,

o părăsire, unde nu-s stăpâni,

maidan pe unde umbre de aripi

trec iute mângâind, în loc de mâini.

Chiar şi pe noi, când îi venim în faţă,

ne ia drept fâlfâiri de porumbei,

curând ne uită şi din nou ne-nvaţă,

când rătăcim prin ridurile ei.

Balanţa

Simt tremurarea mării de departe,

cu greul ei pe tas mă cântăreşte,

ca să mă urce-n cer, în zări descreşte,

scăzând sub mal ca apa Mării Moarte.

Uitându-şi urma-n aerul golit,

adânc din înălţimi se va lăsa,

când eu apăs ca plumbul, urcă ea,

îşi scoală-n zare muntele lichid.

Ce-am să mă fac dacă diseară plouă

şi cad pe tasul meu darale mici?

Ne-apucă ameţeala pe-amândouă,

leşină marea-n zări, şi eu aici.

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala