ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Radu Cârneci – Sonete

Un prinţ ivit sub zodia minunii

in memoriam

Mihai Codreanu

O, Prinţ ivit sub zodia minunii

Sonet încins cu legi dăinuitoare

din care armonii se nasc odoare

dând străluciri adânci înţelepciunii

Pilduitor genunchii-şi pleacă unii

la chipul tău cuvinte domnitoare

sculptându-te iar frumuseţea doare

de necuprins ca-ntinderea genunii

Şi timpul trece însă nu te fură

nu-i pentru tine negurosul Lethe;

drapat în toga-ţi – fragedă armură –

Surâzător şi trist ca vechi portrete

sublimului dai veşnica măsură

iar trecerii mirabile regrete…

Pe căi de întrebări şi nedormire

LXIII

Pe căi de întrebări şi nedormire

mi-e pasul – nesfârşită căutare;

morminte vin cu semne de-ntrebare

şi ierburi ard sub nalta lor uimire.

(A patimilor veche strălucire

mă strânge încă-n lungă-mbrăţişare

şi ţărmur sunt cu chipul ros de sare

şi nu mă regăsesc, pierdut în fire)

Lungi ispitiri! neîncetat mă sună

pătrunsa ta putere întru toate

şi, istovit de tainica furtună

Mă las în răstignirea de plăcere

– precum stă caru-n cer pe sfinte roate –

neputincios cu a iubirii vrere…

De nu m-aştepţi la cine mă voi duce

LXV

De nu m-aştepţi la cine mă voi duce

şi ce înalt mă va primi în sine

iar vocea ta de n-o întorci spre mine

mă vor chema doar căile năuce.

De văi sunt ameţit vor să mă-apuce

în haosul cu viespile venine

ci eu mă voi o flacără de bine

iar tu eşti semn în palida răscruce.

Primeşte-mă de gând! aprinde-mi cerul

cu sunete şi armonii stelare:

prin tine voi a prinde adevărul –

Tu eşti izbânda mea prea mult dorită

– numai prin tine clipa-i veacul mare –

topeşte-mă în ochiul tău, Ispită!

Ce iarnă, deci, a întronat puterea

LXVI

Ce iarnă, deci, a întronat puterea

zăpezilor peste-amorţite doruri!

şi vânturi iată cum alungă noruri

spre vechi pustietăţi zdrobind tăcerea!

Omături mari îşi scânteie averea:

fierbinte alb fără răgaz amoruri

în zări de cântec înceţate coruri

şi lupii sfâşiindu-ne vederea

Dar tu rămâi în vară pom albastru

cu fructe aurii seminţe bune

când eu departe-n nordul meu sihastru

Ca magul stau: genunchi de rugăciune

iar sufletul comunicând c-un astru –

şi sângele domol de-nţelepciune…

Ca un paing ţesându-şi pânza fină

LXIX

Ca un paing ţesându-şi pânza fină

în colţul său de umbră şi lentore

ştiindu-şi singur patima ce-l doare

şi cerului găsind mereu pricină

Aşa-mi ascund păgâna mea ardoare

şi mă sculptez din vârf la rădăcină

iar clipa cu abisul se-nvecină

că nu-mi soseşti de gând mântuitoare.

De vei veni când am să fiu gheenă

cu trupul nesfinţit de mângâiere

zvâcnindu-mi tâmpla diavoleasca venă

Zadarnic te vei zbate a scăpare:

vei fi atunci a imnului plăcere

ţesută-n melodii de aiurare…

Din tinereţe părul meu căruntul

LXXII

Din tinereţe părul meu căruntul

ca o cunună de înţelepciune

stins arde-n jurul tâmplelor şi-mi spune:

departe-i Cerul stă în noi Pământul!

Din tinereţe mi-e stăpân Cuvântul

cel dăruit cu spaimă şi minune

cel căutând comoară să-mi adune

învingător învins pe care cântu-l!

Din tinereţe patimile toate

m-au năvălit ca hoardele-n plăcere

storcându-mă de vlagă peste poate –

O, ce târziu te redescopăr: una

şi singura minune în tăcere

chemându-mă şi alungând minciuna…

Arbore singur între zări! şi nu te

LXXIII

Arbore singur între zări! şi nu te

ajung păduri cu cânturi laolaltă

pe frunţi cu boarea cerului înaltă

fără de spaima nopţilor gemute.

De trunchiul tău furtuna îşi ascute

roi fulgere, când nebunia-şi saltă

tăria ta durere-i – ca o altă

înnobilare-a simţurilor mute…

(Asemeni eu: singurătatea-mi este

adâncă băutură necesară

cu adânciri în sufletu-mi şi peste –

Iubirile-s departe: blondă ţară;

cei mulţi topesc tăcerile aceste

în înfloriri cu viaţa lor sumară…)

Eu mor puţin în fiecare seară

LXXVI

Eu mor puţin în fiecare seară

când somnul vine firea să-mi cuprindă

şi sunt doar apa mută din oglindă

înmărmurită-aşa mereu şi iară

Şi trupul stă în împietrita gheară

iar faţa mi-e de taină suferindă

când spaima – nebunia să-şi aprindă –

dansează-ntre făcliile de ceară.

Nu-mi este-alături somnul tău de veghe

ca trupul meu cu trupul tău să-ndure

alunecarea sub a morţii zeghe –

O, dacă-ar fi!…, ar fi deasupra noastră

un vuiet şi-o mireasmă de pădure

iar sufletele-n joaca lor albastră…

Blestemul meu frumos ca o tăcere

LXXVII

Blestemul meu frumos ca o tăcere

tăcerea mea frumoasă ca o moarte

şi moartea mea frumoasă ca o carte

în care ochiul naşte umbra cere

Şi sărăcia, scumpa mea avere!

averea mea din vântuiri de soarte

şi soarta care – cine să ne-o poarte? –

mă mistuie în miezu-i de putere!

O toate-acestea Tu le ştii şi iată

departe stai de gura ce murmură

de rima care dibuie înceată

Putere-a mea cea fără-asemănare

Tu prinsă-n mine ca într-o armură

iveşte-mă de foc în aspră zare…

Ochii de lup sfredelitori trecură

lxxxiV

Ochii de lup sfredelitori trecură

de-atâtea ori prin ochii mei şi iată

cerându-mă la ani maturi: ce beată

lucirea lor, lipsită-acum de ură!

(Plutire blândă spre un timp de zgură

de liniştire-n liniştita ceată

de neînvins atunci, acum înceată:

ochii de lup, trecuta mea măsură!)

Cum se topeşte juna bărbăţie

în marile iubiri, pe rând, şi moare

sublimul vârf, ca starea de beţie!

Lipsită-acum privirea de vâltoare

se face semn de uluire, ştie

că-n faţă-i doar îngusta trecătoare…

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala