ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Elena Ciobanu – Pentru Nick

La sfârşitul lui februarie, anul acesta, prin intermediul unui blog specializat în Sylvia Plath, am putut să o ascult pe Frieda Hughes, fiica Sylviei Plath şi a lui Ted Hughes, la un canal al postului de radio BBC, în cadrul unui program intitulat Private Passions, unde sunt invitate personalităţi din viaţa culturală care îşi împărtăşesc, timp de vreo oră, bucăţile de muzică preferate cu ascultătorii. Între o piesă muzicală şi alta, realizatorul îi provoacă să răspundă la tot felul de întrebări despre vieţile şi realizările lor.

În primele momente mă uimeşte asemănarea, remarcată şi de alţi ascultători, dintre vocea ei şi vocea Sylviei Plath. E aproape straniu să te apropii atât de mult, plus că Frieda a semănat fizic destul de bine cu mama ei în tinereţe. Acum are 50 de ani şi, după cum spune ea însăşi, acum seamănă din ce în ce mai bine cu bunica ei maternă, Aurelia Plath. Totuşi, odată trecute primele momente, îmi dau seama că, deşi Sylvia există în această voce, totuşi vocea trimite la o altă psihologie decât te-ai aştepta. E sigură pe sine, rezonantă, vorbeşte cu uşurinţă despre ce o inspiră, emană o anumită putere şi independenţă. Chiar şi o anume răceală, cred. Vocea Sylviei Plath, pe care poţi s-o găseşti oricând pe YouTube, recitând poemele proprii sau dând interviuri, nu are aceeaşi certitudine, are inflexiuni mult mai complexe, are turnùri repezite, şfichiuiri la capătul frazelor poetice, are un tumult gâtuit şi o fluctuaţie, un tremolo şi umbre derutante.

Pe la mijlocul emisiunii, Frieda este solicitată să vorbească despre legătura dintre dramele familiei sale şi creaţia ei. Cea mai recentă lovitură o constituie pentru ea, evident, sinuciderea fratelui ei, Nicholas Hughes, în casa lui din Alaska, la 47 de ani, pe 16 martie, anul trecut. Era profesor universitar în domeniul biologiei, nu avea familie şi se pare că avusese probleme cu depresia mai ales în ultima parte a vieţii. Se pare că el dorise să fugă de o viaţă umbrită de celebrii săi părinţi, dovadă că a refuzat constant să apară în public în vreo împrejurare legată de viaţa literară a familiei sale. Frieda Hughes (ajunsă, între timp, la al treilea divorţ, pronunţat la începutul acestui martie), în schimb, a profitat din plin de ascendenţa ei şi a devenit pictoriţă şi autoare de cărţi de poezii şi de literatură pentru copii.

Ceea ce reţine atenţia este poezia scrisă pentru Nick, fratele mort, şi pe care Frieda o citeşte în direct. Destul de neimpresionantă ca valoare estetică, poezia (intitulată For Nick/Pentru Nick) reuşeşte totuşi să emoţioneze la final, la un nivel uman empatic. Textul face parte din volumul ei de poezii (al şaptelea) publicat în decembrie 2009, The Book of Mirrors/Cartea oglinzilor. Nick nu este subiect de poezie pentru prima dată. El a mai fost subiectul unei poezii tulburătoare scrise de mama lui pe când el nu împlinise încă un an de viaţă: Nick and the Candlestick/Nick şi sfeşnicul. Ori de câte ori o citesc, îmi vin în minte pozele lui de bebeluş cu ochi mari, jucăuşi, stând în braţele iubitoare ale mamei sale, ceea ce mă mişcă, mai ales acum, când ştiu că din acel bebeluş nu mai există nimic. Titlul e mult mai reuşit în engleză, datorită muzicalităţii, iar poezia încifrează emoţiile unei maternităţi care depăşeşte simpla duioşie, simpla melodramă. Persona textului este un fel de fiinţă proscrisă trăind într-o peşteră umedă şi întunecată, învăluită de „şaluri de aer negru de liliac”, metaforic denumite „omucideri reci”, din ale cărei degete o „religie piranha” îşi bea „prima împărtăşanie”. Bebeluşul găsit cu ajutorul unei lumânări o tranfigurează, făcând-o să îşi transforme spaţiul astfel încât el să se bucure de dragostea ei. El devine pentru ea „cel/Solid pe care se sprijină spaţiile, invidioase./[...] bebeluşul din iesle.”

Când Frieda Hughes scrie o poezie despre fratele ei, o face în mod covârşitor ca o soră îndurerată. Simţi sforţarea chinuită de a exploata la maximum emoţional tristul eveniment. E cu totul altceva când citeşti poezia Sylviei Plath despre „bebeluşul albăstrui” (cum îl numeşte în jurnal): acolo sensurile se adună complicat, iar viaţa rămâne în urma literaturii. Fapt pentru care sunt pe deplin conştientă că fiorul meu de regret la vestea morţii lui Nick se datorează nu persoanei reale, ci imaginii prin care mama lui l-a făcut să supravieţuiască poetic.

Frieda va rămâne şi ea în memoria culturală în primul rând ca fiică a doi mari poeţi şi ca subiect al unor texte lirice scrise de ei, iar abia mai apoi ca autoare de poezii şi picturi. Nu e deloc un destin uşor să fii descendent al unor mari şi faimoşi scriitori.

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala