ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Poesis - Victor Mitocaru

Hai la vot cu toţii, bre

(În stilul lui Jacques Prévert)

 

Deci să mergi ca să-ţi dai votul,

deci să mergi ca să-ţi dai votul,

zise doamna necăjită,

învârtind un sucitor,

către soţul ei, bătrânul,

care sta lângă cuptor,

deci să mergi ca să-ţi dai votul,

deci să mergi ca să-ţi dai votul,

cum văd eu, nu ai de gând.

Da’ la ce aş merge, dragă,

la ce bun să le dau votul,

chiar zicându-mi ei că potul

trece de un milion ?

N-au decât s-aştepte votul,

că de mine-i doare-n coate;

iaca na, le-arăt eu cotul.

De la Fondul Proprietatea

tot aştept retrocedarea

celor duse-n patru zări,

dar se vede că dreptatea

umblă pe două cărări.

Ne-au promis marea cu sarea,

iar lăsata secului

a trecut de multe ori,

de mă ia şi cu sudori,

simţind că-mi pândeşte casa

slăbănoaga cea cu coasa.

Du-te tu, dacă-ţi convine

să trăieşti şi mult şi bine,

cum ne-a zis-o nu ştiu cine…

Iat-o pe bătrâna doamnă

dându-şi votul repejor

şi grăbind s-ajungă acasă

îl găsi lângă cuptor

tocmai dus din lumea asta,

evident, cum dă năpasta,

când te afli la pripor.

Şi doar îi căzuse-n vis

că primise chiar în scris

câteva rânduri şi punct

limpede specificând

că-i va fi recuperat

de la Fondul Proprietatea,

bine, nu se ştie când

dar, desigur, în curând,

tot avutul lui furat

de regimul blestemat

şi numit acum defunct.

Iat-o pe bătrâna doamnă

alergând pe la ziare

cu anunţuri mortuare

scoţând bani pentru ferpare.

Peste trei zile precis,

adunarea-ndoliată

strânsă lângă paraclis

se uita la mort ca-n vis:

Ce bărbat a fost odată!

Vreo doi dintre cunoscuţi

mai pe larg au evocat

calităţile şi viaţa

celui de curând plecat,

deşi note informative

despre el cândva au dat,

că aşa ne-a fost trecutul,

ca şi astăzi, cu păcat.

A venit apoi o doamnă

de la Fondul Proprietatea

şi-anunţă cu mare fală,

temperată de-o sfială

înţeleasă pe moment,

că va face o sucursală,

poate, un aşezământ

pentru cei tari de virtute

şi ajunşi la senectute,

marii beneficiari

ai averilor pierdute

şi acum redobândite,

fie ei şi în mormânt.

Ştirea a incendiat ziare,

dar se dovedi minciună;

opoziţia riscase,

mereu pusă pe ranchiună.

Repede, o sesizare

din oficiu, un protest,

chiar şi o interpelare

pe un ton cam indigest,

să vedem: care pe care?

Dar un glas oficial

insistă pe soarta ţării: 

Interesul naţional

cere să le dăm uitării.

Numai văduva în vârstă

îi chemă la parastas, 

unde au şezut la masă

vreme, poate, de un ceas.

Conducându-i la plecare,

mulţumindu-le împăcată,

i-o întoarse un om politic:

Cu plăcere, şi-altădată.

Corabie în derivă

 

Pe un ţărm părăsit, printre stânci,

acolo am plâns şi-am şezut

lângă un schelet preistoric albit,

ca o resorbţie a prezentului în trecut.

Din ţărmul răvăşit de-atâtea furtuni

mai respiră o fâşie ademenind obsesivă,

ca o geană tremurătoare la orizont,

corabia aflată mereu în derivă.

O hărmălaie de istov acolo pe punte

aproape că-ntunecă vocea oraculară,

iar mateloţii se-nfruntă zadarnic,

fiecare asumându-şi steaua polară.

Din sutele de stele alese pe rând,

cu multă şi erudită viziune stelară,

niciuna nu se impune în final

drept călăuza lor tutelară.

Vocile pier când şi când mistuite

şi renasc vehement de cineva aţâţate,

iar peste noapte şi de departe ajuns

al veştilor lumii abur străbate.

O, Doamne, corabia în derivă

aşteaptă de-un veac acostarea;

mateloţii se-ntrec pândind izbăvirea,

şi-n juru-le, veşnică, veşnică, marea.

Dar într-o zi se va arăta ţărmul,

cine ştie când, bineînţeles, nu se ştie,

şi-atunci mateloţii îşi vor limpezi văzul,

treziţi dintr-o lungă şi barbară beţie.

Vor clipi des ca să alunge deochiul,

ocultele vrăjitoare ori vraciul,

doar scribul va nota pe tăcute:

„Trează-i corabia – clampă cârmaciul.”

Suprafaţa lucie a ideii

 

Nicio cale nu-i sigură,

nicio cale nu-i sigură

de-a te pătrunde de sinele tău

fără să tulburi apele oglinzii

cu dâra cuvântului.

Nicio cale nu-i sigură,

nicio cale nu-i sigură

de-a opri fâlfâitul secundei,

pe când urmăreşti dâra cuvântului

spre culcuşul ideii.

Nicio cale nu-i sigură,

nicio cale nu-i sigură;

pe suprafaţa lucie a ideii

semnul şi clipa dispar fără urmă.

(Din volumul de poezii în pregătire Corabie în derivă)

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala