ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Gelu Vlaşin, omul decor, deprimist sau suprarealist?

Aproape că nu poţi vorbi despre poetul Gelu Vlaşin fără a menţiona că este iniţiatorul curentului deprimist. Puţini poeţi şi-au fundamentat creaţia pe baza unui manifest literar. Din câte am eu cunoştinţă, dintre poeţii contemporani, Gelu Vlaşin este singurul poet care şi-a exprimat crezul artistic şi sub formă eseistică, formulând o doctrină estetică. Din al său „Manifest deprimist” notăm: „Poezia, în conceptul deprimist, nu este o esenţă, nu este o matrice localizată într-o anumită zonă a poemului, ci este dispersia spaţiilor albe difuzate pe toată suprafaţa lui, cuprinzând elementele minimalului compatibile cu orice experienţă umană, condiţionată prin existenţa unor contexte valorizate de componenta experienţială pe care un autor o controlează poetic. Semnificaţiile latente explorate în cuvinte nu trebuie doar să pozitiveze receptarea poetică prin potenţiale formule metaforice. Deprimismul propune conceptul minimal de abordare a unei realităţi dificile/ dinamice/ dureroase, care îşi supune individualul prin absorţie.” Întregul manifest deprimist este conturat de astfel de judecăţi estetico-filozofice şi cu siguranţă va face obiectul de cercetare al istoriilor literare, aviz pe această cale criticilor literari! Însă ceea ce interesează pe cititorul iubitor de poezie nu sunt formulele filozofice, colocviale, uneori incomprehensibile ci impresiile de lectură care-l incită, captivează sau emoţionează. De aceea consider salutară hotărârea lui Gelu Vlaşin de-a ne oferi o imagine de ansamblu asupra creaţiei sale poetice în antologia „Omul decor” (Timişoara, Editura „Brumar”, 2009, într-o ediţie elegantă din colecţia Semn).

Sigur că se poate naşte întrebarea: poezia lui Gelu Vlaşin, deprimistă, este dureroasă, apăsătoare, se întâlneşte sau nu cu lirismul depresiv al lui George Bacovia? Gelu Vlaşin este un pesimist sau doar un reflector al unor stări angoasante, stări care au fost trăite/cunoscute de fiecare dintre noi la un moment dat, mai mult sau mai puţin?! Cum a fost începutul poetic al lui Gelu Vlaşin?

„Tratat la psihiatrie” poetul singur în spaţii albe

Debutul a fost în 1999 cu „Tratat de psihiatrie”, carte de versuri frumos întâmpinată de Nicolae Manolescu care descria depresiile lui Gelu Vlaşin ca fiind „personale şi sugestive, notaţii discret-sentimentale dintr-o realitate cu site, internet, web, cielo, joyce lauren blanc, jacuzzi şi telenovele”. Dincolo de limbajul acesta remarcat şi atunci ca fiind postmodern şi de dispunerea grafică a textelor, cu obsedante spaţii albe, de lipsa semnelor de punctuaţie, discursul liric atât de esenţializat încât lasă impresia unui stil laconic, cartea împărtăşeşte cititorului tristeţile, nedumeririle, deziluziile autorului. Este jurnalul emoţiilor unui om părăsit şi singur. Dezamăgit în dragoste, melancolic şi decepţionat, poetul se tratează prin ficţiune şi prin mărturisirea stărilor depresive. Conştientizând că a iubit o imagine ideală a femeii, pentru a nu cădea în resentimente şi a-şi salva spiritul, poetul recurge la desfiinţarea personajului feminin ideal din poveste: „n-o să mai fac/ poze voalate cu/ vieţile tale/ triste şi tu/ n-o să mai fii/ albă ca zăpada pentru/ piticii mei”. Sunt poeme care au numele de depresii iar autorul le numerotează descrescător, începând cu numere pare (cu soţ), urmate de cele impare, de la doisprezece la acel unu, care simbolizează atât unicitatea cât şi singurătatea. Universul sensibil poate fi alcătuit din imagini abstracte, ciudate, suprarealiste: „definiţia clipei atârnată în cuier/ motanul resemnat/ pierdut’’’’’’’’’’’ printre/ programele de ştiri şi/ zmeul din sertar/ campion la bridge/ paharul concentrat pe supradyn în/ camera cu violente poze când/ mâna mea pictează pe cearceaf/ un crocodil roşcat”.

Volumul este dominat de dorinţa acută a poetului de a-şi vindeca rănile sufleteşti prin uitare.

„Poemul turn” sau suspiciunea unui Turn Babel indonesian

Titlurile sunt cât se poate de ciudate în volumul „Poemul turn”: bandung, suryana, ogoh, garuda, bubuk, karatagan, pahlawan… Curiozitatea m-a împins să apelez la „sfântul” Google dar tot n-am reusit sa aflu sensul cuvintelor, nume proprii sau comune toate par a se lega de Indonesia… O limbă atât de străină încât sugestia poetului este evidentă: un turn babel al vorbirii în limbi. Dar sub titlurile acestea pentru majoritatea ezoterice, versurile sunt redate cu o coerenţă şi o fluenţă admirabilă. Un volum în care moartea (care ia forme de fantastic abisal) îl descântă pe cel urmărit, ademenit în mreje: „să-ţi ghicesc/ mi-a zis moartea rânjind/ să-ţi ghicesc/ printre liniile frânte/ din palmă/ din palma palmelor tale/ din viaţa vieţilor tale/ să-ţi ghicesc/ hai/ hai/ hai să-ţi ghicesc odată/ s-a supărat moartea/ aruncându-şi coasa/ peste umărul meu”. Un Gelu Vlaşin care oscilează în acest volum, poem-turn, între a fi sarcastic şi ludic: „ştii că merge/ nici aaaaa/ nici aa/ cam insipid cu răbufniri uneori/ mă întreb ce-o fi cunilingusul/ am auzit la vecina de la şase/ când vorbea cu mitică/ zicea aaaaaahhh doamneee iubituuuleee/ ce dor mi-e de-un cunilingus/ în receptor/ poate-mi faci o felaţie/ zicea/ uite aşaaaaa/ uiteeeeee aaaaaaşaaaaa/ pe urmă aşşşşşşşşşşa/ şi tot aşa până când luna/ ca o minge de foc/ s-a rostogolit în camera lor/ devastându-i”.

Suprarealistul „Atac de panică”

În volumul „Atac de panică”, supranaturalul pare a ocupa un loc mai mare decât oricând. Poezii sensibile, de dragoste, răvăşite însă de posesiune şi implicit de panică, de spaima abandonului. În desene verbale, predominante fiind caligramele prin clepsidră care, evident sugerează scurgerea timpului, obiectele par a-şi căuta esenţele iar omul devine el însuşi un element de decor. Este volumul cu cel mai înalt grad de abstract al cotidianului. Ceea ce nu înseamnă că poetul îşi pierde conectarea la realitate. El cutează să-şi mărturisească deschis revoltele împotriva nedreptăţilor, a lipsei de şanse egale pentru oameni, a falsităţilor de orice tip, inclusiv ale celor ce ţin de „convenţii sociale”. Memorabile sunt poeziile cu alăturări insolite (din păcate nu putem reda aşezarea în caligramă): „melcul tău răsucindu-se/ când la intrare bat/ alunele în coaja unei întâmplări/ insecte cu senzaţii tari/ se rostogoleşte/ spuma trezindu-se pictată/ pe sânii tăi ca o lună/ plină/ hai——-hui/ în patul lui procoust/ culorile războiului/ peste coapsele tale/ buzele pământului/ deschizând/ porţile râului galben/ să-mi naufragieze/ co….rabia/ (în străfundul uitării)”.

Poetul inspiră. „Ultima suflare”

Nu, nu e o poezie despre neputinţă. Dimpotrivă, aş spune că volumul „Ultima suflare” se află sub magia eului poetic. Sub semnul unui aparent narcisism (unul dealtfel atrăgător), găsim aici un autoportret liric, presărat cu mărturisiri în care domină senzualitatea, diafanul, graţia: „buzele mele/ strivindu-te/ alungându-te/ îngânându-te/ buzele mele otrăvitoare/ iată-le/ sunt făcute/ ca să ucidă/ ia-le/ sunt ale tale…”.

Poet deprimist, bacovian sau suprarealist?

„Poet cu un fond melancolic şi învolburat” după cum remarca în prefaţa antologiei Claudiu Komartin, totuşi Gelu Vlaşin indiferent de speculaţiile pe care le-am lansa aici, el seamănă doar cu el însuşi. Poezia bacoviană este mult mai tensionată, mai copleşitoare. Comparându-l cu distanţii suprarealişti, Gelu Vlaşin este un sentimental, un poet senzual, un romantic. Suprarealiştii îşi propuneau să se exprime prin „automatisme psihice”, departe de această atitudine se află poetul cu toate „psihismele” sale. Cel mai mult poezia lui Gelu Vlaşin împlineşte crezul redat în primele fraze ale manifestului său deprimist: „În primul rând poezia ramâne ceea ce-a fost dintotdeauna – defularea personală a unei trăiri la nivel existenţial. (…) Fără suferinţă artistică poezia nu există, fără trăire un poem nu poate respira. Abia apoi se transformă la nivel de receptare într-un mai mult sau mai puţin instrument afectiv, care-şi găseşte cel puţin o formă de autentic.”.

Identificând câteva influenţe suprarealiste în discursul său liric, rămânem la părerea că Gelu Vlaşin este exact ceea ce el însuşi s-a definit, un poet deprimist. Un poet original, cu o voce extrem de aparte în contextul poeziei de azi!

Violeta SAVU

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala