Perpetua dimineaţă a candorii…

Singurul paradis din care omul poate fi alungat vreodată este copilăria. Candorile ei, irepetabile, pot fi totuşi uneori recuperate din perspectiva artei şi afectivităţii. Amintirile permit refacerea afectivă a acestui prim orizont cognitiv prin evocarea memorialistică sau expresivitatea plastică a discursului artistic. Luminiţa Radu, graficiană şi pictoriţă cu resurse creative notabile, a descoperit printre relicvele primilor ani de şcoală Caietul de matematică. Momentul, sentimental desigur, a produs o autentică revelaţie ce trebuia neapărat mărturisită în expresie artistică.

Aşa s-au ivit pe lume o seamă de compoziţii care sugerează miracolul anilor fragezi, bucuriile şi uimirile lumii. Poeţii cred, deseori, că universul însuşi este doar un număr şi, în consecinţă, este nevoie doar de gestul recuperator al omului ca timpul să se comprime sau să se dilate subiectiv şi să facă din existenţă fie un trecut utopic, fie un prezent continuu. Caietul cu pricina poartă semnele cerebralităţii, are rigoarea matematicii, dar şi candoarea visului cu ochii deschişi. Semnele simbolice ale numerelor, logica trecerii de la concret la abstract devin alte dimensiuni conotative ale acelor vag explicabile mistere devenite semn.

Caietul de matematică evocă accesul la abstract, la miracolul unei lumi, alta decît cea redusă la afecte, la aproximaţiile universului imediat. Astfel, se produce o primă formă de detaşare de contextul afectiv a cărui subiectivitate tinde spre obiectivare. Caietul – document sentimental, ce seamănă cu un palimpsest, recuperează semnele trecutului, mereu suprapuse care generează un univers fabulatoriu. Incluse în structura plastică a compoziţiei, semnele cifrelor din caiet au menirea de a genera un spaţiu privilegiat al gîndirii de sine, de comunicare şi interacţiune dincolo de subiectivitatea auctorială. Apelul la colaj, la toate posibilităţile tehnicilor mixte, conferă compoziţiilor grafice motivaţia ideatică şi afectivă care, pornind de la recuperarea caietului ca obiect, extinde aria cercetării în sensul unei mai generale direcţii de iniţiere într-o taină personală, subiectivă şi pilduitoare totodată.

Grafismul proteic, spontan şi convingător, trece dincolo de rigorile genului prin adaosurile de imaginaţie recente, motivate prin studiile prodigioase. În subtilele caligrame, angajate într-o dinamică formal-cromatică ataşantă, se manifestă o vervă imaginativă inepuizabilă şi o bine ştiută ştiinţă a măsurii lucrurilor. Reţeaua liniilor surprinzătoare se motivează prin idee şi se împlineşte prin expresie. Unele pusee de frenezie barocă exaltă ansamblul plastic şi dovedesc capacitatea de a inventa dantelării grafice imateriale, luxuriante încît privitorul se pierde urmînd-o pe traseele sugestive ale iluzoriului.

Grafica ei alb-negru, laviurile, suprafeţele colorate asemenea unor pasteluri valorifică proprietatea ductului de a fi gracil şi surprinzător. Peisajele gălăţene, ca prim orizont cognitiv, transcriu sensibil nu atît geografia locurilor, cît spiritul lor. Unele imagini sugerează în perspectivă plonjantă pitorescul unui loc a cărui inimă pulsează în ritmurile muzicale ale valurilor Dunării.

Mizînd pe o bună capacitate evocator-simbolică, Luminiţa Radu ne împărtăşeşte emoţii trecute destinate neuitării. Arta ei ţine de un fel de arheologie sentimentală însă nu ignoră luciditatea măsurii prin care expresia să nu poată aluneca în sentimental. Matematica i-a permis să rămînă permanent lucidă şi să poată decide astfel în nume propriu care este tonul adecvat al muzicii. Intervenţiile culorilor în tehnicile mixte, îndeosebi mai ferme decît arabescurile în alb-negru sau sepia, impun la nivelul ansamblului compoziţional un racord perfect între motiv şi dominanta expresiei lăsînd impresia uneori că are şansa de a descoperi continuu înscrisuri vechi, arhitecturi uitate, extrase din memoria afectivă. Ciclul Ferestrelor, al Oraşelor, inserţiile în cotidian dovedesc o vervă imaginativă neostoită precum şi capacitatea permanentă de a furniza surprize optice. Orizontul acvatic nu poate lipsi, dar nici implicările în cotidian. Sugestia aerului umed, a amprentei citadine, a peisajelor stilizate emblematic – afectiv face din fiecare operă o experienţă de a fi. Luminiţa Radu se exprimă spontan după ce a gîndit expresia ca semn al definitivului. Suportul hîrtiei manuale absoarbe culorile şi le conferă patina unui timp pe care îl reinventează prin amintire şi visare. Tonurile afectivităţii şi onestităţii artistice sunt un semn indubitabil al profesionalismului.

Valentin CIUCĂ