ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Gândirea lui Lao Zi

„Dacă ar trebui să rezumăm semnificaţia Cărţii despre Virtute, putem spune doar atât: oricine va urma preceptele pe care ea le cuprinde, se va afla pe Cale”
Su Yan

Indiscutabil, gândirea sapienţială orientală, în speţă, cea chineză continuă să fascineze. China antică a constituit un tezaur inepuizabil de gânditori de prim rang: Lao Zi, Confucius, Zhuang Zi, Xun Zi, care au lăsat urme de neşters în cultura şi gândirea universală, încât apariţia lor în versiuni româneşti, semnate de sinologi reputaţi, este benefică. Dacă facem o incursiune în istoria traducerii lui Lao Zi în Europa, constatăm că transpunerea acestuia în limba română este destul de tardivă, faţă de alte culturi. Înainte de 1989 se puteau menţiona numai două versiuni româneşti din 1932 şi 1953, iar în perioada postdecembristă, Lao Zi apare în patru traduceri româneşti, după cum aflăm din Ediţii ale lui Dao De Jing în limba română (Cronologic), p. 157, din păcate, nota respectivă nu cuprinde alte două ediţii: una din 1992, elaborată de prof. Tao Jian Wen, prof. Dan Mirahorian şi dr. Florin Brătilă şi aceea a d-lui. Şerban Toader (1999), tradusă sub titlul Cartea despre Tao şi virtuţile sale, care în finalul Introducerii sale scrie: „Tao se dobândeşte numai prin blândeţe şi smerenie, prin cumpătare şi chibzuinţă; cel potrivnic acestor virtuţi va pieri. Acesta e miezul învăţăturii pe care Lao Zi o face cunoscută semenilor prin mijlocirea Cărţii”. Cu aceste gânduri am început lectura unei noi transpuneri în limba română a cărţii lui Lao Zi – Dao De JingCărarea spre Virtute, cartea unică a unui mare gânditor, care se intersectează adesea în panseurile sale cu creştinismul, ceea ce ne conduce la ideea că Providenţa a inoculat în mintea celor aleşi aceleaşi gânduri despre bine şi desăvârşire umană, indiferent etapa istorică străbătută de respectivii gânditori. Aşadar, lectura noii versiuni se impune pentru toţi aceia împătimiţi de Extremul Orient. Personal, cunoaştem traducerea efectuată de cei trei sinologi, menţionată mai sus, apoi a lui Dinu Luca şi a lui Şerban Toader, încât ne întrebam cum a reuşit SU YAN să rezolve multiplele dificultăţi de interpretare a textului? Fiind, însă, o vorbitoare nativă a limbii chineze, chiar dacă a fost educată, trăieşte şi munceşte în România, SU YAN este, fără îndoială, mai familiarizată cu valenţele textului chinezesc decât sinologii români. Ceea ce este relevant, de la bun început, e faptul că, fiecare capitol este astfel structurat (organizat), încât se poate parcurge cu mai multă uşurinţă decât în alte versiuni româneşti, iar notele, etimologiile şi trimiterile la Marele Dicţionar Explicativ al limbii chineze completează versetele fiecărui capitol. Despre Lao Zi se cunoaşte, în genere, puţine lucruri, datorate, în bună parte, lui Sima Qian cu ale sale Însemnări istorice (Shi Ji). Tradiţia consemnează o întâlnire între Lao Zi şi Confucius, deşi cei doi au trăit în epoci diferite. Astfel, Lao Zi îi recomandă lui Confucius: „Leapădă-ţi mândria, renunţă la toate aceste dorinţe, la acest aer orgolios şi la acest zel lipsit de măsură: toate acestea nu-ţi sunt de nici un folos…” (v. Mircea Eliade Istoria credinţelor şi a ideilor religioase, I, p. 28, 1986, unde se pot citi şi comentariile lui Eliade asupra lui Lao Zi şi a daoismului). Întrebându-l, în fine, pe Lao Zi de normele conduitei umane, Confucius primeşte următorul răspuns: „Omului de care vorbeşti, de mult i-au putrezit oasele şi că au rămas (din el) numai vorbele…” (v. Gheorghe Vlăduţescu Introducere în istoria filozofiei Orientului antic, 1980, p. 84). Confruntând opiniile unor exegeţi asupra timpului când a trăit Lao Zi şi a pătrunderii sale în Europa, constatăm, cu părere de rău, că acestea diferă. Ceea ce însă e sigur, e faptul că, de la Lao Zi (Bătrânul Maestru) s-a păstrat un text fundamental, ce a străbătut secolele, uimindu-i prin rafinamentul şi profunzimea gândirii, prin capcanele sale, pe toţi cercetătorii. Activând ca bibliotecar la curtea suveranilor Zhou într-o epocă plină de vicisitudini, potrivnică omului, ce făcea existenţa umană de nesuportat, Lao Zi se retrage din acea lume ostilă („nu mai există Dao în această lume”), căutându-şi refugiul într-o solitudine deplină. Însă, înainte de a traversa trecătoarea Hangu, Lao Zi scrie cele 81 de poeme (capitole) ce alcătuiesc Dao De Jing la rugămintea paznicului Yinxi („Învăţătorul va pleca şi se va ascunde. Va trebui să-mi lase o carte…”, p. 9), ca o chintesenţă a gândirii sale. Iniţial, cele 81 de capitole au circulat fără o ordine anumită şi devin un text de referinţă, târziu, în timpul dinastiei Han de Apus (206 – 23 î.Hr.), iar actuala denumire de Dao De Jing începe să fie folosită abia în timpul dinastiilor Sui (581 – 618) – când este tradusă în sanscrită –, şi Tang (618 – 907), când pătrunde în Japonia. După ce textul a circulat în două părţi Dao Jing şi De Jing, aranjarea în cele 81 de capitole este efectuată de Heshong Gong, un prim şi important comentator al textului. Aşadar, lectura celor 81 de capitole ce alcătuiesc Dao De Jing relevă un gânditor original, bun cunoscător al oamenilor, care recomandă ca şi Epicur viaţa ascunsă şi anonimă. Idealul uman al lui Lao Zi este omul înţelept, care tinde spre împlinire, fără a vorbi mult („Cel ce vorbeşte mult, iute se istoveşte; mai bine păstrează măsura”, 5.3; „Cel ce ştie nu e vorbăreţ; cel ce e vorbăreţ nu ştie”, 56.1). Îndeamnă la măsura în cunoştinţe (cum spune şi dictonul latin Non multa, sed multum), învăţătura e nesfârşită („Leapădă învăţătura şi păstrează-ţi inima netulburată… O! cât de deşartă şi fără de capăt este învăţătura lumii!”, 20.1), încât gândul ne duce la Ecclesiast 12.12 („Şi peste toate acestea, fiul meu, să fii cu luare aminte: scrisul de cărţi este fără sfârşit, iar învăţătura multă este oboseală pentru trup”), mândria, averea, onorurile sunt duşmanii oamenilor, ai tihnei şi ai liniştii (9.3, 4 „Nimeni nu poate păzi vreme îndelungată o casă plină de aur şi jad”, „Când eşti bogat şi mândru de bogăţia ta, îţi atragi singur năpasta!”), limitarea dorinţelor (19.5 „Iubirea de sine să fie mai mică şi dorinţele mai puţine”, „Când dorinţele pier, inima oamenilor nu se mai tulbură şi atunci pacea şi ordinea se vor statornici de la sine în lume”, 37.4). Guvernarea blândă atrage după sine mulţumirea generală (58.1, „Când ţara e cârmuită cu îngăduinţă, oamenii sunt simpli şi cinstiţi. Când e condusă cu asprime, oamenii sunt vicleni şi nemulţumiţi”), iar Confucius în Analecte (2.1) spune: „Acel ce cârmuieşte prin puterea Virtuţii sale este aidoma Stelei Polare: stă în locul său, şi celelalte stele i se închină”. În ceea ce-l priveşte pe Xun Zi, acesta face, de asemenea, o remarcă valabilă şi astăzi: „O ţară care de-abia îşi mai duce zilele îşi îmbogăţeşte demnitarii”. La fel ca Pitagora, Epicur, Seneca, care recomandau evitarea mâniei, moderaţia, simplitatea, cumpătarea la mâncare şi îmbrăcăminte, Lao Zi spune: „Am trei comori pe care le păstrez cu străşnicie: prima e iubirea de oameni, a doua e simplitatea şi cumpătarea, şi a treia este lipsa de îndrăzneală de a fi primul în lume” (67.2). În fine, în densul Cuvânt introductiv, SU YAN oferă o triplă distincţie a Omului Sfânt (Shang Ren, 7.3 „Nu-i aşa că tocmai pentru că nu trăieşte pentru sine el se împlineşte pe sine?”, „Prin urmare, Omul Sfânt îndepărtează de la el necumpătarea, bogăţia nemăsurată şi trufia”, 29.4), care apare mai des decât Virtutea (De), încheind cu această maximă a lui Lao Zi: „Omul sfânt nu adună nimic pentru sine; cu cât face mai mult pentru alţii, cu-atât dobândeşte mai mult şi cu cât dă mai mult, cu-atât are mai mult” (81.4).

Semnalăm, în final, inconsecvenţele de datare în Cuvântul introductiv (p. 18), unde dinastia Tang este situată înaintea dinastiei Sui, iar în Cronologie (p. 154), ordinea lor este inversată, cum, de fapt, este corect. Ce s-ar mai putea adăuga? Doar că, deja se poate vorbi de o şcoală românească de sinologie.

Ionel SAVITESCU

_______________

 

* LAO ZI DAO DE JING. Cartea despre Dao şi virtute. Cuvânt înainte, traducere din chineza veche şi note: SU YAN, Ed. Herald, Bucureşti, 2009

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala