ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Relaţiile cu vecinii

Părinţii şi vecinii nu ţi-i alegi. Îţi sunt daţi de la Dumnezeu. Deci, trebuie măcar suportaţi, dacă nu respectaţi…

De aceea, am fost indignat cînd un dramaturg a scris o comedie în care eroul principal vroia să-şi extermine un coleg de palier, deoarece se ştergea, zilnic, pe preşul lui. „Poţi omorî aşa de uşor un om?” – a fost întrebat criminalul latent. „Un om, nu; dar un vecin, da!” – a răspuns insul, cu ochii bulbucaţi de furie, cu puşca în mîini şi mîinile tremurînde de incipienţa demenţii…

Nu-i de glumă, deci! Eu am vecini pe care nu-i cunosc, deşi stau în acelaşi bloc de 23 de ani. S-au mai schimbat, au mai murit, au subînchiriat, mă rog… Nici nu-s genul de casnică înrăită-n cutume ţăţeşti, să mă duc cu diferite pretexte prin casele oamenilor, cerînd o lingură de ulei şi spionînd „cum au în casă”. Mi-ajunge spaţiul meu (cvasi)vital.

Nu fac parte nici dintre voluntarii care convoacă lumea la şedinţe de scară, fiindcă administratorul fură; nici nu fac anchete de tipul „cine pune scorpioni în cutiile poştale?”. Cînd se montează termopane alături, ori se pune  centrală, îmi iau un bilet în excursie la Piramide, departe, să nu aud zgomotul şi să fiu tentat să-njur locatarul. Deci, cu vecinii să ne purtăm cu mănuşi, fiindcă la soţie mai urli, că poţi şi divorţa rapid; dar la vecini nu urla, că asculţi apoi manele la maxim, noaptea, o viaţă!…

Dacă însă, vecina de deasupra e surdă, nu vă enervaţi: nu e vina ei. Şi faptul că la 6 dimineaţa dă drumul la radio, s-asculte slujba, e o dovadă de bună-creştinătate. Cu ocazia asta, vă mai sfinţiţi oleacă…

Dacă iarăşi, doamna, fiind surdă, vorbeşte singură, insuportabil de tare, tema monologului fiind „viaţa mea e o telenovelă necunoscută”, nu trageţi cu urechea: puneţi muzică, neapărat liniştitoare. Cînd tuşeşte în reprize de cîte treisprezece minute, alegeţi pasaje furtunoase, Wagner, spre exemplu. Cînd tîrîie mobile pe parchet, cîntaţi la xilofon.

La fel, cînd simţiţi, vara, pe la ora prînzului, venind de sus, plăcutul miros de făină arsă cu ceapă, nu vă grăbiţi să puneţi dejunul la microunde. E mai sănătos să fugiţi la o covrigărie: e şi edenic să haleşti, în parc, în aer curat, un şirag de covrigi, şi mai ieftin – cu banii de pe 100 de covrigi, nu-ţi iei mai mult de 5 grame de caviar! Şi încurajezi, discret, una dintre puţinele industrii care nu dau faliment, în România…

Ca să nu aveţi probleme cu onomasticile şi zilele de naştere, care se lasă cu petreceri de-alea ţapene, cereţi zilele cu pricina de la megieşi, notaţi-le pe calendar şi, dacă, să zicem, sîmbătă 16 e zaiafet la vecinul de alături, luaţi un bilet la Operă. Şi cum chiolhanul nu se termină pînă la 4 dimineaţa, mergeţi apoi într-un club de noapte. La Operă – vă culturalizaţi; la club – socializaţi. Relaţia cu cei din bloc , cu un infim efort financiar, rămîne amicală…

Vedeţi, dragele mele (cum se zice-n revistele pentru femei, chiar cînd le citesc bărbaţii!) viaţa la bloc poate fi un coşmar – cum credea dramaturgul acela mizantrop – sau o feerie – cum cred rabinii, cei cu creierul spălat, degenerescenţii şi…

Bogdan ULMU

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala