ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Maestrul necunoscut, pictorul Laurenţiu Stan

De obicei, personalităţile care fac obiectul restituirilor, nu se mai află printre cei care purced la această acţiune reparatorie şi fac parte, dacă nu neapărat, dintre cei care au făcut paşi pe nisipul eternităţii, atunci cu siguranţă, din categoria oamenilor rari. Însuşi imperativul restituirii ni-i recomandă astfel.

Periplul lor in această viaţă este lipsit de satisfacţia recunoaşterii valorii, fie pentru că par a veni dintr-un timp care este altul decât al majorităţii, cu concepţii, idealuri şi cu o sensibilitate care nu pot fi înţelese, fie pentru că, după cum se dovedeşte după dispariţia lor, au anticipat începutul unui nou ciclu istoric, filozofic, cultural…

Cei care pe lângă alte date au şi o forţă anume, simţindu-se ameninţaţi de izolarea sortită unicităţii, aleg zborul – fugă şi îşi poartă destinul prin lume, devenind cetăţeni ai acesteia şi diaspora ţărilor unde s-au născut.

Maestrul Laurenţiu Stan a revenit doar în Bacăul natal, încărcat de amintirile unei vieţi frumos trăite, din Buzău, în urmă cu  cinci decenii, şi  a păşit  o vreme printre noi, siluetă subţire şi albă, ce a căpătat o uşoară aplecare în ultimii ani, tinzând parcă spre o nouă ipostază-vie a lui Bacovia, statuia sculptorului Constantin Popovici, remarcabilă prin elocinţa singularităţii, reflex al execuţiei ca şi al acelui halou pe care i-l dă spaţiul liber din jur, un Don Quijote băcăuan învins, văzut astfel chiar de către  Laurenţiu Stan, în Sinteze culturale băcăuane, unde  a fost  singur şi statornic semnatar – titular al rubricii Însemnări de atelier.

Biografia sa este interesantă şi deosebită fiindcă viaţa i-a fost bogată iar vremile nu l-au cruţat. Luptă pe front la Stalingrad şi-n apropierea Pragăi, participă la luptele cele mai grele de la Luduş-Iernut; după terminarea războiului încearcă o revenire în viaţa artistică, dar nu va putea accepta imixtiunea în artă a noilor autorităţi şi, după cum aflăm din Note din ’52, publicate in Însemnări de atelier, va fi profesor de Geografie la Liceul din Buzău (în intervalul 1927-1932 absolvise Academia de Arte Frumoase, luându-şi licenţa şi în Litere şi Filozofie), numărându-se printre intelectualii burghezi. Spicuim din jurnalul care ne dezvăluie secretele supravieţuirii omului şi artistului: „În vacanţă putem evada în munţi. Scăpăm de urmărire şi verificare. Mă întovărăşeşte soţia mea.” O discuţie cu un cioban în drumul spre Custura Bucurei, revelează că: „Raiul e la voi, iadul, de unde venim noi… Scoborând in Petroşani, intrăm în cotidian, în iadul de toate zilele. Păstrez însă florile de rododendron culese la Custura Bucurei ca şi puritatea muntelui… Atelierul meu m-a salvat. Lucram la două panouri mari pentru Muzeul de Istorie local, ce ilustrau viaţa social-economică a dacilor liberi. Dacii s-au luptat pentru mine…”

Rupând din el, îşi va hotărî autoclaustrarea artistică, deşi vocaţia şi munca îi fuseseră recunoscute prin cele două premii obţinute la ediţiile din 1935 şi 1936 ale Salonului Oficial de Pictură, din Bucureşti. Ultima oară participase la o expoziţie de grup, în 1947, la Bucureşti..apoi un hiatus de 45 de ani, întreruperea legăturii cu publicul, rămânând doar cu atelierul său, pe care a avut norocul să-l aibă întotdeauna. Întrebat ce l-a determinat să se retragă după această dată din viaţa artistică, pictorul răspunde:

„Dispreţul autorităţilor faţă de artă, arătat treptat. Primul şoc l-a constituit pentru mine, topirea statuii ecvestre a lui Carol I, capodoperă a maestrului sculptor Ivan Mestrovics, din al cărei bronz s-a făcut statuia ostaşilor sovietici eliberatori. Al doilea şoc l-am resimţit după întoarcerea în ţară, din U.R.S.S., a lui Jules Perahim, care s-a comportat cu colegii noştri ca un nkvd-ist, în fine, al treilea şoc l-am trăit in 1980 -eram la Buzău – când s-a primit ordin să-i caricaturizăm pe Tito, Rankovici şi Djilas. Oraşele, ba chiar şi satele, erau pline cu panouri ale celor trei trădători şi călăi. Am refuzat să execut aşa ceva, conştient că prin acest gest îmi tai orice posibilitate de a mă mai manifesta ca pictor.” (Sinteze Culturale, Bacău, 7 febr. 1991, Un maestru necunoscut – Laurenţiu Stan (3), Constantin Călin)

Decembrie ‘89 l-a readus pe Larenţiu Stan în expoziţii. I-a fost dat să trăiască iarăşi,  un timp când nu se mai cereau portrete mincinoase şi nici caricaturi făcute la voia puternicilor zilei. În  patru ani, artistul a deschis consecutiv, la Bacău, patru expoziţii, dintre care prima, din 1991, cu caracter retrospectiv, urmată de două personale şi o expoziţie de grup, ultima în 1994, cu puţin înaintea plecării la Constanţa, unde avea să – şi încheie şi trecerea prin această viaţă, în ziua de Mărţişor a anului 2001.

A trecut deja aproape un deceniu de când a început posteritatea pictorului Laurentiu Stan iar în acest capricios octombrie se împlinesc o sută de ani de când vedea lumina zilei, la Letea Veche, Bacau. Şi din nou locurile natale îi sunt favorabile, căci centenarul său va fi sărbătorit în primul rând de către Bacău, prin prima expoziţie retrospectivă de după plecarea lui dintre noi. Va fi poate astfel marcată ultima treaptă de dinaintea alinierii  numelui său alături de alte nume cunoscute ale confraţilor de breaslă din generaţia sa, în albumele ca şi în repertoarele şi studiile de artă românească contemporană. Ar fi o recunoaştere binemeritată pe care trebuie s-o fi aşteptat cu îndelunga răbdare a talentului şi a lucrului onest.

Angela SCARLAT

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala