ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Mâţa lui Simon

Ca de fiecare dată, încerc să mă ţin de promisiuni, fie ele din cele mai ciudate! Altfel spus, cu puţin timp în urmă, mă lăudam că-mi voi face apariţia în pagină cu un material despre mâţa lui Simon. Câteva întrebări se ridică în chip firesc: cine-i Simon, ce are deosebit pisica domniei sale, şi, mai presus de toate, vorbim aici până la urmă despre literatură ori aiurea? Unii se vor grăbi şi mă vor cataloga drept un falsificator ori trădător al conceptului de literatură. Alţii se vor poticni în grimase şi ironii atotştiutoare. Pace lor!

Pentru mine lucrurile sunt voit simple: Mâţa lui Simon e o carte. Înainte vreme nu ar fi existat dacă umorul british nu şi-ar fi găsit cale către continent – dar, în chip evident şi-a găsit, iar mâţa lui Simon a devenit un fenomen.

Simon Tofield, venind în Londra dintr-o zonă  (probabil) mai puţin cunoscută – Leighton Buzzard, Bedfordshire – , va rămâne pentru multă vreme în inima iubitorilor de pisici (şi nu numai). Pasionat de animaţie, Simon Tofield găseşte reţeta potrivită odată cu un personaj inspirat din viaţa de zi cu zi a celor trei pisici pe care le are. Deocamdată, pisica din animaţiile pe care le-a făcut nu are un nume, fiind mai degrabă o apariţie generică, un exponent al întregii familii. Deşi numărul de scurt metraje nu este unul care să şocheze, cele nouă filmuleţe au făcut treptat din ce în ce mai multe victime. Dacă doriţi să vă convingeţi măcar în parte de cele afirmate aici, puteţi simplu căuta Simons cat pe celebrul You Tube. Într-o scurtă paranteză îmi explic moftul de a traduce Simon’s cat prin Mâţa lui Simon. În fapt, e simplu: cum să râzi cu gura până la urechi la năzbâtiile în care rămâne încurcată o pisică, fără a-i striga pe urme folosind mult mai jucăuşul apelativ de mâţă?  Revenind, totul a început destul de timid, cu Simon’s cat in Cat man do. Constituindu-se într-un real succes, filmul de câteva minute a luat imediat premiul în 2008 pentru cea mai bună comedie în cadrul British Animation Awards. Alte opt filmuleţe aveau să apară până la şapte octombrie anul curent, adunând distincţii importante, făcând din Simon Tofield şi pisica sa un adevărat fenomen, cu peste optzeci de milioane de accesări după cum au declarat câţiva din administratorii reţelelor de internet. Pentru a nu rata nicio păţanie, voi enumera celelalte producţii, păstrând titlurile originale din dorinţa de accesibilitate: Let me in!, TV Dinner, Fed up!, Fly guy, Hot spot, Snow business, The Box, Cat Chat.

Vrem nu vrem, încă mai trăim într-o eră a consumului, aşa încât, după toate probabilităţile, Simon Tofield trebuia să răspundă cererii publicului pe care şi-l crease, drept pentru care acum avem un site oficial Simon’s cat, un magazin oficial ce poartă acelaşi nume, de unde fiecare iubitor îşi poate achiziţiona diverse articole ce poartă sigla mâţei jucăuşe: calendare, agende, umbrele şi alte năzbâtii… cât mai felurite! Deşi până acum sună destul de gossip, vă asigur că Simon’s cat nu stă cuminte nici alături de iubitorii de Hannah Montana, nici în poşetele fetelor de Dorobanţi. Mâţa asta chiar e isteaţă, aş putea paria că are un ceva ce-i semnalează oamenii de spirit. Cu siguranţă, va fi să fie cu mult mai bine înţeleasă de cei care ştiu să se joace, de cei care înţeleg absurdul involuntar al vieţii şi care trăiesc după reguli simple, ce nu falsifică nimic.

În ianuarie două mii nouă, Simon Tofield anunţa că întâmplări cu îndrăgitul personaj vor fi adunate într-o carte, pentru ca în toamna aceluiaşi an să apară volumul ce va consemna şi succesul editorial. La doar un an – pe şapte octombrie – va apărea cel de-al doilea volum – Simon’s cat beyond the fence. Graţie unor discuţii purtate pe internet, am avut ocazia să am şi eu, cu câteva zile înainte de data oficială a lansării, cea de-a doua carte Simon’s cat. Nimic dezamăgitor – ba dimpotrivă! Odată cu parcurgerea celor peste două sute de pagini ale ultimului volum, tind să devin fan Simon Tofield. În altă ordine, în ultimul timp se vorbeşte şi în ţară din ce în ce mai mult despre bedefili. Termenul, deşi nu unul tocmai academic, pleacă de la celebrele benzi desenate. Recent, colegii de la revista Tomis au dedicat un număr întreg benzilor desenate şi colecţionarilor acestora. Cine nu îşi mai aduce aminte de Pif? Tarzan? Cutezătorii? Să nu uităm, în principiu, o bandă desenată reprezintă un mijloc de comunicare pe cale grafică, alcătuit cu ajutorul imaginilor, adeseori al cuvintelor, în scopul de a ilustra un fir narativ. În virtutea acestei pseudo-definiţii, aş cataloga cărţile Simon’s cat în această categorie a BD-urilor. Cartea nu adună doar schiţe, desene fugare, dar nici nu respectă întru totul convenţiile benzilor desenate. Americanii ar aduce-o fără prea multă teorie în zona comics-urilor. Fără a fi vreo struţo-cămilă, cele două volume ilustrează nimic altceva decât bucuria continuă a vieţii. Comicul  e unul sănătos, organic. Ironia ori sarcasmul nu îşi găsesc locul în paginile cărţilor. Fără a fi dedicate copiilor, cele două volume au paradoxal mai multe trepte de înţelegere. Te bucură desenul simplu, fără complicaţii inutile, tuşele groase dar care surprind perfect şi cele mai mici detalii comportamentale. Mâţa asta suferă când trebuie şi când nu, pleacă de-acasă şi se întoarce, devine mofturoasă fără motiv, e linguşitoare, posesivă, egoistă – dar toate acestea nu sunt decât măşti pentru a rămâne în apropierea omului. Nu e neapărat adorabilă decât prin felul atât de precis de a consemna/însuma exact acele comportamente deviante ale tuturor pisicilor. Ele ştiu cu precizie când să fie linguşitoare şi când alintate, când să se distanţeze pentru a obţine ceea ce vor. Extrem de inteligente sunt reacţiile micului animal. Chiar dacă uneori pare a nu-şi mai înţelege lumea, cel cu adevărat confuz este stăpânul. Poate asta conferă şi credibilitate personajului. Marele merit Simon Tofield este tocmai acela de a nu fi căzut în plasa de a-şi fi umanizat creaţia. Glumind, mâţa sa rămâne tot atât de mâţă ca la început!

Actanţii universului cărţilor pot fi număraţi pe degete: celebra mâţă, un om – stăpânul (alter-ego al scriitorului), piticul care pescuieşte (figură de fapt inanimată dar percepută de pisică drept un prieten real, adevărat), câinele (după legi universale fiind în permanenţă păcălit de pisică), ariciul, păsările, furnicile, iepurii ori castorul. Pe rând, aceştia se dovedesc a fi fie de aceeaşi parte a jocului, fie inamici.

După cum am lăsat să se înţeleagă, Simon’s cat are un fir narativ. Chiar dacă nu evident, personajul principal trece prin diverse întâmplări, se mişcă conform realităţii şi are reacţii corect proporţionate. Ceea ce vă propune de fapt acest material este invitaţia la o lectură de imagini, într-atât de ofertantă încât reaminteşte de filmul mut din epoca sa de glorie. Fără a forţa prea mult, mâţa lui Simon reaminteşte de naturaleţea lui Chaplin. Are un fel aparte de aţi mărturisi că ştie că se dă în spectacol, fără a strica nimic din plăcerea privitorului. Extrem de rar, cred în două desene, mâţa pare a nu uita şi legea conform căreia ar trebui să împrumute ceva din firea stăpânului – drept pentru care o găsim fie citind ziarul în baie/la litieră, fie stând liniştită pe canapea, uitându-se la televizor şi mâncând popcorn. Majoritatea imaginilor spun povestea fiecărui posesor de pisică – scurte slide-uri: pisica care se întinde pe costumul abia călcat, goana după păsări, aşternutul nou-nouţ pe care nu se sfieşte să-l murdărească, agăţatul de haine etc. Nu uităm însă probabil cea mai mare dorinţă, aceea de a i se da necontenit de mâncare. De multe ori, propria bucurie la apariţia hranei îi joacă feste: o împrăştie,  intră în conflict cu alţii, se loveşte ş.a.m.d.

Aşadar, o lume de un comic viril, care te motivează şi care te scapă de mofturi. O literatură de imagini, de care te poţi bucura pe deplin cât timp rămâi liber. Apropo, dacă va fi să-mi ascultaţi sfatul, să vă uitaţi direct în ochii uşor supradimensionaţi ai personajelor! Au atât de multe de mărturisit…

Marius MANTA

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala