Iulian Antonescu – 20 de ani de postumitate

De necrezut, dar trebuie să o spunem că au trecut 20 de ani, de la 24 ianuarie 1991, de când a trecut la cele veşnice profesorul Iulian Antonescu, ctitor şi deschizător de drumuri în muzeografia şi arheologia băcăuană. Pe un plan mai larg, pentru noi şi sper că şi pentru cei ce vor veni după noi, Iulian Antonescu rămâne omul de larg orizont spiritual şi formaţie enciclopedică impresionantă, prezenţă activă, vreme de aproape patru decenii, în varii domenii, de la istoriografie, arheologie, muzeologie şi apărător al monumentelor istorice, al ansamblurilor ce mobilează şi înnobilează oraşele noastre, cerând imperativ crearea unor „veritabile muzee urbanistice”, într-o epocă dintre cele mai vitrege ale istoriei noastre, la traduceri remarcabile din poezia medievală europeană şi orientală, la oratorul de excepţie, unul din ctitorii învăţământului superior băcăuan şi fondatorul unei reviste de notorietate internaţională, intitulată sugestiv CARPICA, în fapt Omul care a slujit, cu credinţă şi un cult al muncii de sorginte pârvaniană, la scară naţională, cultura românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Ne-a părăsit cu puţin înainte de a fi împlinit şase decenii de viaţă, o vârstă întâlnită frecvent în vremea noastră, cu mult sub speranţa de viaţă din ultimele decenii.

Iulian Antonescu care ne-a părăsit la 58 de ani neîmpliniţi (n.26 iulie 1932 – d. 24 ianuarie 1991), a trăit intens, a ars ca o torţă întru luminarea trecutului nostru, sub multiplele sale ipostaze..Nu cred că exagerăm afirmând că viaţa lui Iulian Antonescu înflăcărează ca o viaţă „plutarchiană”, preluând o fericită caracterizare făcută de G.Călinescu, savantului V. Pârvan creatorul şcolii moderne de arheologie în ţara noastră.

Noi cei care am rămas, avem datoria de a-i continua opera şi de a nu-l uita.Este înscrisă această datorie într-o tradiţie pozitivă,consolidată din fericire în timp, a poporului nostru.Să ne reamintim că despre datoria de a nu uita înaintaşii şi faptele lor ne sfătuia, încă de pe la jumătatea secolului al XVI-lea episcopul-cronicar al Romanului, Macarie, atunci când spunea că „lucrurile întâmplate în vremurile trecute să nu fie acoperite de mormântul uitării”. În fapt această datorie a pomenirii celor trecuţi în lumea celor drepţi este cu mult mai veche.V.Pârvan spunea în 1919, că „cei vii pomenesc pe cei morţi.E o datorie pe care muritorii şi-au statornicit-o, dintru însuşi începutul gândului despre moarte…”.

Credinţa permanentă că Iulian Antonescu ne-a părăsit doar fizic, dar spiritual este prezent lângă noi, în acţiunile noastre, ne fortifică, ne îndeamnă să-i continuăm opera. Matematicianul Octav Mayer, creator de şcoală în geometrie, savant de valoare mondială, spunea că a nu ne uita înaintaşii „înseamnă a le continua opera, legându-i astfel organic de actualitatea vie”.

Vorbind mereu despre viaţa, iniţiativele şi realizările lui Iulian Antonescu îl simţim alături de noi. De aici obligaţia noastră de a-i menţine şi cultiva permanent spiritul său, în viaţa noastră. Fără festivism, fără acţiuni lipsite de conţinut trainic, trebuie să dovedim că încă mai ştim să ne iubim valorile.

Credincioşi tezei că vorbele zboară, că doar faptele rămân, dorim să reamintim acţiunile concrete şi urmările lor prin care am menţinut treaz interesul contemporanilor faţă de personalitatea lui Iulian Antonescu, în cei 20 de ani de postumitate.

Poate trebuie început prin a spune, un lucru deseori uitat, că în anii postumităţii sale, i s-a împlinit una din marile dorinţi.Prin grija foştilor colegi şi colaboratori, a administraţiei judeţului, la Bacău s-au construit două clădiri, pentru muzeele de istorie şi ştiinţele naturale, între cele mai moderne din ţară. A continuat să apară revista CARPICA, al cărei fondator a fost, ajunsă la al XXXIX-lea număr.Incă din 1991, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă îi poartă numele ( azi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău).

Un rol important, în perpetuarea memoriei lui Iulian Antonescu îl are Fundaţia Cultural-Ştiinţifică ce-i poartă numele, înfiinţată la 21 martie 2ooo, având, de la început până azi, ca preşedinte de onoare pe Eugenia Antonescu şi preşedinte executiv pe prof.dr. Ioan Mitrea. La iniţiativa fundaţiei menţionate, Consiliul Local al municipiului Bacău, în mai 2002, i-a acordat, post-mortem, titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Bacău.O alee din zona centrală a oraşului poartă numele de „Aleea Iulian Antonescu”.

Incepând din 2002, sub egida Filialei Bacău a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi a Fundaţiei Cultural-Ştiinţifice „Iulian Antonescu”, apare revista de istorie ZARGIDAVA, ajunsă în acest an la al X-lea număr, publicaţie care şi-a căpătat o notorietate între revistele de specialitate din ţară.

In anii postumităţii lui Iulian Antonescu s-au publicat mai multe volume, din opera sa, sau despre viaţa şi bogata sa activitate, pe care le menţionăm în ordinea apariţiei : Iulian Antonescu-o viaţă dăruită istoriei şi muzeografiei, Ed. Orion, Bucureşti, 1997; Iulian Antonescu, Liberţii în societatea romană a secolelor I – II, Ed. „Ex Ponto”, Constanţa, 2000; Iulian Antonescu, spirit universal, Ed. „Cutia Pandorei”, Vaslui, 2001; Iulian Antonescu şi dreptul la neuitare, Ed. Maiko, Bucureşti,2002;Iulian Antonescu – 70 de ani de la naştere, Ed. Corgal Press, Bacău,2007; Studii şi evocări despre Iulian Antonescu, Ed. Corgal Press, Bacău, 2008; Iulian Antonescu, Nelinişti medievale, traduceri din poezia medievală, Ed. Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2010.

Cu diverse alte prilejuri, aniversative şi comemorative, s-au organizat la Bacău, Piatra Neamţ, Bucureşti, Roman etc. expoziţii foto-documentare privind viaţa şi opera lui Iulian Antonescu. La sediul Complexului Muzeal Bacău care-i poartă numele, există o expoziţie permanentă „Sala memorială Iulian Antonescu”. Cu prilejul aniversărilor şi comemorărilor din cei 20 de ani la care ne referim, în revistele de cultură Ateneu, Vitraliu şi Cartea, în presa locală, precum şi în revistele Carpica şi Zargidava s-au publicat studii şi articole despre viaţa şi activitatea lui Iulian Antonescu. Începând din anul 2001, Ministerul Culturii şi Cultelor a instituit şi acordat anual „Premiul Iulian Antonescu” pentru muzeografie.

Toate aceste iniţiative şi activităţi concrete ne dovedesc că cel care a fost toată viaţa director( director al Muzeului din Bacău, între 1957-1971 şi al Direcţiei Muzeelor din Consiliul Culturii, între 1971-1990), este o prezenţă vie, rămâne un permanent director de conştiinţă al celor ce oficiază în templul muzei CLIO.

Vorbind de anii directoratului lui Iulian Antonescu la Bacău, trebuie spus clar că au fost cei mai buni, mai promiţători pentru muzeografia băcăuană. Sper să nu supăr pe nimeni afirmând că niciunul dintre succesorii în scaunul directorial al muzeului băcăuan, între care mă număr, nu a reuşit să-l ajungă şi cu atât mai puţin să-l depăşească. Iată de ce ilustrul înaintaş rămâne un adevărat model, un model activ care te provoacă şi mobilizează.

Împlinirea, recentă, a 20 de ani de la trecerea lui Iulian Antonescu la cele veşnice a constituit un nou prilej de evocare a ilustrului înaintaş, care a însemnat atât de mult pentru arheologia, istoriografia, muzeografia şi în ansamblu pentru cultura românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

In ziua de 14 ianuarie 2011, conducerea Complexului Muzeal Judeţean Neamţ a organizat o activitate de comemorare a lui Iulian Antonescu, la 20 de ani de postumitate.In frumoasa sală de conferinţe a Muzeului de Istorie din P. Neamţ, în faţa unui numeros şi elevat public au vorbit despre viaţa şi activitatea lui Iulian Antonescu, Prof. dr. Gheorghe Dumitroaia, directorul instituţiei gazdă, Prof.dr. Ioan Mitrea, preşedintele executiv al Fundaţiei „ Iulian Antonescu”, Prof.Gh.Bunghez şi Prof. Eugenia Antonescu, tovarăşa de viaţă a celui comemorat. Cu acest prilej a fost lansat volumul „Nelinişti medievale”, cuprinzând traduceri aparţinând lui Iulian Antonescu din poezia medievală, cele mai multe dintre acestea văzând acum, pentru prima dată, lumina tiparului.Despre acest interesant volum a vorbit cunoscutul scriitor Emil Nicolae, autor al mai multor volume de poezie.

In continuarea demersului comemorativ, a doua zi, pe 15 ianuarie, familia a organizat la mormântul lui Iulian Antonescu, din cimitirul „Eternitatea” („Borzoghean”) din P. Neamţ o slujbă de pomenire.

O săptămână mai târziu, sâmbătă 22 ianuarie a.c. la Biserica Precista din Bacău, ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare şi fiului său Alexăndrel, în preajma căreia Iulian Antonescu prin cercetări arheologice sistematice, a descoperit ruinile Curţii Domneşti, fostă reşedinţă voievodală a lui Alexăndrel Vodă, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu”, în prezenţa unui numeros şi select public băcăuan a organizat „Slujba parastasului prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a Profesorului Iulian Antonescu”. Şirul acestor manifestări s-a încheiat pe 10 februarie a.c. când la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, în faţa unui numeros public s-a organizat un program cuprinzând prezentarea noului număr, al XXXIX-lea, al anuarului CARPICA, publicaţie de arheologie şi istorie, fondată de Iulian Antonescu în 1968, despre care a vorbit semnatarul acestor rânduri.In cadrul aceleiaşi manifestări a fost prezentat şi volumul „Nelinişti medievale”, cuprinzând, cum am mai spus, traduceri de Iulian Antonescu din poezia medievală europeană, în special a veacurilor XII-XIII, dar surpriză plăcută şi din vechea poezie japoneză, din secolele XI, XIII şi XVII.

Despre acest incitant volum de poezie medievală, publicul prezent a ascultat cu mare interes elegantul discurs al criticului şi istoricului literar Constantin Călin, precum şi recitalul de excepţie al distinşilor actori: Constanţa Zmeu, Stelian Preda şi Geo Popa.

Manifestările recente adăugate celor din cei 20 de ani de postumitate a lui Iulian Antonescu, ne dovedesc că spiritul şi faptele sale sunt încă vii, că pot fi continuate şi dezvoltate, că pot deveni oricând proiecte viabile. O revenire la spiritul lui Iulian Antonescu, la preocupările sale de arheolog,istoric, muzeograf, universitar etc. înseamnă un pas înainte. El rămâne un model de muncă intelectuală, de pasiune, de ostaş al datoriei faţă de cultură.

În scurta-i viaţă Iulian Antonescu şi-a îndeplinit, cu riguriozitate benedictină, în fapt un singur lucru: datoria lui. Este ceea ce cerea N. Iorga la vremea sa: „fiecare are de făcut un singur lucru: datoria lui, datoria lui întreagă, orice s-ar alege de dânsul după ce şi-a făcut datoria, pentru că nu interesează acel care-şi face datoria, interesează datoria care s-a făcut”.

Privind retrospectiv la ceea ce a însemnat Iulian Antonescu pentru arheologia, muzeografia… şi în general pentru cultura românească, având în vedere atenţia de care s-a bucurat în cele două decenii de postumitate, că amintirea sa devine tot mai viguroasă, putem afirma că înaintaşul nostru face parte dintre acele mari personalităţi menite a menţine mereu treaz interesul public.Toţi cei care au avut bucuria să-l asculte, publicul, de toate profesiile şi de toate vârstele, a fost fascinat de marele său talent oratoric sprijinit pe un fond intelectual de excepţie.L-am ascultat de peste o mie de ori, i-am fost asistent la disciplina de Istorie Antică Universală şi i-am ascultat de căteva sute de ori lecţiile, rostite liber de la catedra universitară, i-am ascultat sute de conferinţe şi câteva zeci de comunicări ştiinţifice la Bacău, Bucureşti, Iaşi, P. Neamţ şi alte multe centre din ţară, am purtat cu el sute de dialoguri pe teme de arheologie şi istorie antică, încât cred că am dreptul să afirm că a fost cel mai fascinant orator pe care l-am întâlnit şi ascultat în viaţa mea. Nici un alt vorbitor, de remarcabil talent nu avea verva sa tumultoasă, fraza lui unduitoare şi plină de har, rostită în cea mai frumoasă limbă românească, inteligenţa lui sclipitoare şi adânc pătrunzătoare, hrănite de lecturi bogate, bazate pe o vastă cultură enciclopedică de cea mai bună calitate.

La 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice ne face plăcere să constatăm că interesul pentru viaţa şi opera, scrisă şi orală, a lui Iulian Antonescu nu se estompează prin trecerea timpului, ci dimpotrivă se conturează tot mai clar. Se adevereşte şi în acest caz profunda viziune a lui Goethe care spunea că personalităţile cu adevărat mari sunt cele pe care trecerea timpului nu numai că nu le diminuează, ci le impune conştiinţei viitorului, proiectându-le în adevărata lor lumină. Gândurile, ce urmează, exprimate de colegi, colaboratori, oameni de cultură care l-au cunoscut, susţin aserţiunile noastre. Da, avem convingerea că timpul lucrează în favoarea lui Iulian Antonescu.

Ioan MITREA