ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Succesul fără gust

Dintre filmele nominalizate la Oscar anul acesta, o categorie deloc neglijabilă se preocupă de felul în care eul, prins între stringenţele exterioare ale societăţii şi frustrările sale interioare, se rătăceşte pe un drum ce îl duce la o formă de reuşită paradoxală. Îşi duce cu brio la îndeplinire obiectivele, dar uită să meargă şi către sine. Ambiţia de a atinge recorduri suprimă căutarea identităţii. De fapt, identitatea este confundată cu imaginea succesului financiar sau profesional. La final, desigur, vine nota de plată, pentru că sentimentul împlinirii este departe de eul supradimensionat pe o parte şi atrofiat pe alta.

Balerina (Natalie Portman) din Black Swan/Lebăda neagră reuşeşte să atingă perfecţiunea în rolul obţinut, dar cu preţul alunecării într-o lume a halucinaţiei auto-mutilante extreme. Inception/Începutul, prin intermediul unei intrigi destul de alambicate, îşi angajează personajele într-un război de spionaj economic, învăţându-le cu stupefiantă uşurinţă să se „sinucidă” în mod repetat pentru a putea călători de la un nivel la altul al lumii subconştientului unde sunt capabile să „(re)creeze” visele celorlalţi. Obiectivul acţiunii este atins, dar costurile personale sufleteşti sunt imense pentru Dom Cobb (Leonardo DiCaprio), personajul principal: o soţie sinucigaşă datorită experimentului prin care el îi indusese ideea că numai aşa poate să acceadă la realitatea „reală”, doi copii înstrăinaţi, a căror recâştigare rămâne deliberat ambiguă la sfârşit.

În acelaşi fel, inventatorul Facebook-ului din The Social Network/Reţeaua socială, Mark Zuckerberg (Jesse Einserberg) este lăsat, la finalul peliculei, singur într-o cameră, cu un laptop în faţă, încercând să restabilească, prin intermediul reţelei digitale, legătura cu iubita pierdută din cauza comportamentului său lipsit de sensibilitate şi empatie. Cu toate miliardele lui de dolari, nu naşte în spectator sentimentul individiei sau al admiraţiei, ci mai degrabă pe acela al compasiunii. Lucrurile nu stau deloc simplu, pentru că personajul lui Zuckerberg dă formă unor tipare convenţionale pe care le legăm de obicei de ideea individului supradotat, dar le adaugă nişte ingrediente oarecum descumpănitoare.

Se pune chiar problema dacă Zuckerberg ar putea fi văzut într-adevăr ca un geniu, pentru că unii comentatori americani argumentează că invenţia lui este de fapt un artificiu cu mult sub capacităţile sale, la care el a ajuns printr-un concurs favorabil de împrejurări de care a ştiut să profite. Observăm cum paternitatea incertă a ideii, ilustrată cu onestitate şi naturaleţe în film, deconstruieşte conceptul tradiţional al creatorului unic, fiind în deplină concordanţă cu lumea digitală a începutului de mileniu, o lume în care punctele de creativitate sunt difuze, multiple şi descentrate, în sensul că ele nu mai izvorăsc în exclusivitate dintr-o conştiinţă subiectivă, ci se adună aluvionar din mai multe direcţii, până când fac să se aprindă într-un creier atent hotărârea. De altfel, nici valoarea intrinsecă a invenţiei nu este recunoscută ca atare, un ziarist american remarcând, pe bună dreptate, că este una să descoperi structura ADN-ului şi alta să creezi o reţea de socializare. Prima are consecinţe spectaculoase pentru omenire, în timp ce a doua nu aduce decât un câştig negativ, pentru că, în ciuda premiselor sale, îi însingurează pe utilizatori.

Apărătorii reţelei sunt, de cealaltă parte, iritaţi de felul în care filmul dezvoltă dinadins teza potrivit căreia internetul şi lumea sa sunt nocive în ultimă instanţă şi invocă faptul că a fost creat de oameni care nu prea au treabă cu internetul şi cu Facebook-ul. Ce e drept, însuşi scenaristul, Aaron Sorkin, recunoaşte că, înainte de a se apuca de treabă, nu prea avea habar cu ce se mănâncă aceste lucruri. Ironia este că tocmai dialogul viu, alert, de tip ping-pong, creat de el, agaţă spectatorul de un film banal, dar bine făcut, despre cum s-a creat un website care, între timp, a fost devansat de Twitter şi care, în mod cert, va fi împins în viitor şi mai în spate de o altă invenţie asemănătoare.

Tot talentului lui Sorkin i se datorează şi faptul că, deşi eroul are serioase carenţe sociale şi afective, el reuşeşte să le pună în umbră prin inteligenţa sclipitoare cu care trimite replici-proiectile celorlalţi. Asta nu îl scuteşte însă şi de anxietatea cu care încremeneşte în cele din urmă în automatismul apăsării unui buton pe o tastatură, învins de o nevoie irepresibilă. Triumful pur al inteligenţei se dovedeşte searbăd fără prezenţa caldă şi înţelegătoare a celuilalt. Ceea ce e şi mai neliniştitor, privirea finală a lui Zuckerberg este încă încrâncenată. Eul său ştie să funcţioneze doar după logica binară a mecanismului informaţional. Iubita nu e decât o ţintă de atins printr-un alt algoritm.

Elena CIOBANU

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala