ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Cioran, iarăşi despre instanţele căderii

Multe s-au spus şi s-au scris referitor la structura metaforică a discursului cioranian. Mai puţin în legătură cu metafora căderii căreia, e drept, i s-a acordat atenţie, dar nu atât ca ambiguitate specifică poeticului. Subiectul merită o tratare aparte unde analogia cu Bacovia se impune înainte de orice.

În cele ce urmează nu-i loc decât pentru reiterarea pe scurt a motivului poetico-reflexiv al căderii în cazul strict al lui Cioran, sugestie stârnită, de data aceasta, de studiul prea puţin cunoscutului Ionel Necula. (Mai mediatizaţi sunt „cioranienii” foarte politizaţi, care au dat năvală imediat după 1989, deşi „anacronicul” gânditor a insistat, adesea, asupra pagubelor pe care le produce politizarea oricărei atitudini (i.e. sărăcie spirituală). Norocul e că estimp au apărut şi receptorii serioşi, între care nu trebuie omis Ionel Necula, autorul unor cărţi ca Scepticul nemântuit, Cioran de la identitatea popoarelor la neantul valah, Căderea după Cioran). În cele ce urmează, nu-i vorba de o recenzie a studiului Căderea după Cioran, cu atât mai puţin de o descriere a lui, ci, cum spun, este numai un punct de plecare într-o succintă convorbire. Mai ales că în volumul cel mai recent al cercetătorului nostru, Aurel Cioran, fratele din leprozerie, tot figura lui Emil Cioran focalizează interesul de căpătâi. Iar scrierile consacrate de I. Necula lui Ion Petrovici îl au printre personajele principale pe acelaşi scriitor venerat, Omul de la Răşinari şi „hâtrul de pe Rue de L’Odeon”. Însăşi Căderea în timp e doar unul dintre punctele orientative, de vreme ce tema, omniprezentă în opera filosofului-eseist, se găseşte şi în alte scrieri ale sale.

Da, studiosul de la Tecuci, călător prin bibliotecile ţării, I. Necula e un cioranian veritabil. Ce înseamnă un cioranian veritabil nu-i greu de închipuit. Pe lângă investigări riguroase, succesive, lui i se impune o specială empatie, „o formă de conivenţă cu el, mai exact o formă de cioranizare”. În acelaşi sens o spune şi des citatul exeget Fernando Savater: „Am început să cioranizez verbal şi în scris în răgazurile mele, mi l-am ales nu ca pe un maestru, nici măcar ca pe un simplu model, ci mai degrabă ca pe daimonul meu lăuntric… nu în înţelesul creştin al lui Gabriel Marcel, evident, ci în cel socratic”. Şi, e normal, cine îndrăgeşte pe cineva să se lase cucerit de tot ce-l constituie şi-l înconjoară. Încât, în acest caz, conotaţiile „căderii” se multiplică, de la căderea din eternitate în timp (în lume, în istorie, în biografie, în generaţie, în luciditate) la cădere sub timp. Cât priveşte căderea în sine, ea întâlneşte scepticismul dizolvant, o metafizică în răspăr derivată din principiul schopenhauerian al individuaţiei care elimină momentul biblic al Facerii şi începe direct cu actul Căderii. Ideea Păcatului Originar e capitală, spune el: „chiar de la începutul său, în om a plesnit ceva”. În acest sens, scrie, plastic, I. Necula: „Cioran face din individuaţie big-bang-ul intrării haosului în diferenţiere, logica începutului şi curgerii firii. Nu mai are nevoie să apeleze la transcendenţă pentru pornirea orologiului, ci, cel mult pentru fixarea minutarelor pe cadranul curgerii ontice, pentru intrarea în timp, în istorie şi-n facticitatea conştiinţei”.

Cum se vede, e vorba de o extindere a paradigmei prin limitarea înţelesului mai vechi, de la Căderea Îngerilor  şi mitul prăbuşirii până la „amintirea”/ regresiunea primordială  şi „visul căderii în spaţiu”, despre care scrie Bachelard. Nu-i neapărat acea cădere a camusianului Jean-Baptiste (La Chute), ci un existenţialism ateu vs. existenţialismul creştin, impropriu de stabilit unde se situează „filosoful nimicului şi absurdului”.

În esenţă, angoasa omului în faţa temporalităţii se asociază cu o cădere (Eliade) sau se eufemizează în coborâre (Durand). „Căderea în biografie”, cum o numeşte I. Necula, e prima şansă a lui Cioran de a exista, de a-şi fi luat partea lui din timpul profan, şi anume vârsta de aur, copilăria. Demersul biografic dă şi culoare epică studiului Căderea după Cioran şi ne aduce în preajma copilului, adolescentului şi tânărului din timpul dat. Nu insist, decât doar să reamintesc faptul că fiul preotului din Răşinari a avut, recunoaşte, „o copilărie nemaipomenit de fericită”, „raiul pe pământ”. Mai târziu îşi va aminti cum s-a despărţit de locul natal, ca Nică a lui Ştefan a Petrei într-o căruţă trasă de cai. Tot un fel de cădere. De pe acum se insinuează umbre de scepticism, se naşte un fel propriu de conştiinţă naţională, care se desparte de „politica culturală” a tatălui său şi, în general, a intelectualilor ardeleni (culturalizare prin propagandă, cicluri de conferinţe), cum va spune în 1933: „Sunt primul care recunosc utilitatea unei astfel de propagande, dar sunt primul care  îmi dau seama că aceasta nu e cultură”.

Căderea în istoric aduce o agitaţie între „metafizica” antropocentristă-trăiristă, de inspiraţie naeionesciană, şi scepticismul „pătimaş” sau cum zice I. Necula, nu ştiu cât de potrivit,  „alternativa cosmocentristă”.Va scrie Cioran, aforistic, poetizant-ambiguu şi „vizionar” în Mărturisiri şi anateme: „N-ar trebui să vorbim decât despre senzaţii şi viziuni: niciodată despre idei – căci nu emană din viscerele noastre şi nu sunt niciodată cu adevărat ale noastre”. E, într-un fel, „căderea în generaţie”, generaţia lui Cioran cu toate idealurile şi fanatismele ei. Adeziunea lui la corul oamenilor „tragici şi sintetici”, salutată de Eliade ca „apariţia fenomenală în cultura românească”, părea să-i fi dinamizat căderea în existenţă. Căci şi-a contrazis crezul declarat: „Sunt un om atât de orgolios şi cu simţul eternităţii atât de dezvoltat, încât mi-ar fi absolut imposibil să fac politică. Nu este numai democraţia proastă, ci toate sistemele politice şi sociale sunt egal de proaste. În domeniul acesta nu pot fi decât cinic”. Cinismul i-a rămas neclintit, de „imensa porcărie”, politica, s-a desprins prin evadare şi căderea din timpul lipsit de orice clipă de graţie. A deplâns infertilitatea şi irosirea multora dintre „fraţi”, – sincer dar tot a probă de cinism seamănă. E prilejul „narativ” pentru I. Necula de a trece în revistă soarta unor „martiri”, mulţi „rataţi”, „pribegi” şi câţiva „amici evrei”, căzuţi în zadar: „Vieţi irosite, şi din această pricină interesante. Nu puteau, ba chiar nu trebuiau să se realizeze – poate pentru a rămâne fideli unei sterilităţi native, originare. Secretul ţării mele? Să trăieşti şi să mori fără rost”.

Depărtarea de ţară şi ruperea de orice fel de ideologie politică nu i-au stins înţelegerea vieţii ca hazard.

„Căderea în luciditate” s-a accentuat. De la plictisul tipic cioranian la referirile adiacente, măcar subsecvente prin cinismul faţă de lume, de la amplificarea sentimentului de vacuitate absolută până la perceperea mai acută a răului de civilizaţie şi la accepţia de universalizare a deznădejdii. Şi acestor excese de plictis, de cunoaştere, scepticism, spaimă, de cădere din eternitate, o dată cu păcatul originar, li se adaugă, am văzut, căderea în timp, care îl determină să se întrebe patetic: „Există oare o dramă mai mare decât aceea de a cădea în timp?” Pentru sine, Cioran înţelege că asta înseamnă, mai mult, o cădere subtemporală, „absolutul stagnării”, surghiunul în afara vieţii/istoriei: „Ceilalţi cad în timp, eu unul am căzut din timp. Eternităţii ce se înălţa deasupra lui îi urmează o alta ce se situează dedesubt, zonă sterilă unde nu mai simţi decât o singură dorinţă: să intri iar în timp, să te înalţi până la el cu orice preţ, să-ţi însuşeşti din el o părticică în care să te aşezi spre a-ţi da iluzia unui cămin. Dar timpul e închis, dar timpul e de neatins, iar această eternitate negativă, această eternitate rea este făcută din imposibilitatea de a pătrunde în timp”.

Constantin TRANDAFIR

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala