ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Fantoma lui Yorick încă bântuie...

Că nunta prinţului William cu putred de bogata „fată din popor” Kate Middleton a fost nunta secolului nu se îndoieşte nimeni. Totul a fost, evident, ca în poveşti, iar mireasa i-a încântat, prin eleganţă şi frumuseţe, pe toţi. Planeta s-a uitat, pătrunsă de importanţa evenimentului, la ospătarii aceia grijulii care ştergeau cu prosoape impecabile cristalurile, la croitoresele atente care, se spune, şi-au spălat mâinile din jumătate în jumătate de oră atunci când au brodat şi au cusut splendida rochie. Totuşi,  dincolo de aspectul universal de poveste, spectacolul acesta a beneficiat, în mod neaşteptat, de răbufnirile, gustate bine de public, ale unui etos englezesc cu totul aparte.

În timp ce mulţimea aştepta nerăbdătoare pe aşa-zisul Mall (cum este numită esplanada din faţa palatului Buckingham), un poliţist rotofei şi bine dispus s-a prefăcut că se împiedică (sau poate a transformat o împiedicătură reală într-un act teatral), după care a început să facă gesturi prin care cerea susţinerea sonoră a mulţimii, devenită brusc exact ceea ce îşi dorea de fapt: un public dornic de a fi băgat în seamă şi de a răspunde. Gestul savurat al poliţistului a fost simetric completat de roţile de saltimbanc ale unui slujitor bisericesc care, plin de o bucurie nestăvilită, a ţinut să şi-o exprime în acest fel pe covorul roşu din catedrala Westminster, după ce se terminase ceremonia.

Imaginile celor doi, mediatizaţi fără a li se da numele, au dat evenimentului un aer de relaxare şi bună dispoziţie, cu atât mai mult cu cât gesturile lor au fost absolut nepremeditate şi sincere. Dincolo de efemeritatea faimei lor, ei mi-au adus însă aminte de spiritul talentatului Laurence Sterne şi de al său inimitabil personaj, Tristram Shandy, cu excentricele şi hazoasele lui „opinii” care umplu naraţiunea de bucle temporale complicate şi pline de umor. Principiul de la care se reclamă naraţiunea este unul aparent paradoxal: „opera mea este digresivă, dar şi progresivă în acelaşi timp”. Acelaşi principiu a părut să contamineze şi desfăşurarea nunţii princiare recente, în ciuda organizării draconice şi a planificării stricte: evenimentul s-au desfăşurat după tipicul lui riguros (deci a fost progresiv), dar a beneficiat în acelaşi timp şi de nişte comentarii burleşti care i-au încetinit oarecum ritmul (făcându-l digresiv), dându-i un aer carnavalesc, dar în cheie engleză, pentru că „actorii” cu pricina nu şi-au permis nicidecum să iasă din limitele bunului simţ sau să se dezlănţuie fără control.

Tonalitatea parodică a fost asigurată, în acord cu prezentul dezabuzat, dar şi cu eternul umor britanic, de o altă „nuntă”, sărbătorită spumos şi fără etichetă, de către poporul englez devenit între timp un adevărat personaj care abia aştepta ocazia de a ieşi pe scenă. Totul s-a petrecut simultan la două niveluri, în două registre diferite ce se completau sănătos unul pe altul: în timp ce nuntaşii nobili îşi îndeplineau rolurile, solemni şi reţinuţi, măscăricii spontani de afară deschideau portiţa prin care se elimina, într-un mod firesc, pericolul căderii în ridicol sau într-o prea exagerată luare de sine în serios. Poliţistul şi preotul ale căror imagini au făcut înconjurul lumii se aşază astfel în tradiţia bufonilor medievali şi renascentişti. Ei sunt urmaşii spirituali ai lui Yorick, singurul bufon din Shakespeare ce are un nume, dar mai ales ai tuturor hâtrilor lui anonimi (soldaţi, servitoare, bone) care comentează isteţ, cu vervă uimitoare, faptele la care sunt martori. Simţim în mod clar, la fel ca Sterne, că „fantoma lui Yorick încă se plimbă printre noi”… (de notat că romanul amintit mai sus include în ţesătura lui nu numai aluzii intertextuale directe la bufonul favorit al lui Hamlet, dar şi un personaj preot (!) cu numele de Yorick).

În sfârşit, un alt amănunt. Pe lângă cei doi „bufoni” mai vizibili, mai individualizaţi, străzile Londrei au fost pline de grupuri de supuşi ai majestăţii sale ce s-au îndeletnicit cu distracţia, asumându-şi, ameţiţi de băutură şi de anvergura evenimentului, false roluri de miri şi mirese, cu măşti ce reproduceau figurile membrilor familiei regale. Aceştia sunt reincarnările postmoderne ale poznaşilor meşteşugari shakespearieni, plini de un umor suculent, adunaţi în miezul unei nopţi de vară să facă repetiţii pentru o piesă de teatru ce avea să fie jucată cu ocazia unei nunţi de la o curte nobilă. Pe lângă Yorick, mărşăluiesc încă, se vede treaba, şi Snug, Starveling, Quince, Snout, Bottom[1]

Elena CIOBANU


[1] În traducerea lui Dan Grigorescu: Blându, Subţirelu, Gutuie, Botişor, Fundulea

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala