ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Hitler şi societăţile secrete

Cu siguranţă, Hitler este unul dintre acei monştri cu sânge rece pe care umanitatea îi creează la intervale de timp mai mult sau mai puţin regulate. Fără îndoială, este una dintre cele mai înspăimântătoare figuri ale secolului XX alături de Stalin şi Mao” (Philippe Valode)

Într-adevăr, secolul al XX-lea a excelat în privinţa unor figuri sinistre – Lenin, Troţki, Stalin, Mussolini, Hitler, Mao –, pentru a-i aminti numai pe aceştia, şi care au imprimat un curs de neşters al istoriei, iar ideologiile generate de aceştia – comunismul, fascismul, nazismul –, au marcat viaţa popoarelor respective, prin limitarea libertăţilor şi plafonarea nivelului de viaţă. Survine deci întrebarea cum de a fost posibilă ascensiunea la putere a unor astfel de indivizi, certaţi cu şcoala, morala şi exercitarea concretă a unei profesiuni? Credem că o explicaţie plauzibilă s-ar putea găsi în efectele dezastruoase ale Primului Război Mondial, care s-a declanşat în urma asasinatului de la Sarayevo, şi, deşi toate ţările beligerante se pregăteau de război, se pare, că totuşi nu a fost dorit. Întreaga Europă cunoscuse, cu unele limite, o epocă splendidă – la belle époque – ce începuse în 1871, când se credea că războaiele nu vor mai exista, având în vedere noile tehnici militare de luptă. Încheierea Primului Război Mondial, dezintegrarea câtorva imperii (german, ţarist, habsburgic şi otoman), frustrările, sărăcia, mizeria, care s-au abătut asupra unora dintre fostele ţări combatante, au facilitat ascensiunea spre culmile puterii a unor indivizi iresponsabili, care prin politica lor megalomană au impus propriilor popoare noi sacrificii, renunţări şi idealuri înşelate. Un astfel de individ a fost Hitler (1889 – 1945), personaj malefic, despre care s-au scris biblioteci întregi, personalitatea sa fiind privită din diferite unghiuri de vedere. Cartea cu titlul de mai sus*, aparţinând istoricului Philippe Valode, este un opuscul de aproximativ 140 de pagini, în care se încearcă cu succes, să se elucideze raporturile lui Hitler cu societăţile secrete germane, ce au proliferat în Germania de după 1918: „Cum a ajuns Hitler să creadă că întrupează Fiinţa supremă desemnată să purifice omenirea şi să-i asigure calea radioasă a luminii blonzilor arieni? Acesta este misterul pe care ne propunem să-l elucidăm în paginile următoare…” (p. 7). Întâmplarea face ca în ultimele luni să citim mai multe lucrări de excepţie dedicate lui Hitler şi anturajului său (realizate de Timothy W. Ryback, Richard J. Evans, Angela Lambert, Ferran Gallego), în care sunt examinate, într-o bună măsură, viaţa lui Hitler şi familia din care provenea, educaţia, şcoala, încercările nereuşite de a urma studii universitare, anii petrecuţi în război, în fine, demobilizarea şi atmosfera tulbure a anilor ’20 – ’30 când Hitler se remarcase ca orator, antisemit şi teoretician al Germaniei Mari, al spaţiului vital (Lebensraum). Toţi aceşti autori au remarcat, de asemenea, patima nesăţioasă a lui Hitler pentru lectură, fiind citat în acest sens un vechi prieten August Kubizek, cărţile constituind pentru Hitler o atracţie continuă, Führerul dispunând de o bibliotecă uriaşă de aproximativ 16.000 de volume, iar cadourile sale preferate erau cărţile. Asupra familiei sale, Hitler păstra o tăcere enigmatică – tatăl său Alois ar fi fost conceput „cu un membru al unei familii de evrei, Franckenberger” (p. 11), însă, Richard J. Evans (v. Al Treilea Reich, I, Editura RAO, 2010, p. 243) scrie: „Nu există nici o dovadă că înaintaşii lui Hitler fuseseră evrei”, iar Angela Lambert (v. Viaţa irosită a Evei Braun, Editura RAO, 2010, p. 84) precizează: „Trebuie respinse în mod categoric speculaţiile referitoare la faptul că ar fi avut sânge evreiesc,…”. A se vedea şi explicaţiile de la nota 2, p. 84 din volumul menţionat. Aşadar, se poate remarca, de la bun început, că  Philippe Valode urmăreşte traseul vieţii lui Hitler după etapele de vârstă, din copilărie până la sfârşitul războiului, când epuizat fizic şi mintal Hitler se sinucide împreună cu Eva Braun. Activităţii sale ca membru al unor societăţi secrete (Noul Templu, Vril, Thule, Ahnenerbe) îi este consacrat un singur capitol, însă referiri bogate asupra acestei chestiuni le întâlnim bunăoară, în cărţile lui Louis Pauwels / Jacques Bergier şi Christopher Hale. Locuind, un timp la Viena, Hitler se iniţiază în doctrina ordinului secret Noul Templu, în care erau amestecate doctrine oculte aparţinând templierilor, catarilor, rozicrucienilor, francmasonilor, iluminaţilor din Bavaria. Era consultată o scriere veche din secolul al XVI-lea Cartea cu o sută de capitole (Cartea Revoluţionarului de pe Rinul de Sus), carte de profeţii, în care se prevedea sfârşitul lumii, iar poporul ales nu este poporul evreu, ci acela german: „Un popor, un imperiu, un conducător”. Lecturile lui Hitler din această perioadă sunt bogate, diverse – poezie, filozofie, istorie –, de predilecţie autori germani, însă Hitler îi citeşte şi pe Henry Ford, Hans T. K. Günther, Madison Grant. Antichitatea, în genere, se pare, că-i este inaccesibilă, iar asimilarea lor rămâne sub semnul întrebării, Hitler fiind un autodidact. Ajungând la München (cetăţenia germană o obţine târziu, în 1932), Hitler este „Fericit că se află într-un oraş german, îşi petrece mare parte din timp la bibliotecă, în muzee, vizitează diferite monumente. Este mânat de aceeaşi dorinţă de a învăţa, fără ordine sau rigoare, dar cu voinţa de a recupera timpul pierdut” (p. 17). Cât priveşte Societăţile Vril (Loja luminoasă) şi Thule (fondată în 1918 de către Rudolf von Sebottendorff, alias Alfred Rudolf Glaner, 1875 – 1945), ele au fost frecventate de Karl Haushofer (1869 – 1946), teoretician al geopoliticii, ambasador al Germaniei în Japonia, între 1908 – 1911, şi general al armatei germane în Primul Război Mondial. După 1918, Haushofer devine profesor la Universitatea din München şi mentor al lui Rudolf Hess. A teoretizat necesitatea spaţiului vital pentru germani, influenţând elita politică şi militară a Germaniei. Conform Cărţii lui Enoh, Hiperboreea ar fi existat în zona nordică a continentului european, o ţară a belşugului, distrusă de un cataclism, iar ultimii supravieţuitori ar fi plecat spre continentul asiatic – Gobi, China, Himalaya –, dând naştere altui mit: al existenţei Agartthei şi Shamballei. În acest sens, Philippe Valode îi aminteşte pe Louis Jacolliot, Alexandre Saint – Yves d’Alveydre şi René Guénon, dar mai poate fi menţionat şi Ferdinand Ossendowski (v. Animale, oameni şi zei, Institutul European, 1994 şi prefaţa lui Silviu Lupaşcu). Ossendowski vorbeşte despre existenţa regatului subpământean şi a Regelui Lumii (a se vedea cartea lui René Guénon cu acest titlu), iar la pagina 222 se precizează că un conducător tibetan a întâlnit o cavernă cu următoarea inscripţie: „Această poartă conduce în Agharti”. În final, Philippe Valode precizează: „Pentru membrii Societăţii Thule, moştenitorii Inteligenţei de Afară ar fi împărţiţi în două grupuri: unul, în jurul cetăţii Aghartta, adunaţi în jurul soarelui de aur, şi celălalt la Shamballa, în jurul unui soare negru!” (p. 24). Fascinat de aceste mituri, Hitler a trimis în Tibet o expediţie în 1938, ce a format subiectul unei cărţi a lui Christopher Hale, iar pentru aprofundarea mitului arian trebuie studiată cartea lui Léon Poliakov. Dintre membrii Societăţii Thule, Dietrich Eckart l-a influenţat profund pe Hitler: „Îl învaţă să scrie, să se exprime şi îl introduce în societatea müncheneză bogată, îl finanţează, îi furnizează recruţi. Îi dă cărţi, îl sfătuieşte să-şi cumpere altele, îl face să se îmbrace cum trebuie. În fine, îl obligă să-şi abandoneze accentul austriac şi să folosească vocabularul unui adevărat german” (p. 27). Dacă în cadrul Societăţii Thule era cultivată, în special, mitologia germană, patria legendară a arienilor – Hyperboreea cu capitala Thule –, în Societatea Vril se făcea apel la cunoaşterea şi stăpânirea Vrilului – o enormă energie, care ne ajută să devenim stăpâni pe noi înşine, pe alţii şi pe lume. Evident, celelalte capitole se citesc cu acelaşi interes, Philippe Valode examinând în detaliu crimele şi greşelile militare săvârşite de Hitler, care în final este părăsit, cu puţine excepţii, de toţi membrii anturajului său. Câteva observaţii: la pagina 36, Chamberlain a scris „Geneza secolului al XIX-lea” (nu al XX-lea). La pagina 43, există o sintagmă în care se spune că în 1939 (probabil, 1919), Sebottendorff a lăsat să cadă în mâna simpatizanţilor comunişti lista adepţilor. La pagina 70, Germania părăseşte Liga Naţiunilor în octombrie 1934, iar la pagina 79, acest lucru s-a petrecut pe 14 octombrie 1933 (din alte surse pe 24 octombrie 1933). La pagina 134, Hermann Fegelein (soţul lui Gretl Braun, sora Evei) este împuşcat la ordinul lui Hitler, nu pentru că era reprezentantul lui Himmler, ci pentru că fugise din buncăr, sfătuind-o şi pe Eva să procedeze la fel.

Ionel SAVITESCU

* Philippe VALODE, Hitler şi societăţile secrete. Traducere de Aurelia Ulici, Editura Litera Internaţional, 2010

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala