ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Alte fragmente

Prin anii ’60, sub presiunea colectivizării, secretarul de partid al unei comune din geografia colinară de pe stânga Siretului primi ordin de la superiorul lui direct să ia aminte ce urmează în nota telefonică. Tovarăşul de la raion îi face cunoscut că trebuie să mobilizeze lumea la căminul cultural la ora cutare în duminica de după Ispas, când el în persoană şi nu altcineva o să vină ca să ţină o cuvântare despre rolul conducător al Partidului Muncitoresc Român în etapa desăvârşirii construcţiei socialiste la oraşe şi sate. Vocea din receptor avea o neobişnuită fermitate tovărăşească. „Bă, auzi?, să nu te pună necuratul să n-ai sala plină.“ Ce să facă bietul secretar comunal, mai ales că tovarăşul de la raion părea cam nervos? Chemă pe omul de serviciu, trimise după directorul şcolii, puse mâna pe telefon: „Mobilizare generală, tovarăşi. Cine-i prezent duminică la căminul cultural primeşte patru chile de făină de păpuşoi de căciulă. S-aude?“

Veni şi duminica respectivă, ce-i drept, mult prea repede şi cu emoţii. Majoritatea oamenilor din satul principal, mai îmbrăcaţi, mai cu ferfeniţe pe ei, mai deschişi la faţă, mai oacheşi, era prezentă cu mic, cu mare, chiar şi cu copii de ţâţă, încât nu mai era loc nici în picioare în sala căminului cultural. Unii se înghesuiră pe pervazele ferestrelor, alţii se găvuzdiră în faţa celorlalţi şi se împingeau în masa prezidiului, acoperită cu o pânză roşie, cam spălăcită şi pătată pe alocuri.

Tovarăşul de la raion îşi făcu apariţia, însoţit de secretarul comunal, pătrunzând pe o uşă făcută anume pentru oaspeţi, înaintă, făcut ochii roată peste capetele tuturor, tuşi şi se aşeză pe un scaun ce scârţâi discret. Secretarul se scuză şi avu intenţia să-l roage pe „distinsul oaspete“ să se ridice ca să schimbe scaunul. Dar abia apucă să schiţeze o pornire nesigură că tovarăşul de la raion îi aruncă o căutătură care îl ţintui locului. Nici nu-i mai permise să se ridice ca să-l prezinte. „Lasă, n-avem timp de prostii, avem treabă. Ori te faci că nu ştii?“ Secretarul tăcu mâlc, îndesându-şi capul între umeri. Tovarăşul de la raion ţinu o cuvântare avântată, le spuse celor din sală că pe umerii lor stă ţara şi încrederea partidului, că oricâte greutăţi ar fi, totuşi ei vor învinge în ciuda duşmanilor; că nu există altă soluţie decât aceea de a lupta conduşi de înţelepciunea partidului. „Să crape de ciudă, tovarăşi, otrepele rămase de la regimul burghezo-moşieresc, să dăm încă o lovitură imperialismului.“

Terminând, primi o ploaie de aplauze şi mulţumirile secretarului comunal, care consultă adunarea dacă are de pus întrebări tovarăşului activist. Văzu că se uită unii la alţii într-o tăcere apăsătoare ce contrasta vădit cu aplauzele furtunoase. Chiar şi puradeii încetară pe moment să mai scâncească. Măi să fie! Repetă invitaţia de a se rosti întrebări, că uite, tovarăşi, se va scrie de noi şi la ziar ce frumos a fost azi la noi şi despre cele spuse în cuvântarea lui tovarăşul, invitatul nostru, chiar oaspete, care ne-a făcut onoarea cu prezenţa lăsând alte… Şi ar fi continuat, dar „oaspetele“ îl lovi făţiş peste mână. Nimic, nicio întrebare. Ba da, uite unul cu mâna întinsă. „Da, spune tovarăşu’ Bocoloi.“ Şi Bocoloi se adresă tovarăşului de la raion: „V-a mers gura ca o paşarică, dar de farină n-aţi pomenit nimic.“

*

Ce mă leagă de Ziua „Bunei Vestiri“, pe care calendarul ortodox o indică la data de 25 martie? Mai întâi de toate, sensul ei originar, necorupt, dar rupt, parcă, din inima creştinătăţii, din mitul trăitor fără vârstă, coborât totuşi în istoria omului. Pe urmă, faptul că într-o împrejurare culturală, nimerindu-mă în vecinătatea Anei Blandiana, îmi veni să-i urez bun venit la Oneşti, la „Zilele Călinesciene“, doamnei „Buna Vestire“ (scriitoarea fiind născută în ziua de 25 martie). N-am îndrăznit deoarece eram un necunoscut, unul din mulţii participanţi la ediţia respectivă, organizată integral, ca şi celelalte precedente şi următoare, de mereu neobositul Constantin Th. Ciobanu, poetul, profesorul din localitatea oneşteană şi preşedinte al Fundaţiei Naţionale „G. Călinescu.“

Cred că poeta n-ar fi rămas surprinsă de o astfel de formulare insolită a salutului, care trebuie să-i mai fi fost adresată. Era o prezenţă fermecătoare, atrăgând privirile tuturor, mereu văzută în mai toate locurile unde se întâmpla ceva în tumultul acelei manifestări cu program destul de încărcat. Unul dintre momentele de atracţie, „Poetul în cetate“, cuprinzând recitări de poezie de către invitaţii incluşi în program, într-un anumit loc al parcului lângă statuia lui G. Călinescu, de data aceasta părea să fie compromis de ploaie. Totuşi Ana Blandiana a recitat, bucurându-se de audienţă, înconjurată, după expresia criticului literar Constantin Călin, de „faldurile mulţimii.“

O mai văzusem şi la Bacău. Odată a venit împreună cu Romulus Rusán la o întâlnire cu cititorii băcăuani, invitată de scriitorul Sergiu Adam. O vreme a colaborat şi la „Ateneu“, unde i se publica, număr de număr, câte o poezie într-o spărtură de pagină numită sugestiv „Fereastra“, o rubrică originală.

În Ana Blandiana se înfiripa „Buna Vestire“ într-un timp în care bunele veşti erau destul de rare în ţara noastră, dar tocmai când începea să se afirme o nouă şi redutabilă generaţie de scriitori. În plenitudinea talentului s-a remarcat pe drept cuvânt chiar „Buna Vestire“ a literaturii noastre contemporane. Apoi, după 1989, aceeaşi Ana Blandiana devenea „Buna Vestire“ a libertăţii. Şi va rămâne „Buna Vestire“ când mulţi dintre noi nu vor mai fi decât singurătăţi misterioase în cuprinsul necuprins al umbrei.

*

Recent, chiar de „Buna Vestire“ mi-am amintit că peste câteva zile, la finele lui martie 2011, mai marii ţării ne-au prezis ieşirea din recesiune. Oare? Dar poate că criza şi recesiunea sunt în fiecare din noi, aşa că mai marii zilei ne vor elibera de ele printr-un ciudat procedeu de exorcizare. Poate.

În ceea ce mă priveşte, am ratat ocazia marelui eveniment, aşa cum aş fi scăpat priveliştea unei eclipse pentru că n-am ştiut după care ultimă oră din ultima zi a lunii martie decide recesiunea să ne lase în pace: după ora de vară, sau după cea de iarnă? Că vorba unuia: iarna nu-i ca vara.

Aşa că fiind vorba şi de poezie şi de politică, zone inefabile ale aceleiaşi sfere a binelui şi răului, aş fi dispus să reformulez versul lui Verlaine: „De la poésie avant toute chose“…, adaptat sferei politicului, adică „Prends la politique et tords lui son cou.“

*

Plinătatea stilului dă formă şi supleţe ideii până acolo încât ideea şi stilul oferă spectacolul întregului sau măcar iluzia lui. Totul este ca stilul să nu înăbuşe ideile. Şi totuşi o idee profundă este aceea care îşi alege singură îmbrăcămintea. Cuvintele strigă, şoptesc, se tânguie, jelesc. Între ele se petrec tăceri adânc vorbitoare dând la iveală dedesubturile misterioase, care însă aduse în neiertătoarea lumină riscă să devină vulgarităţi.

*

Să-ţi închipui zborul Luceafărului alături de poemul chiuvetei, să aproximezi distanţa, micşorându-se infinitezimal, între pasul scăzut al broaştei ţestoase şi asaltul impetuos şi impudic al lui Achile… Dar într-o literatură valorile, mereu discutabile, fixându-li-se locul, mereu par a se situa pe un relief mişcător. Zborul Luceafărului se compune din „clipe“ şi „mii de ani“ care în scurtul interval al unei istorii literare poate sugera deplasarea lentă a broaştei, urmărită de Achile „cel iute de picior“, mereu aflat în urma ei, chiar administrându-i-se firitiseli şi energizante.

Victor Mitocaru

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala