ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Comorile pierdute ale omenirii

Dacă s-ar face un bilanţ al celor câtorva milenii de civilizaţie umană cunoscută şi a realizărilor sale în diverse domenii, s-ar constata lejer că, din tot acest tezaur, astăzi a supravieţuit catastrofelor numai o mică poarte, încât e de dorit ca ceea ce a rămas să fie conservat şi păstrat ca dovezi ale geniului uman. Cunoscut iniţial ca autor de romane SF, după cum aflăm dintr-o notă de pe coperta a patra a volumului, cu titlul de mai sus, Richard Bessiere îşi propune într-un succint op să elucideze câteva dintre marile enigme ale omenirii, începând cu Sfântul Graal, Templul lui Solomon, Chivotul Legii, Biblioteca din Alexandria şi până la comori dispărute mai aproape de vremurile noastre, între care se pot cita comorile piraţilor, povestea diamantelor blestemate (Koh-i-Noor, Hope şi diamantul evreilor), bijuteriile ţarilor, tezaurul nazist etc. Evident, cine va avea curiozitatea să străbată cele 18 eseuri (ce alcătuiesc cartea) va constata că multe dintre chestiunile abordate sunt, în genere, cunoscute din diverse alte surse de informare, iar în jurul multora dintre acestea s-au scris cărţi sau chiar biblioteci întregi. Ce este relevant e faptul că nicăieri, nici măcar în cercetarea lui Richard Bessiere nu avem certitudinea unor cunoştinţe sigure. Sunt discutate probleme îndeobşte cunoscute, încât fatalmente ne vom rezuma la o simplă prezentare. Singurul merit al lui Richard Bessiere rămâne acela de a se informa cu tenacitate asupra unor probleme enigmatice din diverse epoci şi continente şi a ni le prezenta printr-un volum compact ce se parcurge pe nerăsuflate, la sfârşitul lecturii întrebându-ne ce s-ar fi întâmplat dacă aceste comori inestimabile (aur, pietre preţioase, bijuterii, obiecte de cult, relicve din piramide şi morminte, în fine, manuscrise rare, cărţi, incunabule) nu s-ar fi pierdut, ci s-ar fi putut păstra ca un bun al întregii umanităţi, ele constituindu-se, astfel într-o adevărată etalare a posibilităţilor creative ale omului. Aşadar, înainte de abordarea problemelor în chestiune, Richard Bessiere prezintă într-o doctă introducere – Cum să devii căutător de comori? –, o descriere a diverselor tipuri de comori şi a mijloacelor de a ajunge în posesia lor – în treacăt fie zis, Richard Bessiere comite de la bun început două inadvertenţe regretabile: una legată de descoperirea Troiei homerice, atribuită arheologului german Schliemann în 1873 (p. 7, nota 1), în realitate, Schliemann a identificat Troia II g, dar va bulversa lumea savanţilor contemporani ce-l socoteau pe Homer un poet legendar, autor al unor plăsmuiri. După moartea lui Schliemann (1890), W. Dorpfeld a mai întreprins două campanii de săpături, propunând, totodată, ca Troia homerică să fie asimilată cu stratul Troia VI, ipoteză admisă până în deceniul al IV-lea, al secolului XX, când arheologul american C. W. Blegen a identificat Troia homerică cu stratul VII a, ipoteză admisă şi astăzi. A doua inadvertenţă, tot la pagina 7, nota 2, spune că mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit de Howard Carter în 1876 (în anul 1876, Carter avea numai doi ani), în realitate mormântul a fost descoperit în 1922, iar în camera funerară a lui Tutankhamon s-a pătruns în ziua de 17 februarie 1923. Tutankhamon murise tânăr, la 18 ani, într-un accident sau ca urmare a unui asasinat. Lordul Carnarvon (nu Carnavon, p. 88), după o banală înţepătură de ţânţar, se îmbolnăveşte subit şi moare –, avertizându-ne totodată, că această căutare este plină de primejdii. Aşadar, vom începe prezentarea noastră cu ultimul eseu al volumului consacrat Graalului (asupra căruia s-au oprit, bunăoară, Mircea Eliade, René Guénon şi Julius Evola), făcându-se un istoric al problemei, originea cuvântului, interpretarea Graalului conform unei versiuni occitane, în fine, expunerea ajunge la apostolul Toma, care şi-a desfăşurat misiunea evanghelică în India, ţară în care se presupune că au ajuns şi Ioan Botezătorul (v. Baird T. Spalding Vieţile maeştrilor, Ed. Herald, 2009) şi Iisus Hristos, ipoteză susţinută de numeroşi istorici, iar Guy Daulnoy a scris Iisus în India. Sfântul Toma a trecut prin Ceylon, un adevărat paradis terestru, unde există un munte Piscul lui Adam, tradiţia amintind de un vechi templu a cărui piatră de temelie fusese pusă de Adam – Casa Graalului:Este bine că avem prin intermediul Graalului o comoară interzisă, deoarece descoperirea şi dezvăluirea sa astăzi ar putea să transforme profund omenirea, prin manifestarea imprevizibilă a unor forţe necunoscute pe care încă nu suntem apţi să le cunoaştem şi să le înţelegem. Oare nu este o dovadă de înţelepciune să-ţi mărturiseşte ignoranţa?” (p. 139). Discutabilă este şi cronologia propusă pentru regele Solomon (1016 – 976, după alte informaţii a domnit între 973 – 933), al treilea rege evreu după Saul şi David. Devenind rege, Solomon cere de la Dumnezeu inimă pricepută, Dumnezeu răsplătindu-l din belşug cu toate darurile: viaţă lungă, bogăţie, înţelepciune, încât în III Regi 10, 23 este scris: „Regele Solomon a întrecut pe toţi regii pământului în bogăţie şi în înţelepciune”. Ctitor al Templului din Ierusalim, însă de dimensiuni modeste faţă de propriul său palat (v. III Regi 6, 2 şi 7, 2), templul fusese terminat în şapte ani (III Regi 6, 38), iar palatul său în treisprezece ani (III Regi 7, 1). Acest Templu, simbol al credinţei în Dumnezeu, este devastat şi distrus întâi, de a doua invazie babiloniană din 587 / 86, când populaţia este dusă în robie. Exilul babilonian acceptabil sub aspectul tratamentului, faţă de exilul asirian, evreii trăiesc în Babilon în comunităţi compacte, se adună în sinagogi, deprind pasiunea cărţii, elaborează Talmudul babilonian, iar după edictul lui Cyrus (538 î.Hr.), o parte dintre evrei revin la Ierusalim şi reconstruiesc Templul, Scriu Talmudul palestinian (cele două variante sunt publicate într-o ediţie comună la începutul secolului XVI la Veneţia de către David Blomberg), în fine, sub Titus, Templul va fi distrus definitiv (70 d.Hr.). În subteranele Templului a fost depus Chivotul Legii („Iar despărţitura din fundul templului el a pregătit-o, să pună acolo chivotul cu legea Domnului”, III Regi 6, 19): „Conform diferitelor surse, chivotul conţinea toiagul lui Aaron şi tăbliţele Decalogului” (p. 29). Chestiunea se complică în momentul când cei nouă cavaleri creştini conduşi de Hugues de Payns ajung la Ierusalim în 1118 şi obţin o locuinţă sub amplasamentul Templului distrus de Titus, încât e posibil ca aceştia să fi făcut unele descoperiri pe care le-au transportat în Franţa. Invocând alte surse (v. Stefan Erdmann „Chivotul Legii”, Ed. Antet XX Press, an nemenţionat, pp. 124 – 25) aflăm următoarele: „Chivotul Legii nu a fost considerat niciodată un scrin oarecare, ci el a reprezentat cunoaşterea, a fost o comoară de ştiinţă, care trebuia redescoperită… Aceasta era ferecată, după cum bine aţi descris – din scrieri străvechi şi din diverse aparate, care proveneau în mare parte din moştenirea atlantă”. Să fi intrat templierii în posesia tezaurului lui Solomon şi a secretelor ascunse în Chivotul Legii? Posibil. Acumulând putere şi bogăţie, templierii au fost exterminaţi de papa Clement V şi de regele francez Filip IV cel Frumos, iar din rămăşiţele acestor comori se pare că s-a înfruptat la sfârşitul secolului al XIX-lea, abatele Sauniére. Tot în secolul al XI-lea luase fiinţă în Ţara Sfântă o societate secretă Prioria din Sion existentă astăzi în Franţa. În acest sens se mai poate consulta pentru detalii şi Moştenirea mesianică (Ed. RAO, 2006), de Michael Baigent, Richard Leigh, Henry Lincoln. Înainte de existenţa Bibliotecii din Alexandria, biblioteci au existat la faraonii egipteni, regii asirieni şi în Babilon. La Pergam a funcţionat, de asemenea, o celebră bibliotecă care a rivalizat cu aceea din Alexandria. După întemeierea Alexandriei (arhitectul Deinocrates din Rodos a stabilit planul general al oraşului, iar Sostratos din Cnidos a ridicat celebrul far ce a devenit una dintre cele şapte minuni ale lumii antice), Ptolemeu I Soter a dorit să facă din Alexandria o cetate a culturii asemănătoare Atenei. Pentru aceasta a invitat la Alexandria poeţi, filozofi, astronomi, matematicieni, medici etc. Între cei stabiliţi la Alexandria s-au numărat Demetrius din Faleron (fost elev al lui Teofrast), care proiectase Museionul şi Biblioteca, instituţii ce vor reuni în jurul lor un număr apreciabil de profesori şi studenţi: Zenodot din Efes, Aristofan din Bizanţ, Aristarch din Samothrace, Calimah, Eratostene din Cirene, Hiparch etc. Sub Ptolemeu III Evergentul (Binefăcătorul) Museionul şi Biblioteca ating apogeul cercetărilor în literatură, istorie, medicină, filozofie. Se împrumută de la Atena exemplarul oficial al tragediilor greceşti pentru o cauţiune de 15 talanţi la care s-a renunţat, păstrându-se textul tragediilor, iar în timpul lui Ptolemeu Philadelphul s-a făcut traducerea Septuagintei greceşti de către 70 (72) de învăţaţi evrei, câte şase de fiecare trib. Treptat, Museionul şi Biblioteca vor decade, iar în timpul lui Ptolemeu VIII, cercetătorii reuniţi la Alexandria sunt alungaţi, nemaiputând fi întreţinuţi de către stat. Din păcate, soarta bibliotecii a fost nefastă. Cezar dorind să transporte la Roma baloturi cu suluri de papirus, acestea au luat foc pe cheiul portului Alexandria, iar mai târziu, în secolul VII, restul bibliotecii este distrus la ordinul califului arab Omar. China a cunoscut la începutul dinastiei Ming (1368 – 1644), sub Zhu Di o epocă prosperă din punct de vedere economic şi cultural, iar în intervalul 1421 – 1423, navigatori ai împăratului Zhu Di au efectuat călătorii şi au descoperit continente, întocmind hărţi maritime pentru tot globul (v. Gavin Menzies, 1421 – Anul în care China a descoperit lumea, 2007). În final, mai semnalăm o inadvertenţă: astfel, la pagina 125 în eseul „Cunoaşterea, o comoară primejdioasă”, Richard Bessiere scrie că grupului Pugwash (creat în 1957) i s-au alăturat francezii Saint – Yves d’Alveydre, Joseph de Maistre şi René Guénon. Numai că primii doi au trăit în secolul al XIX-lea, iar René Guénon murise în 1951.

 Ionel Savitescu

 

* Richard Bessiere – Comorile pierdute ale omenirii de la Sfântul Graal la bijuteriile ţarilor. Traducere din limba franceză: Nicolae Constantinescu, Ed. Litera International, 2010.

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala