ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Punţi între neînsemnat şi profund

Sorin Titel reface legătura cu marea noastră literatură modernistă interbelică şi, în acelaşi timp, îşi sincronizează discursul cu literatura europeană occidentală. Astfel, graţie lui, romanul românesc şi-a racordat modalităţile de manifestare la cele ale prozei europene inovatoare, şi-a însuşit, combinat şi diversificat cele mai moderne preocupări şi tehnici narative: parabolismul lui Franz Kafka, monologul interior al lui James Joyce şi procedeele Noului Roman francez. Nu trebuie omisă nici asemănarea existentă între personajele titeliene cu cele ale lui Gabriel Gárcia Marquez, personaje a căror condiţie existenţială rămâne singurătatea. Privitor la evoluţia creatoare a prozatorului nostru, se observă cum capriciile compoziţionale sunt cenzurate, cum incoerenţa problematică şi eventualul stil prolix inerente oricărui debut se disipează, cum planul eseistic divagatoriu este bine dozat între cadrele convenţionale ale naraţiunilor. La o analiză protejată de distanţarea în timp, se poate radiografia iniţial o etapă a prozei de observaţie a unei lumi mărunte, a unor suflete simple, a unei proze simbolice, dar marcată şi de efectele lecturilor din romanul european.
Temele aparent insignifiante, ale cotidianului mărunt, sunt bogate în substanţă epică, ele raportându-se la aspecte fundamentale: viaţă, moarte, vină, inocenţă, iubire, sentiment matern, romancierul convins fiind că marele şi definitivul sens al vieţii se ascunde în aparenţele ei nesemnificative. Aceste teme conturează profilul distinct al lui Sorin Titel în interiorul epistemei modernismului românesc, prin punţile pe care le aruncă între tragic şi neînsemnat, prin dramele care se întrevăd dincolo de aparenta banalitate a diegezei, ca şi prin abordarea unor teme care îl sincronizează cu modernitatea anilor săi de creaţie, precum aventura scriiturii, creaţia şi creatorul, călătoria ca pierdere a memoriei şi a identităţii, cunoaşterea la modul general.
Autorul „ciclului bănăţean“ cultivă un discurs tematic tutelat de o pluralitate de semnificaţii, amplificat şi extins spre zonele romanului monumental (epopeic), polifonic şi plurilingv (în termenii binecunoscuţi ai lui Mihail Bahtin). Distingem aici valenţele unei modernităţi originale, sau mai curând originare, care în mod salutar recuperează funciarul şi omenescul dar al povestirii, evită ariditatea şi redescoperă formule arhetipale. Totodată, identificăm tipologiile personajelor (precum străinul, dublul, anonimul, mama ca eroină arhetipală). Romanul „Clipa cea repede“ valorifică formula narativă nouă, de roman piramidal, construit asemenea scrierilor lui Milan Kundera. Astfel, dispare fragmentarea narativă, iar coerenţa textului nu mai provine din vreun artificiu, ci din structura piramidală a cărţii. Iar „Femeie, iată fiul tău“ posedă nu numai cea mai mare diversitate ca registru narativ, ci şi cea mai mare deschidere spaţio-temporală ca univers romanesc. Este motivul pentru care geometria relaţiilor dintre personaje se complică prin simetrii, paralelisme, antiteze, la care se adaugă şi dubla deschidere a romanului: una exterioară, către istorie şi eveniment, şi alta subterană, către scenarii mitice şi arhetipuri.
Cu scrierile autobiografice titeliene în sprijin, putem surprinde experienţele cele mai semnificative ale formării viitorului romancier. Formare începută atunci când timpul comunităţii nu se deosebea de cel al familiei, pe care se va focaliza privirea viitorului prozator (figurând un spaţiu închis, ocrotitor, bucătăria apare prin contrast cu marele spaţiu „deschis“ al istoriei şi al vieţii sociale, în care sunt plasate povestirile). Aşa se explică, de exemplu, prezenţa preponderentă a personajului feminin care populează romanele, dar mai ales a celor două legi ce vor ordona universul romanesc: legea maternă, dominatoare în tetralogia bănăţeană, şi legea paternă, instituită de romanul neterminat „Melancolie“. Şi, nu în ultimul rând, păstrarea aproape nealterată a tiparelor civilizaţiei româneşti tradiţionale în marginile Imperiului Habsburgic.
Sorin Titel teoretizează aspecte ale romanului în două volume de eseistică – „Pasiunea lecturii“ şi „În căutarea lui Cehov şi alte eseuri“, dedică eseuri modelelor care i-au marcat evoluţia scriitoricească – Herman Melville şi A.P. Cehov, precum şi scriitorilor nordici şi anglo-saxoni cu care stabileşte inedite conexiuni. Eseistul nostru are o perspectivă proprie asupra evoluţiei literaturii române şi o viziune personală asupra mersului romanului românesc din contemporaneitatea sa. El urmăreşte cum evoluează tehnica narativă de la proza scurtă centrată pe un simbol la proza luxuriantă stilistic a romanelor. În mare, interesul i se îndreaptă spre procesul de creaţie ca atare, scriind despre spiritul creator şi despre contextul care favorizează naşterea capodoperei. Cea mai mare parte a eseurilor şi cronicilor relevă apetenţa pentru cronica de film, cronica teatrală, cărora li se adaugă cronica muzicală sau cea plastică. Apetenţa lui Sorin Titel pentru actul lecturii este dovedită şi de recenziile pe care acesta le-a scris despre reprezentanţii generaţiei ’80. Iar reflecţiile se pot aplica asupra propriei opere de debut: şi în ele se află „in nuce“ creatorul de mai târziu, au densitate, stil epic, ambiguitatea situaţiilor şi a personajelor. Radiografiind textele teoretice ale lui Sorin Titel, putem decela principalele teme şi obsesii ale imaginarului său creator în jurul cărora se coagulează ficţiunea.
Scrierile teoretizante ale lui Sorin Titel aduc în discuţie câteva aspecte majore ale literarităţii, aşa cum le considera subtilul eseist: tradiţia şi modernitatea prozei, verosimil şi mimetism, literatura văzută ca modalitate de cunoaştere, timpul povestirii în roman, „marile“ şi „micile“ teme în literatură. Eseurile îi sunt străbătute de ideea necesităţii modernizării prozei româneşti, el însuşi încercând în cărţile sale sincronizări, modernizări şi readaptări la tonalitatea modernă a prozei. De exemplu, în eseul „Pasiunea lecturii“ aduce în prim-plan câteva consideraţii asupra importanţei limbajului pentru prozatorul modern, asupra creatorului-lector, personajului sau importanţei sincronizării prozei româneşti cu cea occidentală, propunând, în acelaşi timp, câteva definiţii ale romanului. Vom găsi sintetizate, printre textele teoretice, principalele teme şi obsesii ale creaţiei sale (transfigurată artistic fiind mai ales tema călătoriei-căutare). Sorin Titel scrie şi despre o trăsătură definitorie pentru postmodernism, fără însă a menţiona aceast cuvânt ca atare: literatura care are drept pretext literatura. De notat este importantul fapt că, în romanele sale, există şi o deschiderea spre postmodernitate, care se face prin procedee specifice: intertextualitate, pastişă şi demistificare, demitizare, multiplicare a începuturilor, a acţiunii şi a finalurilor, dublă, circularitatea, colajul, naraţiunea care înglobează pe rând relatarea la persoana I, a II-a şi a III-a, noul raport autor-lector / performanţă-participare (în accepţia lui Ihab Hassan), procedee teatrale, barochizante.
O caracteristică a operei lui Sorin Titel rămâne dinamica permanentă a formelor de expresie, a temelor, motivelor şi simbolurilor, aflată în strânsă dependenţă cu semnificaţia concepţiei sale existenţiale şi literare. Dinamica imaginarului de-a lungul anilor produce configurări bazate pe elemente de continuitate activate la nivelul structurii temelor. Mergând pe firul cronologic, identificăm sursele originalităţii culegerilor de proză scurtă şi principalele repere tematice care se reiterează odată cu fiecare volum: copilăria, adolescenţa, senectutea, moartea, suferinţa, mixajul tuturor acestor teme, lumea ca labirint şi imaginea recurentă a circului, scenariul sacrificiului şi arhetipul său cristic. Acestor teme li se adaugă motivele (femeia, părinţii, copilul neiubit) şi simbolurile (precum insula).
Opera lui Sorin Titel vădeşte, dincolo de dispersia agregărilor superficiale, o structură profund coezivă. Dincolo de aparenta „fractură“ a structurilor şi sensurilor, dincolo de nebulozitate, turbionări, hiatusuri şi contradicţii, există o gândire unificatoare care acţionează în aceeaşi direcţie şi care este instrumentată prin strategii şi tehnici narative de aceeaşi natură.

Vasile SPIRIDON

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala