Ateneu

2012, anul apocalipsei. Cam aşa am fost întâmpinaţi în prima zi a anului de majoritatea buletinelor de ştiri. „Crainice” drăguţe, ba chiar simpatice foc, citeau de pe prompter varii scenarii apocaliptice cu o nonşalanţă de admirat. Bănuiesc că acestora li se vor fi adăugat mai târziu în noapte fie masterandele în magie albă,

Citeste tot materialul Arhangheli şi îngeri

1. Între aici şi în altă parte

Mama e o prezenţă absolută, continuă, aproape tiranică. Tirania lui aici nu compensează absenţa tatălui, prezenţa sa în altă parte, cu intermitenţe, la început, apoi definitivă (el „dispare” când Jean-Nicolas Arthur are zece ani). Copilăria lui Rimbaud este, mai ales, experienţa unei tensiuni greu de controlat, o

Citeste tot materialul Itinerarul unui mit, itinerarul unui blestem

Sorin Titel reface legătura cu marea noastră literatură modernistă interbelică şi, în acelaşi timp, îşi sincronizează discursul cu literatura europeană occidentală. Astfel, graţie lui, romanul românesc şi-a racordat modalităţile de manifestare la cele ale prozei europene inovatoare, şi-a însuşit, combinat şi diversificat cele mai moderne preocupări şi tehnici narative: parabolismul lui Franz Kafka,

Citeste tot materialul Punţi între neînsemnat şi profund

Toată lumea a căzut de acord cu facultatea principală a lui Caragiale: inteligenţa scăpărătoare. Aceasta îi oferă posibilitatea de a percepe cu agerime unică discordanţa dintre esenţă şi aparenţă, inadecvarea dintre pretenţie şi realitatea efectivă. În versiunea unora, sclipirile de luciditate şi de vervă înseamnă un dezavantaj, partea diavolului departe de orice omenească

Citeste tot materialul Varietăţi caragialiene

„Frate Fiodor Mihailovici D.

deja nimeni nu mai crede că

frumuseţea va salva lumea

dar cineva naivul gândeşte că lumea

ar trebui să salveze frumuseţea…”

Leo Butnaru

Eroii lui Bulgakov, „avocaţii” lui Dostoievski

În celebrul roman al lui Bulgakov, Maestrul şi Margareta, Koroviev-Fagot, cadrilatul excentric,

Citeste tot materialul Prin subteranele dostoievskiene (I)

Trecând în revistă „atitudinile critice” însumate undeva către finele cărţii, dar şi diferitele păreri dospite arareori oportun sub semnul internetului, consider că cel care a avut ştiinţa de a se apropia cel mai nimerit de „finele dulceţuri” ale lui George Achim rămâne Ion Pop. Inventariind mijloacele stilistice pe care autorul le foloseşte în

Citeste tot materialul George Achim – „Dulceţuri din fructe târzii de pădure”

„A considera teoria contemporană precum o serie de abordări sau metode de interpretare contrastante înseamnă a pierde mult din interesul şi forţa care derivă din provocarea adusă bunului-simţ, precum şi din cercetarea modului în care se naşte sensul şi se formează identităţile umane.” (Jonathan Culler)

În ultimii ani, natura şi

Citeste tot materialul Literatura, între canonul teoriei şi „demonul” definiţiilor (I)

Sunt extrem de puţini cei care au ştiinţa de a-şi propune volumele de antologii la vreme potrivită. În mod ciudat, Ioan Es. Pop chiar face figură aparte: pentru cine nu îl citeşte, ar putea să pară destul de bizare apariţiile unor volume precum „Podul”, „Acasă e mereu în altă parte”, „No exit” –

Citeste tot materialul Fantasmele Ieudului