Ateneu

Când am ieşit din tunelul oranj, eram orbit de ameţeală, dar într-un mod plăcut, fiindcă mă simţeam aproape plutind, ca atunci când ai coborât dintr-o maşină după ce ai călătorit mult timp cu viteză sau ca atunci când din întuneric intri într-o sală de bal luminată feeric şi totuşi, în orizontul vederii mele era crepuscul,

Citeste tot materialul Dan Perşa – Poveştile bunicului

În toamna aceea, ecosonda se defectase. Ceva la sistemul de alimentare, sau de înregistrare. Când motoristul împreună cu unul din colegi, fost electrician şi depanator radio-tv remediară defecţiunea, se-ntâmplă altă boroboaţa: se blocă pedala. Apoi, când  pierdurăm şi vibratorul, am renunţat definitiv la serviciile faimoasei „sonde ultrason”. Resemnaţi, ne-am trezit în situaţia inedită de a

Citeste tot materialul Remus Giorgioni – Azimutul nortului

2.1 – Laptopul îmi face figuri. Nici nu se pune problema să-l folosesc pe cel de serviciu deşi al meu, de câteva zile, la puţin timp după ce-i introduc parola şi intru în <spaţiul de lucru>, începe de fiecare dată să fileze. Adică lumina ecranului filează: des, tot mai des, cu intervale din ce în

Citeste tot materialul Viorel Savin – Băiatul şi lumea

A murit stupid. Când toată suflarea satului se aştepta să aibă o moarte cât de cât demnă de viaţa pe care o dusese, a murit cât se poate de stupid. Adică, zisa suflare a satului din nord aştepta o moarte cât de cât violentă, oarecum în spiritul locurilor, cum ar fi o înjunghiere adâncă venită

Citeste tot materialul Ioan Radu Văcărescu – Bibliotecarul

(Fragment din romanul „Cartea oaselor mele”)

De cînd capitala Ţării Româneşti fusese statornicită de Mircea-Vodă la Târgovişte, călătorii străini începură să-i spună aşezării de la poalele munţilor Făgăraş: Vî dvor Argias (Curtea de Argeş). Ca s-o deosebească de cea nouă, de la ţărmul Ialomiţei. Însă transferul rămăsese o perioadă de timp doar un indecis act istoric,

Citeste tot materialul Gheorghe IZBĂŞESCU – Un bici de aramă printre frunze

Căruţa, pe care-o iscodeam, se dovedea a fi, şi ea, una nou-nouţă, ca scăpată tocmai atunci din atelierele unor neîntrecuţi meşteri lemnari şi fierari. Oiştea, cîntarele, suianele, osiile, roţile, butucii şi spiţele lor, capacele geamparalelor, inima şi codirla ei, date cu grund cărămiziu, scăpărau ca para focului, de mă orbeau şi nu alta. Bătusem în

Citeste tot materialul Ovidiu Dunăreanu – Căruţa cea nouă