|
|
Povestea aşază la temelia Istanbulului de azi consultarea Oracolului din Delphi, la vremea unei foamete cumplite în Grecia Centrală, de către regele Megarei, Byzas, fiu de semizeu trac, cu îndemnul de a se muta într-un loc nou, un loc ,,unde ar trebui să fii orb ca să nu-ţi dai seama ce frumos este”. Urmându-l, Byzas
Citeste tot materialul Oraşul ochilor ce văd
O amintire din vremurile bune cu ai mei prieteni într-ale artei (în mod special cu Ilie Boca), amuzantă şi pilduitoare totodată, ar fi o întâmplare din timpul miraculos trăit împreună în toamna anului 1996 cu un grup de artişti băcăuani în Cehia, ca răspuns al vizitei grupului Torzo, la Tescani. Atunci, în afara vizitelor în
Citeste tot materialul Amintiri din Cehia
Pe o vreme tipic englezească (nici nu plouă, nici nu arde soarele…), adică exact cum îşi doreşte orice călător, am reuşit să-l conving pe un prieten stabilit în regiunea Kent „să dăm o fugă” până la Rochester. „Ce Dumnezeu vrei să vezi acolo?! E un oraş cam proletar, unde s-a închis cam toată industria… Au
Citeste tot materialul Un altfel de festival literar
După un mic-dejun consistent de care am avut parte la Hotel Rex din Belgrad, am gonit (la propriu!) pe autostrăzile din Serbia, am trecut pe lângă Zagreb şi am lăsat în urmă mai bine de jumătate din Croaţia. Nu-mi venea să cred că trec prin zone care în urmă cu zece ani reprezentau prima linie
Citeste tot materialul Comoara românească din Istria croată
În Buhuşi, din perspectiva obiectivelor istorice, bisericile şi mănăstirile reprezintă singurele repere turistice care se mai află în viaţă. Am descoperit recent, la biserica „Sfânta Înviere”, păstorită cu ales har de către preoţii Viorel Gavril, paroh, Gheorghe Crăciunescu şi Ştefan Gabriel Moldoveanu, câteva aspecte inedite pe lângă care, din păcate, furaţi de zgomotul lumii, trecem
Citeste tot materialul Comoara iconografică de la „Sfânta Înviere” Buhuşi
De ce Florenţa? Nu putea fi altundeva decât acolo unde comerţul înflorea la răscrucea celor mai importante drumuri ce legau Europa de întreaga lume începînd cu vremea etruscilor pînă la Lorenzo Magnificul. Atunci Florenţa devine un „oraş de mare tradiţie festivă”dar şi un adevărat creuzet unde se fierb marile descoperiri ale revoluţiei renascentiste, de la
Citeste tot materialul Dialogul între civilizaţii
În 1966, liceancă fiind, am descoperit într-un ziar vestea predării limbii române la Universitatea din Strasbourg. Am trimis atunci o scrisoare conducerii ei, rugând-o să mă ajute să intru în legătură cu unul din studenţii de la română, în speranţa înfiripării unei corespondenţe care să ne ajute pe fiecare în perfecţionarea studiului limbii celuilalt. Mi-a
Citeste tot materialul Doina Cernica – Un Crăciun fără sfârşit
|
REVISTA
 este difuzată prin reţeaua Pres Com.
Pres Com Braşov, prin magazinele sale, difuzează revista în majoritatea zonelor ţării.
• Revista Ateneu este distribuită în chioşcuri în ultima saptamână a fiecărei luni. Articolele şi ediţia în format pdf se publică pe site în a doua săptămână a lunii următoare • ___________________

Conexiuni cu Ştefan Radu
___________________
|
Ce spun cititorii