ABONAMENTE
direct la redacţie!
Abonamente la Revista Ateneu Pentru informaţii suplimentare, apasă aici!
___________________

• • • • • • •


Cititorii
din judeţul Bacău
pot cumpăra
revista ATENEU
de la chioşcurile reţelei
"AVATAR"
şi de la redacţie.

• • • • • • •

• • • • • • •

Cuvinte şi lucruri

Nu, nu e vorba de metoda din lingvistică ai cărei părinţi, R. Meringer şi H. Schuchardt, propuneau studierea cuvintelor în relaţie directă cu lucrurile pe care le numesc. În secolul al XIX-lea, „Wörter und Sachen“ – în germană – devenise o manieră de cercetare biografică a cuvântului: migrările acestuia dintr-o zonă în alta, modificările fonetice şi semantice etc.

Tot o migrare s-a petrecut şi atunci când comerţul postdecembrist, mai precis cel douămiist, a redus triunghiul cumpărător-marfă-vânzător la relaţia nemijlocită cumpărător-marfă. Peste tot, numai beneficii ale inovaţiei, dar a existat şi o pierdere, nu neapărat din partea cumpărătorului, ci a ofertantului. Acesta a reificat totul, până şi pe bietul cumpărător. Nemaiavând obligaţia de a-i ieşi în întâmpinare, de a-i prezenta unul sau altul dintre produse, adică de a comunica direct cu cel ce, finalmente, îi garantează locul de muncă, ofertantul hiper/ super/ megamarketurilor noastre este mai puţin vizibil şi, din păcate, mai puţin uman.

Şi-acum, povestea (ca de obicei, reală). Încălcând normele înscrise pe instrucţiunile de folosire a încălţămintei („Se vor purta, alternativ – cum altfel? –, 2-3 perechi“), m-am trezit în seara de 2 ianuarie cu ghetele rupte. Cum am putut, am ajuns într-un hipermarket şi mi-am găsit repede modelul convenabil. Pe cutie, era aşezată o gheată, iar în interior s-ar fi găsit – nu-i aşa? – perechea. Nu, nu era acolo şi nici în toate cutiile de acelaşi fel pe care le-am deschis. Fireşte, m-am adresat personalului: o domnişoară în halat alb, pe care am rugat-o cu cel mai civilizat ton să mă ajute în aventura găsirii celeilalte ghete. La rândul ei, domnişoara a anunţat prin staţie să vină cineva de la raionul respectiv. Ei, acu-i acu! Apare o tânără, vizibil deranjată de solicitarea cuiva, şi cere să-i fie indicat vinovatul. „Ăsta!“ zice domnişoara în alb, aflată la doi metri de mine. Umil(it), mă ţin de „raionistă“, care, bombănind ceva la adresa românilor, se apleacă şi-mi dă o cutie, nedesfăcută, cu modelul de ghete ales de mine. „Da, dar aici e numărul 45 şi eu am găsit o gheată cu nr.41“, zic cu sfioşenie. „Lasă, dom’le, e bun ăsta“, îmi închide gura antinaţionalista. Greu, cu insistenţe, am reuşit să-mi găsesc perechea şi… beleaua cu tânăra de la începutul aventurii (pedagogul din mine se cerea reabilitat). Am minţit: i-am spus că şi eu lucrez cu publicul, că sunt funcţionar la un ghişeu, dar că în cele opt ore nu mi-am permis să spun „ăsta“ decât pentru un dosar, un plic, un pix, un scaun, în niciun caz unei persoane. „Din puţina şcoală pe care am făcut-o, am învăţat că ăsta, asta, ăştia, astea sunt numai pentru lucruri, adică pentru obiecte, în vreme ce pentru persoane spun domnul ăsta sau măcar omul ăsta. „Da, dar dv. nu aveţi 23 de ani, ca mine…“ „Vai, este nemaipomenit! M-aţi liniştit total. Înseamnă că aveţi toată viaţa înainte şi că azi aţi mai învăţat ceva…“ Aşa o fi?

Ioan DĂNILĂ

Nu poti comenta acest articol.

revista presei Romania Culturala