Margaret Atwood

Canada

Margaret Atwood este considerată cea mai importantă şi de succes scriitoare canadiană a momentului.

Născută în 18 noiembrie 1939, în Ottawa (Ontario), este deţinătoare a numeroase premii şi distincţii: Ordinul Guvernatorului General (1966, 1985), una din cele mai importante distincţii canadiene, Booker Prize (2000), Los Angeles Times Fiction Award (1986), Premiul Arthur C. Clarke for best Science Fiction (1987) ş.a.

Creaţia ei cuprinde 14 romane, 6 cărţi pentru copii, 10 volume de proză scurtă şi 17 volume de poezie.

Poeziile de faţă au fost traduse din volumul „The Door” (2007) – „Uşa”, carte de referinţă pentru opera sa poetică.

Casa păpuşilor înviată

Să aduci din nou la viaţă casa păpuşilor

adormită de cincisprezece ani,

părăsită de proprietari,

despachetăm mobile,

trezim toată familia:

mama şi tata; băiatul şi fetiţa

în costume de marinar; un bebeluş în volane;

bunica şi bunicul,

părul lor alb, prăfuit –

totul aşa cum ar trebui să fie,

cu excepţia unui mic tată suplimentar,

cu ghetre fine şi mustaţă:

ar putea fi un unchi rău

ce se strecoară noaptea

şi molestează copiii.

Nu – hai să ni-l închipuim bun !

Poate fi un majordon sau bucătar.

E cel ce are grijă de soba metalică,

toarnă apă în cădiţă,

serveşte mâncărurile ciudate

din Fimo ars:

îngrozitoarea omletă, chiftelele,

prăjitura, asimetrică şi vineţie.

Acum, să ne închipuim casa aranjată cu grijă,

aşa cum obişnuia de fapt să fie:

tata moţăind în balansoar,

un ziar minuscul în mână,

mama culcată, împletind,

nişte andrele lungi cât picioarele,

bunicii abandonaţi în cel mai bun pat,

majordonul numărând ouăle şi merele,

copiii la pianul elegant.

Dă-te un pas înapoi şi priveşte: acum e o casă adevărată,

Străluceşte din interior.

Covoraşul de la intrare îţi spune „Bine ai venit”.

Totuşi, ceva nelinişteşte încă –

nelinişti domestice.

Cum am putea să o păstrăm în siguranţă ?

Sunt atâtea de protejat.

Poate apărea boala, strigătul,

sau o broască ţestoasă moartă.

Pot apărea coşmaruri.

Ar fi un noroc dacă ar lua foc

doar maşina de prăjit pâine.

Madelaine are doar trei ani

dar ştie deja

că un copil e prea mare pentru cărucior,

Nu contează cât de mult ai încerca să-l înghesui,

într-o bună zi, când va dormi,

va aluneca printr-un gol în memoria ta,

iar de acolo, mai departe.

Poetul s-a întors

Poetul s-a întors şi a redevenit poet

după decenii în care a fost doar virtuos

Nu ai putea fi amândoi deodată ?

Nu. Nu în public.

Odinioară, erai astfel,

atunci când Dumnezeu tuna încă de răzbunare

când îi plăcea mirosul de sânge

şi nu cunoştea incerta iertare.

Atunci puteai presăra tămâie şi psalmi,

puteai purta colierul şarpe,

puteai înălţa imnuri capetelor duşmane sfărâmate

într-un cor pios

Fără zâmbet deferent, fără biscuiţi,

nu, chiar sunt o persoană drăguţă

Bine te-ai întors, dragă.

E timpul să reîncepem veghea,

e timpul să deschidem uşa pivniţei,

e timpul să ne aducem aminte

că Dumnezeul poeţilor are două mâini:

îndemânatică e cea stângă.

Tăinuirea

Tăinuirea face să îţi curgă prin vene

un alt fel de sânge.

E ca şi când ai fi înghiţit

o bomboană rea,

ai strecurat-o în gură,

ai lăsat-o să se topească dulce pe limbă,

i-ai dat voie să alunece pe gât

ca un revers al rostirii,

un cuvânt dizolvat

în sumele lui glotale şi sibilante,

o uşoară inspiraţie –

iar acum este în tine, tăinuirea.

antică şi vicioasă, seducătoare

precum catifeaua neagră.

Ea înfloreşte în tine,

un mac din cerneală.

Nu te mai poţi gândi la nimic altceva.

Odată ce o ai, vrei mai mult.

Câtă putere îţi dă!

Puterea de a şti fără să fii ştiut,

puterea uşii de piatră,

puterea vălului metalic,

puterea degetelor zdrobite,

puterea oaselor înecate

ce strigă din adâncul fântânii.

Traducere şi prezentare

Sânziana MUREŞEANU