După douăzeci de ani…

Trimiterea inevitabilă desigur la celebrul roman al lui Alexandre Dumas are sensul recuperării prin memorie a unui început şi, inevitabil, al unei sensibile nostalgii. Eram, desigur, la acel prim moment din existenţa Saloanelor de Artă ale Moldovei, Iaşi-Chişinău, cu două decenii mai tineri iar entuziasmul de atunci s-a mai potolit. Acest Salon de Artă exprima entuziasmul unei revederi după multă vreme de involuntară despărţire şi de reluare a unor atît de fireşti dialoguri confraterne. Asistam, entuziaşti şi înflăcăraţi, la recuperarea propriei noastre identităţi după care tînjisem atît. Oricum, miracolul avusese loc şi trebuia să-i dăm, dincolo de entuziaste declaraţii, consistenţă.

Evoc, de dragul istoriei, recent bucuria acestei iniţiative a Muzeului de Artă din Bacău, ale Uniunilor Artiştilor Plastici de pe cele două maluri ale Prutului, a Doamnei Geta Barbu, a lui Ilie Boca şi a tuturor confraţilor artişti plastici de a se redescoperi laolaltă făcînd parte din trupul comun al artei romaneşti. Atmosfera era una de efervescenţă, de dialog cultural şi de proiecte substanţiale. Primul catalog de expoziţie, realizat la un arhaic şapirograf se păstrează şi astăzi chiar dacă, între timp, literele scrise la maşină s-au evaporat lăsînd loc doar memoriei. Cuvintele, cum se vede, se retrag uneori în sine, dispar, dar bucuria primei revederi dăinuie şi astăzi…

Ştiu, şi depun mărturie, că revederea artiştilor de care auzisem, întîlnirea cu operele lor şi ale noastre, au produs o veritabilă revelaţie. Deşi diferite, ele lăsau impresia că s-au întocmit după aceleaşi principii şi, mai ales, cu aceeaşi pensulă muiată în curcubeiele care legau malurile Prutului şi treceau uşor peste graniţe de sîrmă ghimpată aşa cum păsările trec lejer dintr-o parte în alta. Nu cred că atunci au funcţionat pedantele criterii estetice în selectarea valorică a lucrărilor. Important era că ne aflam împreună visînd la sîngele comun şi la bucuria de a ne exprima doruri îndelung amînate. Vedeam şi ne revedeam aşa cum suntem şi, mai important, cum am vrea să fim, liberi în ţări libere, europene, cu valori care să comunice lumii o identitate de luat în seamă.

Selecţia de atunci a ţinut îndeosebi de uimire. Noi ne uimeam de calitatea picturii, graficii şi sculpturii lor, ei, adică tot noi, dar de peste Prut, remarcau profesionalismul creatorilor români, racordaţi tradiţiilor şcolii româneşti, dar şi a deschiderilor către spaţiul estetic european. Expoziţia, fireşte, a entuziasmat şi pe unii şi pe alţii, altitudinea afectivă prevalînd în ecuaţia oricăror judecăţi de valoare. Sentimentele o luaseră binişor înaintea valorizării estetice şi nici nu se putea altfel. Premiile de atunci, generoase, ar fi trebuit acordate tuturor. Nu numai că le meritau fiecare în parte, dar şi echivala cu o necesară recuperare a unor zeci de ani de înstrăinare silită.

Un început bun fixează o piatră de hotar. O bornă a întîlnirii şi redescoperirii reciproce. Operele exprimau oameni asemenea lor şi noi îi descopeream pe fraţii noştri ca parteneri egali în faţa prezentului, dar şi a veşniciei. Dialogurile efervescente se prelungeau în noapte şi parcă timpul era prea scurt ca să încapă atîtea cîte erau de spus. Dimensiunea evenimentului devenise eroică chiar fără să băgăm de seamă, iar timpul prea scurt pentru atîtea nostalgii.

Vizita de răspuns la Chişinău, un alt fel de Pod de flori, a avut o încărcătură emoţională şi mai mare. Sala de expoziţii a Uniunii Artiştilor Plastici de acolo, excepţională, vernisajul înflăcărat, vizitele prelungite în atelierele complexului de lîngă Chişinău, dar mai ales înfierbîntatele discuţii au creat o atmosferă de neuitat. Pe atunci, maestrul Mihail Grecu mai era încă printre noi. Poate că şi sfatul său de a nu ne pierde unii de alţii a făcut ca Saloanele Bacău – Chişinău să dureze pînă astăzi. Dificultăţile, cîte au fost de o parte şi de alta au fost depăşite de oameni dăruiţi profesiei, respectului faţă de valoare şi nevoii de a ţine, umăr lîngă umăr, capul sus spre a putea trece inevitabilele momente de trecător impas.

Saloanele de Artă Bacău-Chişinău au devenit, în timp, o instituţie ale cărei reguli sunt valoarea şi onestitatea, continuitatea şi performanţa la care se mai adaugă devoţiunea organizatorilor în perpetuarea acestei substanţiale opere culturale. Pe aici au trecut, ca expozanţi sau doar invitaţi, numele mari din arta vizuală a României şi Republicii Moldova, calitatea fiecărei ediţii fiind în fapt o nouă verigă în lanţul timpului. A fi prezent, premiat sau nu, la Saloanele Bacău – Chişinău sau Chişinău – Bacău a devenit un punct de reper în biografia fiecărui expozant. De aceea, sper ca timpul să devină şi el un partener al organizatorilor salonului astfel încît arta românească în ansamblul ei să poată legitima în faţa lumii disponibilitatea românilor pentru creativitate şi spiritualitate. Prin astfel de dialoguri confraterne, prin acces la valori, trecutul va rămîne doar o pagină nefericită dintr-o carte a suferinţei româneşti. Noua ediţie de acum arată că mai avem ceva de spus împreună, fiecare artist ştiind să rămînă, artistic, diferit într-o exigentă familie a valorilor… La mulţi ani!  Salonului şi, deopotrivă celor care-l păstoresc şi, mai cu seamă creatorilor meniţi să treacă clipa în durată…

Valentin  CIUCĂ