Horia Bădescu

Jurnal de subterană

(fragmente)

 

 Prima zi după cealaltă zi

 

Suntem cei de pe urmă dintr-un neam inutil :

De ce să nu ne-aducem aminte de moarte

dacă viaţa va fi la fel de goală şi mâine ?

Suntem cei de pe urmă,

inutilii,

orbi văzători

într-o lume de văzători loviţi de orbenie,

nesupuşii poticniţi în mocirla

unei zile fără de mâine,

băligarul din care ţărâna

zămisleşte floarea pe care-o duce

în pumn.

 A doua zi după celaltă zi

 

Suntem aici cu toţii,

moştenitori ai tăcerii;

suntem aici cu toţii,

aventurieri ai uitării,

supravieţuitori din gulagul memoriei;

suntem aici cu toţii,

copii ai trădării eterne,

plăgi ale unui trecut

niciodată uitat,

carnea putredă a unui viitor mort

înainte de a se naşte.

Noi, termitele eternităţii,

noi, viermi neadormiţi în trupul Celui de Sus,

noi mizerabilii,

noi, ţărâna în care nici lumina, nici umbra

nu lasă vreo urmă,

noi sarea unui pământ care n-a existat

niciodată.

 O zi după cealaltă zi

 

Da, noi suntem aici :

cârtiţe bune s-adulmece,

bune la toate

şi la nimic,

bune să te facă să crezi că pe viaţa ta

eşti stăpân,

bune să spună

că n-ai nimic de pierdut :

nici măcar eternitatea

propriei morţi.

 O zi după celaltă zi

 

Aici nu există nici spaţiu,

nici timp.

Singurele clipe pe care le poţi măsura

sunt bătăile inimii noastre,

în rest

un pustiu de-aşteptare se-ntinde

între moarte şi naştere.

Incă din pântecul mamei scormonim

şi spaţiul ni se deschide-nainte

pentru-a se-nchide în urmă mereu.

Noi visăm fără vise,

noi iubim fără dragoste,

noi urâm fără ură,

noi vieţuim fără viaţă :

împrejurul nostru

doar ţărâna e cea care naşte.

 O zi înainte de cealaltă zi

 

Aici,

în chiar lăuntrul întregului

căci înlăuntru nimicului

suntem,

aici,

în inima luminii

fiindcă-n inima tenebrelor

locuim,

aici,

sub pleoapa pământului

unde vântul chipul nu ni-l zăreşte

nicicând,

nici ploile, ochii,

aici unde împreunările umbrei

ţin loc bătăilor noastre

de inimă.

 Cântul sobolilor

 

Aici cei ce vorbesc

vorbesc doar tăcere

aici cei care tac

tac ţărână

aci doar ziua de ieri va să spere

şi doar pacea eternă-i stăpână,

aici numai sânge de piatră bătrână

botează copii seminţelor duşi la tăiere,

aici cei care tac

tac ţărână,

aici cei care vorbesc

vorbesc doar tăcere.

 

 Ultima zi după cealaltă zi

 

Fărădeveghea noi o veghem,

orologiul fără de ore

e-n noi.

Noi  nu avem vise,

somnul nostru e veşnicia.

Fără speranţă suntem,

pentru noi nu există nici mâine,

nici ieri.

Între nimic şi nimic

viaţa noastră se scurge.

Noi nu avem amintiri :

memoria noastră e moartea.