Poezii de Cornel Galben

Doamne, iubito

Doamne, iar aleargă-n mine cerbii

Precum valul către mal aleargă,

Nopţile se-ascund durute-n firul ierbii,

Paşii nu mai ştiu unde să meargă.

Doamne, iar mă doare Luna

Adormită-n suflet, cuib de pază,

Cerbii-aleargă-n mine, aleargă-ntr-una

Şi mă pierd în păru-ţi, ca o stinsă rază.

 

Iubito

 

Iubito, primăvara fără tine

Mă arde ca un şiş înfipt în stomac,

Mai negre-s nopţile şi tot îmi vine

Să urlu în surdină, dar am să tac…

 

Iubito, primăvara fără tine

Ca flacăra-n incendiu mă doboară,

Mă mistuie un dor, dar mi-e ruşine,

Deşi am să ţi-o spun, a câta oară?

 

Iubito, primăvara fără tine

Va trece ca o pasăre în zbor,

Mai albe-s nopţile şi tot îmi vine

În fiecare clipă ca să mor!

 

Iubito (II)

 

Iubito, chipul tău de ceaţă

Mă fulgeră în toiul nopţii,

Mai dulce decât o dulceaţă,

Mai altfel decât ceasul morţii.

 

Iubito, chipul tău de pară

Mă arde cu dogoarea sevei,

Mai dulce pentru-a câta oară,

De neatins, ca sânul Evei.

 

Iubito, chipul tău de abur

Mi se prelinge-n trup, subţire,

Mai dulce decât mierea-n fagur,

Dar cine mai ajunge mire?

 

Se duse vara…

 

Iubito, iară toamna vine,

Urcând cu gândul către tine,

 

Ca seva-n vie, pe butuc,

Aprinsă-n frunzele de nuc…

 

Iubito, stelele-s mai reci,

Cu gândul nu mă mai petreci,

 

Nici nu mă chemi, nici nu mă vrei,

Şi doar mireasma cea de tei

 

Rămas-a-n trup, de peste vară…

Iubito, dulcea ta povară

 

Mă răscoleşte, vinovată,

Şi ce n-aş da, ca înc-o dată

 

Sărutul tău să mă inunde,

Precum, în lac, cercul din unde,

 

Iubito, iară toamna vine,

Se duse vara, fără tine!

 

 

Candidati la fericire

 

Gândurile tale, iată,

Luminat-au pe-ndelete,

Coborând pe fruntea lată,

Tocmai azi, de Dragobete.

 

O mirare ca o boare

Urcă-n toiul dimineţii…

Fericirea unde-i oare?

S-au culcat, visând, poeţii?

 

Sau tăcerea le surâde

Şi-ncălziţi de fericire

Uită că-n curând un gâde

Nu ştie de nemurire!

 

 

Vino-n vis

 

Doamnă, când se lasă bezna

Şi cocoşii dorm de mult,

Eu mă tot gândesc la Desna

Şi aş vrea să te ascult.

 

Vino, dară, mai aproape,

Trupul tău cel din oglindă

Să coboare între pleoape

Şi cu drag să mă cuprindă.

 

Vino-n patul cel de taină,

Cu-n sărut să te aprind,

Să-ţi acopăr, ca o haină,

Necuprinsul ce-l cuprind.

 

Vino, cât mai este lună

Şi cocoşii încă dorm,

Draga mea, de tot nebună,

Vino-n visul meu inform.

 

Iarnă

 

În casă, miros de tămâie,

Afară, o pulbere albă

Şi această ziuă lălâie

Ce-mi atârnă-n trup, ca o salbă.

 

În casă, o rugă deşartă,

Afară, e ger şi urgie,

Priveliştea-i albă şi moartă,

Dar gândul refuză să ştie.

 

În casă, un foc parcă arde,

Afară, nămeţi se înfoaie,

Departe de toate eşti barde,

Mai moare o zi în odaie.