Revista revistelor martie 2011

Tribuna

Nr. 1-15 martie 2011

Editorialul revistei prezintă scopurile şi activitatea Asociaţiei Cluj-Napoca 2020, deocamdată doar discutând / prezentând virtualitatea unei capitale a culturii europene. Virgil Stanciu aduce una dintre cărţile actualităţii, carte ce adăposteşte o parte a amintirilor lui Alexandru Obedenaru. Deşi numele poetului nu este foarte cunoscut, importanţa volumului creşte odată cu fericita repunere în scenă a perioadei „Literatorului” lui Macedonski. Schimbând registrul, descoperim interesul argumentat, manifestat de Ştefan Manasia faţă de una dintre laturile creaţiei ce poartă amprenta lui Şerban Foarţă. Deşi nu s-a bucurat de o receptare triumfală din partea criticii la apariţie, fiind cu mult mai preţuite alte volume, uneori fără justificare, tălmăcirea celor 151 de psalmi într-o manieră necanonică e dublată de volume ce au urmat aceeaşi linie: „Ecclesiastul / Cântarea cântărilor” (Art, 2008), „Cartea lui Iov” (Brumar, 2009), „Psalmii lui Solomon şi odele din biserica greacă” (Galaxia Gutenberg, 2010). Cristian Bădiliţă, prefaţatorul ultimului volum: „Şerban Foarţă s-a dedat «retocmirii» cărţilor poetice şi sapienţiale din Vechiul Testament dintr-un «trimpuls», ca să zic aşa: sacru, poetic, meşteşugăresc. Un impuls cu trei nuanţe, toate la fel de importante, în obţinerea «sunetului» final. Textul biblic nu e doar un pretext, nobil sau comercial, pentru versificare, ci un Intext, dacă ne este îngăduit termenul, un text-undă-corpuscul ce iluminează traducerea prin toate încheieturile”. Octavian Soviany realizează o incursiune în lumea poeziei douămiiste, prilejuită de lectura lui M. Duţescu „Şi toată bucuria acelor ani trişti”. Deşi îl consideră „iubitor al unor antiteze cam ţipătoare”, M. Duţescu ar putea reprezenta excepţia de la regulile douămiiştilor: poezia sa propune un excurs introspect, ce capacitează registre poetice conjuncte. Irina Petraş comentează nuanţat noua carte a lui Ion Mureşan, „cartea Alcool”, considerând-o un produs de „o luciditate extremă şi înalt reflexivă, de om cu lecturi în biblioteci selecte, căreia i se revelează adâncimi atât de îngrozitoare, de virgine, adică nemaipovestite, încât alege să le traducă în lucruri mici şi iuzoriu cotrolabile”. Mai semnalez suplimentul revistei, „Universitaria”, dedicat dialogului cultural Cracovia – Cluj-Napoca, cât şi rândurile despre cel mai important film al ultimelor săptămâni – “King’s Speech”.

Argeş

nr.2, februarie 2011 

Psihanalist de serviciu, Dumitru Ungureanu circumscrie o parte din relaţia firească dintre autor – carte – receptare, mergând pe exemple concrete. Liviu Ioan Stoiciu ne dă dovada responsabilităţii, restrângându-se într-un material ce începe cu o destăinure ce, măcar pentru câteva momente, m-a lăsat cu gura căscată: „Când scriu aici, în 4 februarie 2011, tocmai a început Anul Iepurelui de Metal – şi a trecut Anul Tigrului de Metal (eu, fiind născut în 19 februarie 1950, sunt Tigru mai jerpelit, care abia-şi mai târâie zilele, aflat şi el în treabă). Recunosc, lipsit de o minimă responsabilitate, mi-am pus ochelari de cal şi-am trecut mai departe!

Deşi întârziată, nu e rea cronica lui Nicolae Oprea la „fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită”. Apoi, avem proza lui Mihail Vakulovski, un fel de „fragmentiuk de rockman”, în stilul de altfel cunoscut. Dând pe repede-nainte: două cărţi de poezie în interpretarea lui Dumitru Doman, „Vei trăi cât cuvintele tale” – Horia Bădescu şi „Paznicul ploii” – Adrian Alui Gheorghe. Deloc convingătoare, ba chiar parţial jenantă e apariţia lui Marin Ioniţă cu monodrama „Ecce Homo”. Petru Pistol rămâne fidel clasicismului, odată cu a sa contribuţie nuanţată asupra unui motiv prolific în literatură: tentaţia zborului. Mircea Bârsilă analizează un roman despre care (probabil!) se va scrie mai mult – Silvia Beldiman, „Pusta”, „un roman despre lupta cu destinul, în comunism”. Leo Butnaru îşi continuă demersul de a prezenta nume ale avangardei ruse, de această dată fiindu-i oaspete Kazimir Malevici. Timişoreanul Aleksandar Stoicovici e prezent prin câteva poeme ce fie vor entuziasma, fie îi vor atrage reputaţia unui anarhist liric. Secvenţe lirice: „douăsprezece pahare de sânge / aşezate pe o masă de sufragerie / printre mâini de paie şi pământ // în fiecare pahar / câte un apostol predică în şoaptă / grămezile de zaruri / îngropate în Golful / Porcilor // ultimul pahar e acoperit cu o pânză roşie. / toată lumea îl ţine pe degete / fără ca nimeni să ştie / ce e înăuntru // într-un acces de furie / dăm paharele pe gât / şi redefinim hazardul” („douăsprezece pahare”). Îndrăznesc să constat că în mod fericit apar din ce în ce mai multe cronici bine scrise, că numărul cronicarilor pricepuţi creşte exponenţial. Printre aceştia, se numără şi Ştefan Ion Ghilimescu care glosează inteligent pe marginea volumului „Pe prag (Vale-Deal)” – Liviu Ioan Stoiciu. Dintr-o motivaţie strict personală, ce nu are rost a fi detaliată aici, am fost încântat de alegerea lui Joan Miro pentru a  ilustra revista. Am reţinut şi o proverbială rostire a celui amintit: „Noi, catalanii, credem că trebuie să ai picioarele bine înfipte în pământ pentru a putea sălta în aer”.

 

Cronica

nr.2, februarie 2011 

Sincer, m-am bucurat de revenirea celor de la „Cronica” cu forţe noi! Da, se simte un aer nou; în plus, apreciez revista ca fiind una dintre puţinele din ţară care alocă un spaţiu generos literaturii universale / contemporane.

Nu ştiu dacă Valeriu Stancu duce o muncă de Sisif, nu l-am cunoscut personal, nu aş avea nicio motivaţie extra-literară de a-i aprecia meritele, dar reuşeşte să „aglutineze” inteligent materiale din zone ce aparent nu au puncte de tangenţă. În traducerea-i proprie, ne este prezentat Claudio Pozzani (Italia), spirit neliniştit şi constructiv, ale cărui date biografice se amestecă şi în literatura ori proiectele prin care iese la rampă. Acelaşi Valeriu Stancu despre Cuba; pe de altă parte, în momentele la care trec în revistă prezentele publicaţii, mă înfioară tragedia poporului japonez. Cât de greu e să o citeşti, în special acum, pe Natalia Cantemir, cu referiri la cartea lui Nagatsuka, considerente ce se leagă de evenimentele nefericite de la Hiroshima şi Nagasaki. Bogdan Mihai Mandache întocmeşte „breviarul filosofic francez”, oprindu-se asupra a trei cărţi ce s-au bucurat de o primire pozitivă: „Misticii renani”, „Traite de l’argumentation” şi „Qeul devenir pour le christianisme?” Revine apoi cu un studiu intercultural despre avatarurile focului. George Ceauşu re-descoperă un alt poet-matematician, în persoana lui Andrei Patraş, pentru ca Monica Boţoiu să reconsidere ambivalenţa clasic-romantic în cadrul paşoptismului românesc. Ionel Savitescu ne-a obişnuit cu alegeri din sfera „dosarelor secrete”. Cum-necum, cronica domniei sale la „Al treilea Reich” – Richard J. Evans va suscita interes. Nu în ultimul rând, sub ciudata formă a unui editorial, Valeriu Stancu ni-l prezintă pe Andrei Ciurunga, pseudonimul lui Robert Eisenbraun – „vlăstar al unei familii de germani”, ce a avut drept direcţii respectul faţă de tot ce e românesc, păstrarea şi continuarea tradiţiilor, antirusismul şi anticomunismul”. Doar câteva strofe dintr-o poezie ce ne aminteşte fie de Crainic, fie de Gyr: „La ora când cobor, legat în fiare, / să-mi ispăşesc osânda cea mai grea, / cu fruntea-n slavă, strig din închisoare: / -Nu-s vinovat faţă de ţara mea! // Nu-s vinovat că mai păstrez acasă / pe-un raft, întâiul meu abecedar / şi că mă-nchin când mă aşez la masă, / cuviincios ca preotu-n altar. // Nu-s vinovat că i-am iubit lumina / curată cum în suflet mi-a pătruns, / nici că vrăjmaşii i-au prădat grădina / şi că sutaşii coasta i-au străpuns” („Nu-s vinovat faţă de ţara mea”).

 

Cronica veche

nr.1, 12 februarie 2011 

O revistă nouă! Nicolae Turtureanu: „Pe 12 februarie 2011 s-au împlinit 45 de ani de la apariţia revistei «Cronica». Câţiva foşti redactori şi colaboratori au dorit să marcheze evenimentul prin lansarea unei noi reviste, care să-şi afle cu adevărat rostul în peisajul publicistic actual, ieşean şi nu numai. Nu uzurpăm, prin acest proiect, locul unei publicaţii cu acelaşi nume, ci doar vrem a demonstra, prin simpla comparaţie, că, deşi se numeşte Cronica veche, aceasta va fi o revistă vie, dinamică, mult mai aproape de viaţa spirituală ieşeană şi de orizontul de aşteptare al cititorului de astăzi”. Mircea Radu Iacoban, Al. Pascu, Carmen Vericeanu sunt alte nume ce ajută în chipuri diferite la motivarea unui asemenea proiect. Nicolae Turtureanu propune o serie de interviuri referitoare la „epoca de aur” a „Cronicii”. Dintre cei care au răspuns – Liviu Leonte, Ion ?ăranu, Ioan Holban.

Inventariind efectiv materialele cu rol de argument pentru demersul tocmai explicat, găsim aprecierile (parţial) nefondate ale lui George Pruteanu. Personal, deşi s-ar putea să fiu tras la răspundere, nu sunt de acord cu urmărtoarea afirmaţie: „Gânditorul care a reflectat cel mai îndelung, mai adânc şi mai cu miez asupra cuvintelor graiului nostru a fost Constantin Noica”. Pe de altă parte, mi s-a părut interesantă revenirea asupra debutului lui Ioan Petru Culianu, datat 4 martie 1967: „Şi-am râs prosteşte, fără voia mea…” Din păcate, deocamdată, plusurile nu par a fi numeroase. Sunt, totuşi, de notat: Mariana Codrut (poezie), Lucian Vasiliu, Grigore Ilisei.

Deşi uşor neîncrezător, urez colegilor să facă istorie, multe numere reuşite şi răbdare-n toate!

 

Acolada

nr.2, februarie 2011 

Cum prind „Acolada”, cum o întorc către cea din urmă pagină, avid de panse-urile Anei Blandiana. Nu e prima dată când o afirm – formula găsită de poetă, cea a unei scurte tablete la graniţa dintre micro-eseu / liric / polemic rămâne soluţia ideală pentru un impact major cu publicul cititor. De această dată, interesul faţă de lumea cărţilor ne este redimensionat, având drept catalizator un personaj camilpetrescian.

Că tot veni vorba de polemică, tot cu titlu de obligativitate este şi fixarea în actualitate a lui Gheorghe Grigurcu, ce propune câteva contra-idei pe marginea unui articol de Ion Vianu („Eşecul dureros al anticomunismului”). Mai avem un Radu Ulmeanu la aniversare, dar şi un editorial exploziv al acestuia, intitulat „Lupul paznic la oi”. O singură propoziţie: „În ţara orbilor, chiorul e împărat”. Extrem de vii, inteligente, cu o morală la vedere – „Zigzagurile” lui Constantin Călin. Alte highlight-uri: „Poetul, ca un câmp de bătălie” – Magda Ursache, „Noaptea de Sânziene despre martirii închisorilor, în viziunea lui Mircea Eliade” – Isabela Vasiliu Scraba, „Falimentul artei comuniste” – Mariana Şenilă Vasiliu.

 

Luceafărul de dimineaţă

nr.10, 2 martie 2011 

Ioan Holban despre „oamenii, ca pietrele din Bistriţa”, altfel spus o prezentare a romanului istoric semnat Dumitru Vacariu – „Vornicul ?ării de Sus”. Printre meritele autorului: arta portretului, restabilirea unei culori locale, dar şi o demnă cercetare a trecutului.

În paginile „caietului critic” îşi găsesc loc potrivit câteva considerente referitoare la poezia lui Geo Bogza (Gabriel Nedelea) şi la cele 10 eseuri tocmite de Sorin Lavric (Paul Gabriel Sandu). Radu Aldulescu se ocupă de ceea ce va fi, fără doar şi poate, un succes editorial: Umberto Eco – „Cimitirul din Praga”. „Politica lui Bartleby” rămâne interesantă, rareori suferind totuşi de „complicaţii” (a se citi digresiuni!) inutile!

Deşi sunt înregimentate la „cărţile săptămânii”, volumele prezentate de Horia Gârbea se vor defini odată cu timpul drept nişte „must-read”-uri ale anului în curs: „cartea Alcool” Ion Mureşan, „Sebastian în vis” Radu Vancu, „Raiul ascuns” Liviu Capşa.

Oarecum într-un final, am ales de la meridiane poezia lui Dino Campana (figura unui canţonier rătăcit, internat în 1918 într-un spital psihiatric, aproape de Florenţa, din care nu va mai ieşi decât 14 ani mai târziu, spre a fi înmormântat): „Se unduia în pas virginal / Li se unduia coama muzical / În strălucirea puiului de soare / Trei fecioare ca o singură graţie / Se unduiau în pas virginal / Cârlionţate negre plete muzicale / Toate trei ca o singură graţie / Şi şase picioruşe în pas de defilare” („Trei tinere florentine mergând”); „Tu mi-ai adus ceva de algă a mării / În părul tău, şi un miros de vânt / Ce-a alergat de departe şi iată-l greu / De-ardoare, era în trupul tău arămiu: / -Oh, divina / Simplitate a formelor tale svelte – / Nici dragoste nici spasm, o nălucire, / O umbră-a trebuinţei ce se pierde / Senină şi inevitabilă-n adâncul inimii / Şi o topeşte-n bucurie, în farmec senină / Ca prin nemărginire şiroco / Să poată să o poarte / Ce mică-i lumea şi cât de uşoară în mâinile tale!” („Femeie din Genova”).

LecTop