Trebuie găsite cuvinte mici care să exprime lucruri mari

Pe Moni Stanilă am cunoscut-o la Festivalul Primăvara poeţilor, la Oneşti, în martie 2010. Atunci i-am citit volumul postoi parovoz. confesiunile dogmatistei apărut la Editura Charmides în proiectul lui “un cristian” intitulat “Literatura română scrie pe mine” şi am descoperit o sensibilitate aparte dublată de o forţă a expresiei poetice, pe care nu am bănuit-o la poeţii din tânăra generaţie. Cred că aceasta venea din formaţia sa intelectuală, deoarece Moni Stănilă a absolvit religie-limba română. Dornică să mă apropii şi să înţeleg literatura contemporană, am ascultat cu atenţie textele citite în cadrul şedinţelor de lectură publică şi mi-am propus să-i iau un interviu pentru a aduce preocupările tinerei generaţii mai aproape de cititorii de azi.

 

Gabriela Gîrmacea: Când te-ai simţit atrasă de literatură şi te-ai hotărât să scrii?

Moni Stănilă: De mică, cred că pe la 12 ani am scris un poem pentru sora mea.

G.G.: Apoi ai frecventat vreun cenaclu?

M.S.: Am început târziu cu cenaclul după ce deja publicasem Iconostasul, jurnalul meu de convertire. Acum 3 ani am mers la Cenaclul “Pavel Dan” din Timişoara. În prezent, sunt referent literar la acest cenaclu.

G.G.: Ce rol joacă activitatea de cenaclu în viaţa unui coordonator? Dar în cea a unui poet?

M.S.: Un cenaclu este foarte important pentru cei care vor să scrie. În primul rând îţi deschide drumul spre lecturile care nu se află în programele de studiu. În calitate de coordonator, am învăţat lucruri care nu au de-a face cu scrisul. M-am deprins cu realizarea proiectelor culturale.

G.G.: Poezia contemporană s-a întors spre epic şi pare a neglija sugestia, simbolurile. Este încărcată de ironie, iar subiectele surprind deseori aspecte banale pentru omul de rând. Au poeţii tineri alte modele, ceva mai vechi? Care ar fi?

M.S.: Sugestia şi simbolurile rămân. Fără ele nu putem vorbi de poezie. Doar abordarea e diferită. Cât despre minimalismul poeziei, cred că e un câştig. Mă gândesc la poemul Vorbe, vorbe, vorbe – al lui Ivănescu. El exprimă acolo o “ars poetica” prin afirmaţia că trebuie găsite cuvinte mici care să exprime lucruri mari. Nu pot spune care sunt modelele poeţilor din generaţia mea. Fiecare îşi are profesorii săi. În ceea ce mă priveşte, dintre clasici, îi consider maeştri pe psalmistul David şi pe Dostoievski.

G.G.: Titlul volumului postoi parovoz. confesiunile dogmatistei ilustrează apropierea ta de literatura rusă. Citind poeziile observ că te preocupă teme din universul familiar, dar nu regăsesc în volum aluzii la toposul rus. Care a fost ideea când ai conceput volumul?

M.S.: Toposul rusesc apare prin aluzia la Siberia. Toate spaţiile largi în care eul se pierde sunt legate de această închisoare. Aici intervine acea sugestie de care vorbeam mai devreme. Totul e la nivel de sugestie. Dacă aş fi făcut poeme despre Rusia, ar fi fost o minciună. Nu pot scrie despre ce nu cunosc şi nici nu vreau să creez o lume rusească. Titlul e mai mult apropiat de cântecul respectiv decât de Rusia.

G.G.: În poezia ta observ o relaţie de empatie pe care o stabileşti cu cititorul prezentând imagini la nivel senzorial. Crezi că e important ca cititorul să identifice în poezie trăiri similare sau poezia să-l determine să fie mai atent la detalii în contextul unei existenţe ce tinde să-l transforme într-un simplu executant al unor sarcini?

M.S.: Prefer ca fiecare cititor să aibă propria trăire când citeşte un poem – al meu sau al altcuiva. Importantă e identificarea cu poemul, nu similaritatea trăirii. Cititorul devine poet cînd se identifică într-un poem la altă scară decât autorul.

G.G.: Cărei generaţii crezi că-i aparţii în poezie?

M.S.: Nu mă identific cu douămiiştii decât temporal. Nu abordez temele lor şi nu mă consider în vreo generaţie anume. Cred că sunt postdecembristă. Asta da.

G.G.: Se vorbeşte din ce în ce mai mult de fracturişti. Mi se pare că mişcarea este dizolvată deja, dar publicul din România a aflat ceva mai târziu de asta. Elevii mei ar dori să ştie dacă fracturismul mai este un curent actual.

M.S.: Fracturismul e încă actual atâta vreme cât cei care scriu vor încerca să înţeleagă ce spuneau Marius Ianuş şi Dumitru Crudu despre acest mod de a scrie. Este inactual când cei care vor să se apropie de fracturism devin mimetici.

G.G.: Ai putea să le rezumi estetica?

M.S.: Cred că cea mai importantă idee e asta: dacă scrii despre ploaie, nu faci nimic nou. Încearcă să scrii cum simţi tu ploaia. E importantă o viziune cât mai subiectivă asupra lumii şi, prin asta, ne apropiem de biografismul prezent nu doar la fracturişti.

G.G.: Observ că tinerii poeţi încep să includă in textele lor simboluri din matematică sau din informatică. În acest caz textul nu devine ambiguu pentru cititor? Cât de mult se poate improviza sub aspectul formei poetice?

M.S.: Arghezi, care e pentru mine unul dintre cei mai importanţi poeţi români, a uzitat de cunoştinţe teologice la modul academic. Sunt convinsă că multe din poeziile sale nu sunt înţelese nici azi aşa cum au fost scrise. Dar asta nu îl face mai puţin valoros. Se poate improviza oricât. Important e doar un lucru: rezultatul să fie poezie.

G.G.: Care sunt tendinţele actuale în poezie? Ne mai putem întoarce la poezia cu rimă sau la alexandrin?

M.S.: Cred că niciodată nu se va renunţa total la rimă. Avem ?erban Foarţă, avem Brumaru, avem şi Ivănescu, Ion Mureşan, Ioan Es Pop. Poezia fără rimă e o deschidere şi o descătuşare, dar nu e nici mai poezie, nici mai proză decât cea cu rimă.

G.G.: Care sunt tinerii poeţi despre care crezi că vom mai auzi şi ce îi va impune?

M.S.: E o întrebare dificilă. Sunt foarte mulţi poeţi tineri. ?i tot atât de mulţi sunt buni. Sigur că ceea ce îi va impune e calitatea.

G.G.: Să enumerăm câţiva pentru cei care citesc interviul.

M.S.: Cred că ar trebui citiţi toţi, dar dacă e să facem o listă de lectură … : Dan Coman, Dumitru Crudu, T.S. Khasis, fraţii Vakulovski, Cosmin Perţa, V. Leac, Claudiu Komartin, Ruxandra Novac, Marius Ianuş, Radu Vancu şi mulţi alţii. Ordinea enumerării e întâmplătoare.

G.G.: ?i o ultimă întrebare de la George Chiriac: Care este rolul personajului Rasputin în volumul postoi parovoz. confesiunile dogmatistei?

M.S.: E rolul omului în societate. Omul prins între neputinţă, căutare, sfidare. E cel înzestrat de Dumnezeu, dar care se zbate între sfinţenie şi păcat. Totodată e lider de opinie, e revoluţionar, e instigat şi instigant. Rasputinul meu ar trebui să schimbe ceva în lume, atunci când ar reuşi să se controleze pe sine şi când ar putea să spună propriilor porniri şi slăbiciuni postoi!

Gabriela GÎRMACEA