Ferestre ale frumosului în spaţiu şi timp

Viaţa artistică băcăuană a constituit un mediu benefic pentru dezvoltarea pictorului Aurel Stanciu. Artist şi profesor, la Liceul de Artă „George Apostu“, Aurel Stanciu a reuşit să se integreze armonios într-o ambianţă culturală dinamică în care „performanţele artiştilor din Bacău sunt o pledoarie plină de adevăr pentru ideea de valoare“1, iar astăzi îl găsim cu titlul ştiinţific de Doctor în Arte, ca o grăitoare dovadă a unui front larg de preocupări şi responsabilităţi profesionale2.

Astfel, pictorul Aurel Stanciu îşi dezvoltă creativitatea într-un climat artistic binecunoscut, în care s-a dovedit, de-a lungul timpului, mai mult ca în alte centre culturale, o tendinţă de nonconformism în faţa cerinţelor culturnice ale vremii, când arta salonardă de tip osanalist făcea motivul de laudă pentru mulţi dintre artiştii vremii. Această mişcare de nuanţă anticomunistă, ca în multe alte locuri din ţară, s-a făcut simţită şi prin abordarea tematicii de peisaj; o peisagistică cu largi semnificaţii, legată de realităţile dure ale vremii, impregnată cu mult sentiment şi conţinut ideatic. Este ceea ce remarcă un exeget în domeniu de specialitate: „Există o secţiune bine reprezentată în arta din Bacău, motivată de problematica actualităţii peisajului cu mişcarea sa între sacru şi profan“3.

Pictorul Aurel Stanciu s-a format şi s-a dezvoltat într-o asemenea ambianţă, iar cu o tendinţă fermă şi tenace şi-a conturat personalitatea unui artist, preponderent peisagist, la care structurile sensibile ale naturii pictate de el sunt îndreptate spre orizontul cultural al iubitorului de artă, invitat şi el să participe la înfăptuirea actului purificării prin intermediul artei. Compunerile plastice ale lui Aurel Stanciu, indiferent de tematica abordată, trezesc acel sentiment al admiraţiei spontane, dar şi cel al solemnităţii, iar cromatica vine să adâncească „drama susţinută de forme“4.

Studiul structurilor naturale, descompunerea şi recompunerea lor se constituie, în creaţia picturală a lui Aurel Stanciu, ca o trăsătură definitorie de-a lungul creaţiei artistice. Rafinamentul formelor inspirate din realitate, implicate întotdeauna în universul semnificaţiilor, au puritatea semantică a unei mărturisiri, a examenului conştiinţei artistice, sentimentul de satisfacţie în faţa valorificării tradiţiilor bogate ale şcolii româneşti de pictură, mai ales din perioada interbelică, şi al respectului pentru frumos şi adevăr. De altfel, artistul Aurel Stanciu a fost catalogat, în critica de specialitate, ca făcând parte din rândul acelor pictori care au reacţionat împotriva „descriptivismului de comandă cultivat …“5.

Abordările de tip modernist, la pictorul Aurel Stanciu, au apărut ca un imperativ, mai târziu, la deplină maturitate artistică, ca o necesitate de reoxigenare a viziunii tradiţionale, ca o autoinvestigare a propriilor resurse novatoare, ca o autoprovocare şi încercare de a răspunde cu promptitudine noutăţilor societăţii, ambianţei, a experimentelor epocii6.

Recenta expoziţie personală de pictură Ferestre, semnată de Aurel Stanciu, de la Galeriile de artă „Frunzetti“ din Bacău ne aduce acea subtilă „… melancolie, cea a trecerii inexorabile a timpului, care-şi lasă urmele, înnobilând lucrurile şi adăugându-le sensul unor nebănuite, tainice frumuseţi“7, dar şi o mărturie a evoluţiei tenace a unui viguros crez artistic.

Ferestrele pictate de Aurel Stanciu demonstrează fundamental o deosebită problematizare a mesajului artistic pe plan ideatic şi al semnificaţilor; un adevărat „memento“ transmis prin contopirea picturalului cu natura, concepte contopite în mod deliberat de artist, unde măiestria de factură clasică şi modernismul se întâlnesc în expresivităţi insolite. Ferestrele caselor ţărăneşti au devenit un laitmotiv care, în peste treizeci de lucrări, străbate toate simezele galeriei, fără a da notă de monotonie. Ritmurile structurilor materiale (piatra, lemnul, zidul, sticla) sunt concretizate în forme de arhitectură ţărănească dispuse în alternanţe surprinzător de naturale ale gamelor cromatice, iar valenţele statice ale compoziţiilor, construiesc o structură expresivă solidă şi dovedesc o concepţie artistică ce se fixează pe rigori profesioniste de actualitate din arta vizuală contemporană..

Astfel, despre artistul Aurel Stanciu se poate spune, în primul rând, că la el vocaţia socializării merge mână în mână cu tentaţia experimentului; el nu este adeptul „drumului bătătorit“, iar sensibilitatea sa artistică pare structurată modular, astfel încât se adaptează uşor tuturor provocărilor contemporane. Ferestrele lui Aurel Stanciu mai dovedesc o rafinată ştiinţă a compoziţiei, a jocului cu volumetriile şi nuanţele, dincolo de specificul materialelor şi de ineditul momentului.

Cunoscând îndeaproape evoluţia creatoare a lui Aurel Stanciu, putem susţine că dintre recentele  experimentări, care vin să aducă un argument în plus pentru ampla deschidere  a artistului, acest ciclul al Ferestrelor este o adevărată pledoarie a frumosului în raportul tradiţie-modernitate, într-o viziune inedită şi ca întotdeauna, în multitudinea preocupărilor sale, fără prejudecăţi, puternic şi convingător.

Disponibilităţile sale artistice şi intelectuale îl aduc sub imperativul unui valoros creator, iar inventivitatea, ca o remarcabilă capacitate combinatorie, rămâne trăsătura fundamentală a spiritului său dinamic, efervescent, veşnic tânăr, cu mult bun-simţ şi cu un profund respect pentru ceea ce contează foarte mult pentru el: Natura şi Arta  – „Toate sunt în natură, – reflecta pictorul – numai trebuie găsite“8.

Teodor HAŞEGAN

1 Valentin Ciucă, Lexiconul artiştilor plastici contemporani, Europrint, Bacău, 2003, p. 3.

2 vezi, Teodor Haşegan, în Profesor – Artist, Artist – Profesor, Pictorul Aurel Stanciu, Ed. „Cronica“, Iaşi, 2005, p. 86.

3 Alexandra Titu, Un nucleu artistic activ, în „Art 2003“, catalog al UAP-Bacău, Europrint, Bacău, 2003, p.5.

4 Constantin Prut, Artşti din Bacău, în „Art 2003“, catalog al UAP-Bacău, Europrint, Bacău, 2003, p. 9.

5 Constantin Cucoş, Aurel Stanciu: Un peisagist important, în „Viaţa băcăuană“, 26 februarie, 1998, p. 11.

6 vezi, Teodor Haşegan, Pictorul Aurel Stanciu – revelaţia artistică şi etică în ambianţa naturii, în „Cronica“, Iaşi, 2004, nr. 9, p. 7.

7 Carmen Mihalache, Carnet Plasric: Mie  îmi place pictura solidă, în „Deşteptarea“, Bacău, 26 aprilie, 2011.

8 vezi, Constantin Cucoş, loc., cit.