Revista revistelor august – septembrie 2011

Spaţii culturale

nr.17/ 2011

Am regăsit lucruri frumoase în numărul de faţă! Dintre acestea, semnalez editorialul Valeriei Manta Tăicuţu „Uniunea răfuielilor”, material al cărui subiect este continuat sub o altă formă şi de Constantin Trandafir – „Solidaritate literară?” Şerban Tomşa, auto-încorsetat într-un drept la replică, îi explică lui Mircea Dinutz câteva din „erorile” pe care cel din urmă le-a făcut, materialul având încă din start un ton deloc prietenos: „Orice activitate umană lasă în urmă, în afară de produsele finite, resturi şi deşeuri. Acestea sunt strânse de alţi oameni şi date dispărute. În spaţiul literar există un tip uman specializat în căutarea prin gunoaie: ţaţa literară”. Ion Lazu încearcă să cuprindă o bună parte a aspectelor definitorii ale omului Ion Caraion, aşezând existenţa acestuia, într-o oarecare măsură, sub semnul tragicului. Cuprinsul revistei ne rezervă şi o inedită surpriză, aceea a unei întâlniri cu arta… sub comunism, material ce închide şi în cuvinte câteva din intenţiile curatorului (Radu Popica) expoziţiei din incinta Muzeului de Artă din Braşov.

Doina Cernica ni-l prezintă pe Fernando Couto e Santos şi, implicit, o parte a impactului pe care l-a avut Emil Cioran în spaţiul cultural portughez. „Nimic”-ul lui Cărtărescu nu avea cum să nu lase urme-n timp. Deşi nu a trecut vreme îndelungată de la lansare, la un moment, se părea că versul lui Cărtărescu nu mai e la modă; iată că, de ceva timp, treptat, criticii revin „la rece” asupra ofertantului volum – cum îl încadrăm, cu ajutorul căror criterii, va rezista în timp, ar putea fi într-adevăr o odisee a nimicului? În  parte, acestor întrebări încearcă să le răspundă Virgil Diaconu. Bine croită aprecierea Ninei Plopeanu despre acelaşi Cărtărescu, căruia îi recompune chipul într-o manieră neo-romantică: „Scriitorul autentic are crize de creaţie provocate de demonii care-i iau în stăpânire mintea şi trupul, pentru că puterea aceasta exterioară, care aminteşte de îndumnezeire şi de sacru, este mult mai mare decât a unui om obişnuit, ceea ce face ca arta literară să se situeze la un nivel superior, să devină o fantasmă umană care exprimă nevoia de frumuseţe”. Nu vom trece mai departe fără a semnala şi momentele culturale prilejuite de inaugurarea la Brăila a Casei Memoriale Fănuş Neagu. Mai punctez prezentarea ultimului volum de poezii aparţinând Violetei Savu, un mini-portret Samson Iancu întocmit de Melania Cucu, dar şi expresiile vigilentului ochi critic aparţinând lui Florin Caragiu.

 România literară

nr.23, 10 iunie 2011

 Ne întoarcem tocmai la un număr din iunie deoarece tema lunii („Forme ale exilului”) este interesant dezvoltată de George Szirtes, Linda Maria Baros, Ruxandra Cesereanu. Ultima ne vorbeşte despre legăturile dintre poezie şi exilul interior, ajungând să nuanţeze interesant: „Tristeţea nu este altceva, de fapt, decât o bucurie împuţinată, care s-a ghemuit şi care nu va înflori decât atunci când va primi sens din nou. […] Nu există ruşine în tristeţe, aşa cum nu există nici ruşine în bucurie. Şi una, şi cealaltă sunt drumuri deloc lăturalnice, de străbătut mai cu seamă atunci când la margine veghează oarecare suferinţă. Căci există o suferinţă lucidă şi asumată în tristeţe, aşa cum există o suferinţă străină şi nevăzută în bucurie. Toate acestea, pentru că sunt în lume”.

Iulia Iarca recenzează „Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale” – Ioana Pârvulescu, în timp ce la „cronica ideilor” Sorin Lavric îşi alege drept ţintă „Nocturnal” de Marin Tarangul. Apoi, nu ai cum trece peste poeziile lui Viorel Mureşan, pentru a zăbovi, probabil cel mai lung, asupra paginilor de jurnal ale Constanţei Buzea. Materialul lui Răzvan Voncu e mai degrabă scris sub forma unei inerente nevoi de a oferi exemple bine alese: „«Criza dinastică», în jurnalul Reginei Maria” recenzează „Însemnările zilnice” ale Reginei Maria, mai precis cel de-al VIII-lea volum, editat la Cognitia, Bucureşti.

Convorbiri literare

nr.7, iulie 2011

 „Trista ştiinţă şi critica ei” aduce la un loc câteva moduri diferite sub care a fost definită noţiunea de „morală”. Plecând de la Adorno, Cassian Maria Spiridon rămâne pe mai departe interesat de raportul ce se stabileşte între autoritatea moralei şi impactul tehnologiilor. M-am bucurat când am văzut în paginile revistei aşezat la loc de cinste interviul cu Părintele Iustin Pârvu, unul dintre ultimii mari duhovnici dintr-o generaţie mărturisitoare a dreptei credinţe. Trecând către politichiile şi mofturile lor, Virgil Nemoianu ne prezintă o faţă mai puţin cunoscută a conservatorismului, aceea de ramură de exprimare a doctrinelor liberale. Irina Mavrodin trece în revistă prima întâlnire cu Nathalie Sarraute, Basarab Nicolescu evocă generozitatea şi modestia unui geniu – Mircia Dumitrescu iar Alexandru Zub ne vorbeşte despre istoricii români din închisorile regimului comunist. Vasile Spiridon stabileşte coordonatele critice ale naraţiunilor scurte din „Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov” – Horia Gârbea, pe care-l apreciază pentru capacitatea de a-şi obiectiva inteligent şi credibil lumea personajelor, cât şi pentru reţeta de a-şi ţine în priză cititorii. Emanuela Ilie caută miracolele din „nicolae magnificul”, întrevăzând în Nicolae Tzone eroul unei cărţi „ce dă simultan impresia unei pierderi şi a unei regăsiri”. Va fi una din cărţile de poezie ale anului? – „Cu această nouă, tulburătoare şi ataşantă heroica species atât de puţin obişnuită spiritului poetic actual, scriitorul erijat în magnific este pe deplin îndreptăţit să viseze că va fi citit, cândva, de «marii muritori care citesc în limbile dâmboviţeană francă greacă/ non-oedipiană şi leopardă»…” Mircea Platon se opreşte asupra personalităţii domnului Adrian Cioflâncă (!!!), decodată de Vladimir Tismăneanu – un material ce se ia la trântă cu „lipsa de principii” ale elitelor lui Traian Băsescu; titlul e memorabil: „Unsul lui Dumnezeu şi unşii cu toate alifiile”. Un gând mă duce-n spre Clinique…

Vatra

nr. 7/ 2011

 Deşi sub altă formă, ne întoarcem la perechea comunism versus tradiţie. Vor încerca nuanţări şi delimitări Sanda Golopenţia („Repere şi soluţii”), Dumitru Radu Popa („Dimensiunea Conştiinţei libere sub Dictatură: Gr. T. Popa”), Călin Andrei Mihăilescu („Tov. Nimic”), Adrian Oţoiu („O privire de sub un văl roşu. Umbrele strămoşilor uitaţi, film şi cenzură comunistă”), Caius Dobrescu („Comunitatea tradiţională versus birocraţia comunistă. Cine pe cine a învins?”), Robert Furtos („Colectivizarea agriculturii în memoria ţăranilor maramureşeni”), Sanda Cordoş („Vârste ale prozei rurale în comunismul românesc”), Eleonora Sava („Construcţia ţăranului în România socialistă. O perspectivă etnologică”), George Achim („Avangarda românească – între tentaţia revoluţionară şi confortul tradiţiei burgheze”), Clara Mareş („Ion D. Sîrbu – O viaţă între oglinzi”), Crina Bud („Alter Nego”). Nu fără legătură, am lăsat la urmă scrisoarea deschisă adresată (de la Paris) lui Ioan Es. Pop de către Daniel Ilea. Spicuim: „Nu, odată mărturisirea făcută şi răul (atât cât a fost) asumat, ar fi o mare eroare şi pură prostie să te laşi învins de un soi de sado-masochism prea-omenesc (ori preacreştin)! […] Îţi scrisesem în ultimul meu e-mail din 6 martie o frază ce se dovedeşte şi mai valabilă azi: «Să ştii că demoni nu există (nici interiori, nici exteriori), şi nici Judecată de Apoi, ne judecăm numai noi singuri, aşa că tu să fii mai blând şi înţelegător cu tine însuţi.» Ai fost aspru cu tine, aşa cum trebuia să fii – dar de-acum e timpul să te ierţi”.

Cronica veche

nr. 6-7, iulie-august 2011

 Prima pagină ne reţine privirea odată cu provocarea aruncată: „Iaşi, capitală culturală europeană?” (2020) Pe rând, George Banu, Mircea Morariu, Anca Ovanez, Liviu Antonesei opinează asupra acestei posibilităţi. Florin Faifer pare a nu înţelege polii unei societăţi umflate peste noapte – o sănătoasă revoltă împotriva lipsei de gust, a lipsei reperelor morale, într-o lume patentată de viziunile scelerate ale unor „dive porno”.

Schimbând pentru încă o dată registrul, ajungem la vernisajul prezentat de Aurel Brumă „Târgul de istorii identitare: «Cucuteni 5000»„ Mi-a mai atras atenţia pagina rezervată poeziei Silviei Goteanschii, în special cu „Exfoliant” şi „Maldita Iluvia”. Mi-aş permite să reproşez prezenţa unei rubrici precum „cronica de vacanţă”, rubrică ce adună „perle de la bac” ori „bârfe de pe net” – zău, vacanţă, vacanţă, dar… Cu mult mai curate, aşezate tot sub semnul vacanţei – materialele memorialistice ale lui Nicolae Turtureanu, Lucian Vasiliu, Adrian Neculau. Aflăm şi că „cine n-are idei rămâne calic” (Mircea Radu Iacoban), dar şi aventurile unui „american la Roma” (Dorel Schor).

Cronica

nr. 7, iulie 2011

Cine nu e de acord cu Valeriu Stancu? Da, „ţara e în pradă” – şi-atât! Poporul înjură iarăşi pe la colţuri, îşi înghite amarul – haiducii? realităţi de poveste! („Vin haiducii la prădat”)

Ioana Şerban ne împărtăşeşte din „farmecul discret al tradiţiei”, Cătălin Turliuc e interesat de problema „reconstrucţiei statutului femeii”, o preumblare printre feminism şi filantropie în proiectele sociale. Bogdan Mihai Mandache ne readuce în sfera magică a lui Paracelsus, în timp ce Ioana Petcu întâlneşte „Un Cehov «întinerit»”. Liviu Suhar ne prezintă „un pictor uitat – Eugen Ştefan Bouşcă” iar Traian Mocanu descoperă iţele receptării lui Caravaggio – după patru secole. Un foarte interesant „jurnal al galeriilor” ne este oferit de Miruna Haşegan („Galeriile de Artă Cupola şi N. Tonitza Cavalerii firului – Bărbaţii în Artele textile româneşti”), iar mai apoi de Teodor Haşegan („Situation Gallery – Manchester School of Art Daniela Huhurez Balance and Texture – Expoziţie de Grafică”). De neuitat, Horia Zilieru cu „Adorata” („Manuscrisul de la Înviere”)! – „Văzum o roză la întunecare/ trecând lucarna oarbă-n sfâşiere/ pe bolta-ngândurată tânga piere/ şi taie gerul raza călătoare.// Ating prin nori avarele galere/ şi ora mea de gheaţă o dogoare/ un chip de fată ca o revărsare/ de tunete de limpezi coliere.// Stă aşezată la clavir şi strânge/ uleiul sfânt în candelă bogată/ de ochiul şarpelui temut să scape.// Aştern arpegii şi ceaslov şi harpe -/ şi sihăstria pleoapelor în sânge/ o suie spre Icoana adorată”.

Ramuri

nr. 7, iulie 2011

Versuri de Gabriel Chifu, „Amintiri despre zbor”, apoi despre literatură şi exil (Gabriel Dimisianu), paginile de jurnal ale lui Gheorghe Grigurcu, noi/ alte comentarii despre penibilul „atac la rege” – Nicolae Prelipceanu. Gabriela Gheorghişor inventariază „uneltele de adormit spaima” din poezia lui Ioan Es. Pop, adjudecându-şi convingerea că avem de-a face cu o poezie austeră, descărnată. În ultimul volum va supra-aprecia oarecum eronat ciclul „potriviri după alecsandri & co.”

Am parcurs cu mare plăcere comentariile critice ale lui Octavian Soviany cu referire la maşinăria de „comedie a sexualităţii”, marca Emil Brumaru. Reţinem: „Lipsită de anxietăţi, senzuală şi oţioasă, lirica lui aparţine, într-o primă aproximare, unui spirit epicureu, care posedă arta de a savura cu rafinament fiecare senzaţie, e un degustător încercat de gusturi şi de arome, un Brillat-Savarin devenit liric. […] Dacă poemele lui Brumaru anticipează lirica senzaţiei, pe care o vom descoperi la majoritatea poeţilor post ’80, ea anticipează totodată şi «sexocentrismul» promoţiilor mai recente, fiindcă viziunea poetului este una erotomorfă, impregnată de o sexualitate, pe cât de difuză, pe atât de omniprezentă, care face ca fiecare obiect să devină sursa potenţială a unei atracţii erotice”.

Viaţa românească

nr. 7-8/ 2011

Nicolae Prelipceanu semnează un editorial aparte, transformat mai degrabă într-o vie aducere-aminte a unui destin mult încercat în meandrele arareori de înţeles ale societăţii (post)comuniste.

Festivalul Internaţional de la Neptun a generat o amplă dezbatere în paginile revistelor de cultură: problema raporturilor dintre exil/ exil interior/ exil în propria limbă. Şi dosarele VR închid opinii dintre cele mai diferite: printre cei prezenţi, îi vom enumera doar pe Leo Butnaru, Nicolae Coande, Carmen Firan, Horia Gârbea. „Interviul verii” îl pune la şapte trepte de încercare pe „maestrul Mircia Dumitrescu – gravor, grafician, sculptor, pictor, profesor universitar, soţ, tată…” Mihai Gheorghiu se lansează într-un prim episod despre Muzeul Ţăranului Român, „loc al memoriei disputate”. Ajuns în dreptul cifrei 70, Ion Pop este prezent cu poezii de un rafinament ce nu îţi permite comentarii marginale: „Atât de singur acum în faţa mării,/ şi marea atât de abstractă,/ încât simt nevoia să-i caut o definiţie -/ niciun vapor, nicio pânză,/ nici pescăruşi, nici nori./ Fereastră-a ferestrelor, poate,/ prin care se văd tot ferestre,/ vuiet din care n-au mai rămas decât v şi t,/ şi între ele albastră tăcere nemişcată.// Ca să mă regăsesc trebuie să mă întorc cu spatele,/ să-mi pipăi faţa, să-mi simt ochii şi buzele,/ să-ntind braţul spre scoarţa pinului,/ să-ncep să-mi număr anii,/ să-mi aduc aminte sângele, vocile” („Pentru o definiţie a mării”).

LecTop