Revista revistelor noiembrie – decembrie 2011

Transilvania

9/2011

Interesant studiul-dosar Stefan Sienerth despre Oskar Pastior, poet ce a colaborat cu Securitatea începând cu anul 1961. Figura acestuia se leagă totodată la vârsta adolescenţei de o deportare pentru patru ani în lagărele sovietice. Odată întors, îşi va continua studiile la Sibiu şi va urma cursurile Universităţii din Bucureşti. Printre altele, a început să fie persecutat pentru înclinaţiile sale homosexuale, pentru poezia sa ce dezvolta un imaginar anti-sovietic. A făcut pactul cu diavolul (a se înţelege Securitatea!) până în 1968, an când a plecat în Germania, de unde nu s-a mai întors. Deşi nu are foarte mare relevanţă, poate că pentru iubitorii Hertei Muller ar merita spus că a fost unul dintre apropiaţii săi.

Tot sub semnul ineditului stă şi apropierea dintre Benjamin Fundoianu şi lumea filmului, apropiere pe care o încearcă Speranţa Sofia Milancovici. Lăsând la o parte interesul faţă de teatru, manifestat încă din ţară, Benjamin Fundoianu îşi continuă proiectele în Franţa, scriind câteva poeme cinematografice ce au avut drept scop ultim relevarea unei posibilităţi de a evada de sub teroarea logicii şi a „sintaxei”. Mai mult, în 1930 Fundoianu îşi începe colaborarea cu celebrele studiouri Paramount. Printre notele de lectură îl găsim pe Lucian Vasile Bâgiu, ce ne prezintă una dintre feţele romanului scris de Mihail Sebastian – „De două mii de ani…” Avem apoi rânduri referitoare la „Contribuţia lui Mircea Eliade la conturarea unei viziuni transreligioase asupra lumii” (semnat Ana Maria Bunduc). Rodica Ilie este prezentă cu „Avangarda şi dinamica periferiilor culturale” – material ce îşi propune o analiză din mai multe perspective asupra avangardei europene. După cum eram anunţaţi încă din titlu, devenim explicit purtaţi de la imperialismul futurist către pluralismul estetic al periferiilor avangardei. Concluziile certifică faptul că „Avangarda periferiilor a recompus spiritul novator, libertatea de creaţie, pe fundamente care discreditau ideologiile extreme. Proiectele optimiste, solare şi mecaniciste ale manifestărilor futuriste au fost considerate utopice şi producătoare de tiranie, de «terorism teoretic» (A. Compagnon, Al. Muşina). Ele au fost înlocuite de viziunile distopice, de heterotopii în care acele grand-recits ale modernităţii urbane, burgheze, au fost înlocuite cu poveştile fondatoare ale tribului, ale etnicităţii, ale primordialului, precum în programele modernismului brazilian (canibalismul estetic, prin devorarea culturii europene ducea la reinstaurarea nostalgică, sceptică a lenei autarhice, a identităţii elementarului amazonian)”.

Vitraliu

nr. 3-4 (37), noiembrie 2011

Periodicul Centrului Cultural Internaţional „George Apostu” propune, după cum era de aşteptat, o serie de materiale ce anunţă implicit Simpozionul Naţional de Estetică. Semnalez scrisoarea deschisă adresată de Grigore Smeu directorului Centrului, „Năzuinţa către frumos” a uneia dintre figurile cu care Simpozionul de Estetică s-a obişnuit – Marin Aiftincă, preumblarea lui Solomon Marcus de la Alecsandri la Bacovia, altfel spus de la „paradigma euclidiană la cea neeuclidiană”. Alexandru Zub diferenţiază între criză şi crizism, în timp ce critica de artă revine pe tărâm sigur, odată cu prezentarea unei schiţe de portret Aurel Vlad (Pavel Şuşară) şi a plusurilor unei „expoziţii memorabile” – sintagma îi aparţine lui Valentin Ciucă, referitoare la creaţiile lui Gheorghe Miron şi David Sava. Mult mai viu mi s-a părut Iulian Bucur, care ne-a obişnuit deja cu prezentări „la obiect” – de această dată monosilabice: „Nud”. Preotul Constantin Leonte se apropie de secretele „albastrului de Voroneţ”, Liviu Dănceanu de culisele Festivalului „George Enescu”, ediţia a XX-a. Prilejuite de cei 130 de ani de la naşterea poetului, paginile despre creaţia bacoviană şi exegeţii săi întregesc un demers binevenit: „Adevăratul Bacovia” (Adrian Jicu), „Printre rosturi şi echivalări bacoviene” (Marius Manta), „«Frica de existenţă» la Bacovia şi Nietzsche” (Mihai Cimpoi), „Boema studenţească a lui George Bacovia” (Mircea Coloşenco).

Dintre paginile de poezie nu am reţinut decât fericita prezenţă (cum altfel?) a lui Marcel Mureşeanu şi Ioan Es. Pop. De la fiecare voi transcrie scurte fragmente: „Eu nu mă rog, eu sufăr/ să treacă rugăciunea peste mine/ şi una cu pământul să mă facă/ şenila ei!/ Ispititoare forme iau,/ mă ung cu foc durerile/ m-apasă şi păcatul acestei mărturii,/ dar merg cu ea deodată,/ cu şenila,/ şi peste alţii trec!/ Vai, cum ştiu unii pe cruce să se urce,/ ş-apoi nu-i mai poţi coborî de acolo!/ Ce chin pe cei ce îşi aşteaptă/ rândul!” („Să-mi faci un zar după această cheie”- Marcel Mureşeanu); „şi nu se bagă de seamă: o somnolenţă lentă învăluie/ lumea noastră şi lumea cealaltă,/ nimeni nu-şi mai aduce aminte de nimeni/ de parcă locuim dintotdeauna fiecare într-o groapă a lui.// la o lună, la un an o dată, cineva vine şi îşi apleacă/ umbra peste margine şi acela credem noi că e dumnezeu./ dar e o umbră ameninţătoare şi mută,/ care nu face decât să arunce/ încă o noapte peste această noapte de jos” (Ioan Es. Pop).

Cafeneaua literară

octombrie 2011

La „Cafeneaua literară” am găsit eseul lui Emil Nicolae cu privire la receptarea bacoviană. Pornind practic dinspre câteva observaţii fine, având la bază eseul din 1944 a lui T.S. Eliott care opina în legătură cu statutul „poeziei minore”, Emil Nicolae ajunge pe bună dreptate să-l considere pe George Bacovia un „mare poet minor” – evident, nu va fi fost primul care să ateste o asemenea „poziţionare”… Virgil Diaconu ne propune o dispută bacoviană postmodernă: Dan Cristea vs. Constantin Trandafir. Voi reţine aici doar una dintre afirmaţiile lui Dan Cristea: „Optzeciştii au adâncit cunoaşterea operei bacoviene. Ei au gustul cotidianului (prezent, înţelegem, şi la Bacovia). Ei l-au înglobat pe Bacovia în postmodernism. Bacovia nu e doar elegiac, cum se spune adesea. Poezia «Plumb» nu îmi mai spune nimic. Bacovia ne oferă lecţia a ceea ce suntem şi posedăm cu adevărat: boala, nebunia, cotidianul”. La capitolul restituiri ne reîntâlnim cu poezia lui Nichita Stănescu: avem, după presupunerile enunţate, două poeme cu caracter inedit. Îmi permit să notez „Băutura”: „Acest luptător şi-a băut sabia,/ şi-a băut-o prin inimă până-n spinare, -/ ca un simun părăsit ce-şi bea, ah, vrabia/ nezburătoare// Din trupul meu ca un coif auriu,/ bea-mi tu, domniţă, leşia/ şi lasă-mă să-ţi fiu/ când setea ţi-o ud, eu, moşia”. Mai semnalez „Poezia lui Ştefan Aug. Doinaş” (Gheorghe Grigurcu), „Cazul Labiş” (Adrian Dinu Rachieru), „Despre socialismul albanez şi alţi demoni…” (Radu Voinescu), dar mai ales „Ştefania Plopeanu. Ceva mai grav decât poezia” (Denisa Popescu).

Acolada

nr. 10, octombrie 2011

Radu Ulmeanu rămâne la fel de tăios după cum îl ştim, alegându-şi drept temă pentru editorial „reşaparea vechii Securităţi”. Cronica literară, semnată ca de obicei de Gheorghe Grigurcu, se opreşte asupra figurii lui N. Davidescu, comentator cu sare şi piper al „vremilor d’altădată”. Isabela Vasiliu-Scraba ne invită „În ţara lui Mircea Eliade, la 25 de ani de la moartea acestuia şi la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George”. „Hiperrealismul, infrarealismul sau noul naturalism. Efectul de tunel” are rolul de a ne atenţiona asupra mişcării prozei dinspre postmodernitate către alte forme/ experienţe estetice. Zigzagurile cu efect moralizator ale lui Constantin Călin au fericitul rol de a limpezi varii aspecte ale contemporanului: „Fie că e alb-negru, fie că-i color, televiziunea dezavantajează bătrâneţea. Doar bătrânii elocvenţi, cum a fost Octavian Paler şi cum sunt încă azi Neagu Djuvara sau Solomon Marcus, pot fi priviţi fără să facă (vorba nevesti-mi) silă. Aversiunea faţă de bătrâni vine, mai ales, de la reportajele cu pensionari (foarte mulţi decăzuţi fizic) şi de la cele despre praznicele politice şi religioase, la care, înghesuindu-se nedemn, mulţi dintre ei sunt nelipsiţi. […] cauza cauzelor e că, în societatea actuală, bătrânii şi-au pierdut statutul clasic de «înţelepţi», de «părinţi» şi de «bunici»”.

Antiteze

nr.2/ 2011

Colegii de la Piatra Neamţ ne-au obişnuit de acum cu numere dense, interesante. În această linie se încadrează şi notele Ralucăi Naclad, cu privire la ediţia de anul acesta a Colocviului Naţional al Tinerilor Critici Literari. Autoarea materialului urmăreşte şi parţial analizează raporturile existente între Eugen Simion şi valul nou al criticilor care „ar fi de aşteptat” să-i continue proiectele/ viziunea. Cristian Livescu e prezent cu un fragment dintr-un studiu amplu ce anunţă un „nou cod Eminescu” („Nostalgia cărţii împlinite. Poezia ca dramă vizionară”), dar şi cu portretizarea lui Daniel Corbu din unghiul unui „postmodernism popular”. „Documentarul” revistei recompune memoria Mitropolitului Bartolomeu Anania, pagini care se leagă fericit de poezia lui Ioan Pintea, întrevăzută sub forma unui „diptic liric”. „Senin în spirit”, după cum singur se congratulează, Nicolae Breban semnează de la Paris sentinţe cu privire la istoricul Grupului pentru Dialog Social. Ca de obicei, îmi formulez ceva rezerve!

Cea mai fericită prezenţă mi s-a părut a fi semnalul dat de R. Naclad referitor la una dintre cele mai mediatizate cărţi la sfârşitul lui 2010, un macro-laborator al celebrului „Numele trandafirului”: Umberto Eco – „Il Medioevo – barbari, cristiani, musulmani” (Editura „Encyclomedia”, Milano, 2010) – o aşteptăm pe piaţa de carte românească!

Vatra

9-10/ 2011

„Vatra” îl are drept invitat pe Cornel Ungureanu. Printre altele, domnia sa restabileşte importanţa legăturii dintre creator şi „locul biografiei”: „Locul biografiei e capital. Circumstanţele biografice modelează, îi dau identitate. Suntem în cultură fiindcă suntem în lume. În această lume – lumea noastră. Dacă ne punem numele pe o carte, numele exprimă o relaţie. Un şir de relaţii. Exprimă acel Aici care a fost, este şi s-ar putea să nu mai fie. Biografia înseamnă reţele de teritorializare, dar şi tensiunile dintre teritorializare şi deteritorializare. Sau, mai aproape de noi, caligrafiază deteritorializarea”. Continuă experimentul celor „1001 şi una de nopţi” condus de Ruxandra Cesereanu (l-am mai semnalat şi cu alte ocazii!), în timp ce Rodica Grigore se află în căutarea adevărurilor estetice ce delimitează maniera lui Fernando Pessoa. În prezentarea lui Dan H. Popescu avem „un sacerdot cu pipă”, a se înţelege Malcolm Bradbury. Interesante sunt notele cinefile ale lui Ioan Pop-Curşeu; „The Golden Age of Porn: mărirea şi decăderea starurilor de filme pentru adulţi” – e genul de material care te intrigă, îţi oferă explicaţii diverse pentru multe dintre tarele „societăţii”.

Peste, toate, numărul de faţă evocă figura unuia dintre ultimii avangardişti – Alexandru Lungu. În ciuda faptului că opera sa s-a bucurat de aprecierea unor nume grele ale criticii (îi voi enumera într-o ordine aleatorie pe unii dintre aceştia – Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Perpessicius, Nicolae Manolescu, Al. Cistelecan), critica pare încă a-i rămâne datoare poetului. Ce-i drept, parcă jucându-şi propria dramă, poezia lui Alexandru Lungu conjugă o existenţă aşezată „sub semnul simbolic şi drastic, în acelaşi timp, al timpului, al «clipei cele repezi» e marcată de sensurile vremelniciei, ale fragilităţii ontice”.

Convorbiri literare

nr.10, octombrie 2011

Plecând de la constatarea că afirmarea unei culturi a individualismului fără limite are drept consecinţă încălcarea tuturor regulilor, devenind în acest fel singura regulă, Cassian Maria Spiridon trage un semnal de alarmă legat de pericolul unei dezumanizări fără precedent a întregii societăţi. Desigur, în acest context, calitatea individului ar fi de dorit a creşte, el însuşi raportându-se la un sistem de valori autentic şi credibil. Dialogul cu Sanda Golopenţia continuă viziunea din editorial dintr-o altă perspectivă, la un alt nivel: „Universităţile sunt puternice şi în creştere continuă numai dacă cei care trec prin ele nu le uită”.

Irina Mavrodin inventariază „caietele Tristan Tzara”, Gheorghe Grigurcu descoperă câteva posibile căi de a ne depăşi limita (având drept puncte de plecare câteva aforisme interesante prin câmpurile interculturale pe care le dezvoltă), Basarab Nicolescu mărturiseşte „originea creştină a ştiinţei moderne”, în timp ce Nicolae Stroescu Stînişoară trasează coordonatele omului „în zarea divinului”. Apropos de această înaltă dar fericită redimensionare a destinului uman, Constantin Dram ne invită la întâlnirea cu unul dintre romanele cele mai comentate ale anului – „Raiul inocenţilor”, Lidia Stăniloae.

O cronică foarte interesantă a lui Dan Mănucă la un comentariu inedit – e vorba de încercarea pseudo-psihanalitică a lui Călin-Horia Bârleanu de a trasa graniţele şi înţelesurile „Orbitorului” cărtărescian.

Sincer să fiu, nu l-am mai citit de ceva timp cu plăcerea de altădată pe Bogdan Ulmu; totuşi, de acum, subiectul articolului domniei sale incită – în „colimator” se află teza de doctorat a Ioanei Petcu, teză care revine în fascinanta lume a tragediei antice. Şi vorba criticului de teatru… „cum se zice în aceste ocazii: aşteptăm cartea, adică teza tipărită”!

Bucovina literară

nr.10-11, octombrie-noiembrie 2011

Interviurile ce îl au drept protagonist pe Gellu Dorian nu sunt tocmai rare; „Bucovina literară”, prin vocea lui Constantin Arcu, reuşeşte să ne aducă în faţă un Gellu Dorian puţin diferit – asistăm la confesiunea totală ce compune un univers liric-existenţial care pleacă de la constatarea  „Îmi sunt dragi toate cărţile mele” şi ajunge înăuntrul creatorului, spaţiu din care intervievatul îşi afirmă crezul religios. Unul dintre subiectele-tari ale numărului e generat de George Bădărău şi al său „Dicţionar de scriitori canonici români”, lucrare ce se află la graniţa dintre manual auxiliar/ suită de comentarii literare, tocmai bună pentru elevii claselor terminale ce aşteaptă cu sufletul la gură aventura Bacului 2012 (să fi intuit mayaşii ceva?) Prozele prezente în paginile revistei sunt de calitate: Dan Perşa, Mădălin Roşioru, Ioan ?icalo. Am avut vaga impresie că Geo Vasile se joacă mai mult decât e cazul cu „Expunerea la plumb”, un micro-eseu privind intenţionalitatea unui anumit grad de standardizare a măştii în poezia bacoviană. Din accentele lirice ale „Bucovinei literare” mi-a plăcut îndeosebi Grigore Gherman (Cernăuţi): „Când linii negre trec/ prin degetele tale, ca prin aer,/ să plângi, altfel nu te vei deosebi de aer/ Când îţi ating fruntea,/ cu praful lor, să le ştergi ca pe un blestem,/ cu şerveţelul lacrimii/ iar când ajung la pleoape,/ să plângi, chemând cel mai mic/ copil din tine să-ţi şteargă ochii/ cu zâmbetul lui” („Să plângi…”)

Cronica veche

nr. 9, octombrie 2011

Cronica actualităţii propune un portret al Regelui Mihai la 90 de ani. Florin Faifer întrevede „puterea de a înţelege şi puterea de a renunţa la sine…”

Nicolae Busuioc ne împărtăşeşte din marele miracol al cuvântului, într-o tabletă binevenită: „Sub idealul cultural şi estetic, cuvintele din text capătă proprietăţi şi valori inalienabile, ele reclădesc principii de viaţă şi configuraţii nebănuite. Miracolul textului conduce spre universul unei lumi expresive şi exponenţiale ca reflex al unei profunde cunoaşteri a celei reale. Nu mai prejos, sub idealul valorilor morale, cartea oferă lecturi care încântă sufletul, el însuşi aflat uneori în teribilă cumpănă şi care are nevoie de sprijin şi de repere aducătoare de linişte şi de echilibru”. Cred că demonstraţia totală o face de-a lungul paginii alăturate şi Ovidiu Genaru cu ale sale mijloace lirice ce în permanenţă spun o poveste, o interpretează şi re-interpretează, investighează posturi esenţial ludice ale omului aflat în marea aventură a descoperirii de sine.

LecTop