Năstasă Forţu: Călător în sine însuşi

Este a doua expoziţie ridicată pe simeze, într-un timp destul de scurt, semnată de Năstasă Forţu. Acest lucru nu poate decât să-l recomande ca un artist prolific, cu o activitate care, are la bază o serioasă documentare în muzeele importante din Europa cât şi lecturarea unor cărţi de specialitate. Dar, mai ales, a studiat Biblia (sau Cuvântul lui Dumnezeu), cartea de căpătâi a crestinatăţii. Şi, nu tocmai întâmplător, este şi preşedintele unei Fundaţii de Artă cu numele „Sfântului Evanghelist Luca”- fondatorul iconografiei creştine. Iar titlul expoziţiei “Apocalipsa” poartă într-u totul amprenta personalităţii ilustrând, dacă mai era nevoie, calitatea de om şi artist.

Expoziţia lui Năstase Forţu complexă şi tulburătoare, impresionează nu atât prin titlul acesteia ci mai ales prin numărul mare de lucrări cât şi prin dimensiunea acestora. Pictura lui e o proiecţie cromatică a forărilor interioare ce deschid confluenţa revelaţiilor religioase. El are capacitatea, curajul, de a comunica prin culoare schimbarea, dezvăluirea lui Ioan din Noul Testament. Naraţiunea plastică, despre ceea ce a fost, este, ori va fi, o realizează nu cu patimă, ci cu înţeleaptă cântărire. Există în creaţia artistului o forţă de expresie originală, structuri compoziţionale irevocabile, echilibrate care, evocă cuvinte de răsunet din Biblie, a căror semnificaţie se încadrează în temă. Pictează cu gesturi evlavioase, ca un act de plângere, de compasiune şi discreţie, dăruind pânzelor suferinţa, fără a o risipi aiurea. Redă tremurul sufletului omenesc într-un grotesc autentic, elaborat cu grijă care, amintesc de gravurile lui Albrecht Durer din renumitele serii Apocalipsa, Patimile, cu titluri asemănătoare, Adam şi Eva pe table de şah, Cavalerul, Moartea şi Diavolul, Fiara şi altele. Sub influienţa scrierilor cu caracter apocaliptic, imaginile sunt menite să amintească zilnic credincioşilor, pedepsele ce-i aşteaptă pe păcătoşi. În Le livre de bonnes moeurs (Carte de moralitate) scrisă de Jacques Le Grant  în 1338, care a constituit subiectul multor dispute de-a lungul vremii sub alte aspecte, într-una dintre imaginile care ilustreaza cartea, diavolul se află în spatele unei tinere femei acoperită doar cu o pelerină roşie (care inseamna putere, seducţie, stralucire, foc şi sînge), simbol fundamental al principiului vital. Cam în aceiaşi perioadă, Dante Alighieri  descrie infernul ca o metamorfoză monstruoasă. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că nimic nu-i nou sub soare, preocuparea pentru suflet a oricărui creştin, cu atât mai mult a unui om de artă, îl conduce pe căi îndepărtate, dincolo de voinţa şi natura sa. Fără păcat şi rău, fără încercarea libertăţii, a liberului albitru, nu poate exista linişte, pace, armonie ci doar în condiţiile depăşirii limitelor, prin cunoaştere şi experienţă se poate atinge o stare superioară. Numai suferinţele, şi prefacerile spirituale îl luminează pe om în toată profunzimea firii sale. De aici şi pictura pentru Năstasă Forţu e un destin, e un “risc pe cont propriu” cum însuşi a declarat. Frământător al culorii, purtând povara unor obsesii spirituale, se absolvă de orice păcat prin răscumpărarea actului creaţiei, realizat cu smerenie şi modestie dar şi cu o temerară încredere şi hotărâre. Credinţa lui este lumina după care se ghidează, este componenta caracteristică a operei care, şi-a definit, în timp, o viziune cromatică proprie despre om şi lume, despre viaţă şi apocalipsa anunţată. Ritualul lucrului din atelier în ceas de taină, a nenumăratelor ipostaze ale fiinţei este un adevărat ceremonial de eliberare. Tablourile sunt mărturisiri, adânci tăceri transferate spaţiului pictural, ca o discretă incursiune în lumea nevăzută. Imaginativ, sincer, supus meditaţiilor şi interpretărilor plastice, artistul Năstasă Forţu utilizează gama caldă a culorilor, cu predilecţie ocru, reflex al unei gândiri calme şi liniştite asupra lucrurilor. Credinţa lui în puterea cuvintelor înscrise în Biblie demonstrează o delicată pricepere între sensibil şi realitate, între livresc şi spontanul moderat. E destul de evident spre ce sferă a trăirii se îndreaptă artistul, (sunt urmări fireşti ale pătimirilor şi păcatelor existenţei), dar e modul său, personal, de a dezvolta în sine o anume puritate şi nevinovăţie.

Aşa încât, noi vom rămâne în zona medie a sufletului, la suprafaţa propriei fiinţe de unde, vom contempla înălţările sau adâncimile spirituale ale semnatarului expoziţiei, în timp ce, Apocalipsa mai poate întârzia.

Carmen ISTRATE MURARIU