Pentru informaţii suplimentare,
apasă aici!
Văzând cu ce clonă de Boc s-a ales învăţământul românesc, prin persoana domnului Ministru Daniel Funeriu, europarlamentar PD-L, devenit, peste noapte, din inginer-tehnician, suprem specialist în educaţie, în problemele tineretului şi ale sportulu nu ne aşteptam la niscaiva lucruri bune pentru bacalaureatul 2010. Dar povestea acestui simulacru la limita (de jos, fireşte!) a legii are o istorie prea scandaloasă şi cu rădăcini mult prea vechi pentru a ne permite să tăcem.
Din 1990, tot aşteptăm ca apele să se limpezească în ministerul care „gospodăreşte” minţile şi sufletele „tinerei generaţii”, iar aceste ape se tulbură tot mai mult, până la obscurizare deplină. De fapt, aşteptăm nu „reforma”, ajunsă de râsul curcilor („Ce-a fi aceea, ducă-se pe pustii!”), ci normalizarea!!! În primul rând, depolitizarea învăţământului… Da’ de unde! Reţeaua învăţământului este înţesată, ba chiar mişună de yesmani politici şi de politruci sadea, de sus până jos şi de jos până sus!!! Care yesmani şi politruci, bineînţeles, sunt perfect paraleli cu problemele de educaţie şi învăţământ…
Apoi, ne aşteptam la o lege care să stabilizeze, măcar pentru o jumătate de secol, învăţământul românesc: asta pentru ca dascălii să se poată, în fine, apuca de instruit şi de educat copiii României. În acest sens, aşteptam ca, în cadrul unui paragraf de lege sau chiar ca punct de lege separat (hai, nu în 1990 sau în 1999… dar nici în 2010?!), să se stipuleze că, măcar în cadrul ciclului liceal, nu se vor mai înregistra schimbări intempestive (şi, cele mai multe – aberante, creatoare de confuzii, perplexităţi şi lehamite!), ci, odată început ciclul liceal, elevii vor fi supuşi acelor proceduri şi programe sub „oblăduirea” cărora au intrat în liceu! Da’ de unde!? Manuale alternative cu… carul (până la venirea doamnei Ecaterina Andronescu, prima care le-a mai plivit…, însă nu şi mega-afacerile editurilor cu ministerul…!) Asta neînsemnând că i-ar fi trecut, vreo clipită, prin minte, sus-numitei doamne, să se împotrivească ideii de „alternativitate” – idee perversă, cu efecte extrem de nocive, în timp!, dar şi manualelor încărcate cu… trădare naţională, prin perturbarea gravă sau chiar distrugerea factorilor de identitate românească.
Acum, prin octombrie 2009 (chiar înainte de „ruptura” PSD-ului de PD-L), îi scapă doamnei Andronescu un „porumbel” din gură, că bine ar fi ca bacalaureatul din 2010 să se desfăşoare „în două tranşe”: întâi probele orale, de aptitudini şi competenţe, şi abia în vară bacalaureatul propriu-zis. Ne este greu să evaluăm motivele naşterii acestei struţo-cămile din mintea doamnei Ministru, dar nu ne este la fel de greu să înţelegem cum un pedelist ca domnul Funeriu a acceptat şi aplicat o „scrânteală” pesedistă. Motivul/pretext: celebra (de-acum…) criză! Mai exact, fabricarea unei noi escrocherii (alături de atâtea altele, cu bugetarii, cu pensionarii, ba chiar cu morţii, cărora li se taie dreptul la ajutorul de înmormântare) prin care să-i ia de fraieri pe profesori (pentru a câta oară?!) şi să-i „înţarce” de la plata a jumătate din munca de la bacalaureat! Păi, sigur, dacă sunt evaluate competenţele în timpul anului şcolar şi, mai cu seamă, în timpul „programului de lucru” – cum să-i plăteşti pe „profi” de două ori?!
Dar acest bacalaureat „cu anasâna” n-a rezultat şi din consultarea lui „altera pars” – căci, dacă i-ar fi întrebat cineva pe profesori ce părere au, cei demni şi buni profesionişti ar fi întrebat/replicat, scurt: „Dar materia pe care noi trebuie s-o predăm, la clasă?! Cine ne-o predă?! Tot noi. Şi, atunci, de ce stricaţi ritmul învăţământului şi al educaţiei, numai pentru că aşa aveţi voi chef şi pentru a ne jefui de bani?! Noi, furaţi – şi tot noi, înjugaţi?!” Dar nimeni nu s-a „înjosit” să întrebe nici de asta, nici dacă nu cumva sunt lucruri complet diferite o zi de lucru de 3-4 ore (din orar), respectiv una de 10-12 ore, la examinarea orală de bacalaureat, nici dacă perioada de examen nu se suprapune, cumva, peste zile metodice (şi, deci, efortul lor suplimentar de a veni şi rămâne în program prelungit, la examen, ar trebui plătit, pentru că sunt ore suplimentare!). De ce să întrebe astfel de fleacuri, când domnii ministeriabili (cu uneltele lor, „inspectoriale şi directoriale”!), tot erau puşi pe jefuit?! Merge şi-aşa! Merge oricum, când e vorba de drepturile şi de demnitatea dascălilor!!!
Acum, pentru ca să vedeţi că este vorba de o escrocherie îndelung premeditată vă rugăm să ciuliţi urechile bine: pe „cataloage” nu existau decât calificative de promovare, ba chiar „de la mediu în sus”!!! Dascălul a fost astfel aruncat în „groapa cu lei”, iar autoritatea lui era diminuată drastic, până la a fi anulată (prin faptul că elevului nu i se punea în faţă examenul ca „factor de risc”, ci ca „organizare”, strict formală, a unui soi de bâlci, ca „obligativitate” de a-l promova pe „elevul-rege”, chit că „regele” putea să fie un golănaş, care să-i rânjească, în faţă, „profului”: „Ei, da, şi ce poţi să-mi faci?! Dacă sunt prezent în sală, eşti obligat să zici/constaţi, oficial, că sunt competent). Pe de altă parte, Ministrul şi toţi factorii de decizie din reţea, s-au pus „sub umbrelă” din partea unor eventuale proteste „parentale”: „Păi, ce mai vreţi?! Dacă au promovat toţi copiii voştri, ce mai aveţi cu noi?!” Şi, pentru că trăim, din noaptea de 22 decembrie 1989, într-o Românie a lui „Mircea, fă-te că lucrezi!”, evident că nu au fost părinţi nemulţumiţi.
Tot de domeniul escrocheriei, ţine problema biletelor de examen. Văzând că, în bilete, sunt texte absolut necunoscute (pentru că, în afară de câteva rânduri din Noica ori Eliade şi de rândurile Constituţiei – atât de sârguincios siluite, textele erau, de fapt, „rupte” de prin felurite ziare şi cărţi de doi bani), profesorii examinatori au solicitat, politicos, să li se tragă la xerox, şi lor, un rând de bilete, ca să poată urmări mai uşor lectura şi analiza elevilor examinaţi. Răspunsul „şefesc” a fost unul stupefiant: „Imposibil! Sunt secret naţional!” Deşi ele puteau fi descărcate de pe site! Fireşte, nu trebuia scăpată vreo ocazie de a-l umili şi teroriza, cu „secretomania şefească”, pe dascălul atotîndurător…(până când?).
Acum, o clipă de zăbavă asupra subiectelor din bilete, pentru a întregi portretul ipocriziei „de partid şi de stat”. Peste o treime dintre textele de pe bilete problematizau şi subliniau „necesitatea mândriei naţionale” şi a „tradiţiei”, când, în realitate, nici istoria şi nici tradiţia nu sunt decât pretexte politice de campanie electorală…
Iar dacă te pricopseşte Dumnezeu cu un director de şcoală precum cel de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş” din Adjud (doamna ing. Bârlă Mariana), care, în dispreţul total al muncii de 10-12 ore pe zi a profesorilor examinatori, nu catadicseşte să-i întrebe pe aceştia în câte zile socotesc că-i „termină” (tradus într-un limbaj civilizat: examinează, până la ultimul candidat) pe elevii de pe listele comisiilor, ci a trimis, la I.Ş.J. Vrancea, termenul de „isprăvire” a examenului, atunci…Sau „dacă-i mai fac sau nu-i mai fac” (tradus, într-un limbaj civilizat: examinează…) pe ultimii 8 elevi de pe liste şi îi alungă, de la uşa sălii de examinare, pe cei 8 „ciraci”, atunci…
Ei bine, dacă domnul Ministru mai face rost de vreo câteva zeci de directori precum doamna, atunci… reforma e ca şi încheiată! Profesorii din sistem (fireşte, ne referim la cei care-s încă tineri şi cu dor de viaţă – adică vreo 80-85% dintre cadrele didactice din ţară) îşi vor lua zborul din România, în stoluri nesfârşite, fie şi spre Patagonia…
prof. dr. Adrian BOTEZ
