Pentru informaţii suplimentare,
apasă aici!
„Ca şi legenda Bacăului, am şi eu legenda mea“, nota în ale sale „Divagări utile“ George Bacovia. De ce atunci nu ar avea şi Vasile Alecsandri legenda lui? Cu cât a contribuit el, cu cât au pus istoricii literari şi cu cât a rezultat din asocierea celor două surse a ieşit o poveste lungă, aptă să alimenteze toate speculaţiile posibile. Noi înşine am considerat, în 1990, la centenarul trecerii în eternitate a scriitorului, că 1821 este anul naşterii şi aşa am gravat pe placa de marmură de pe zidul casei din strada George Apostu, nr. 9. Abia după aceea am aprofundat cercetările şi am constatat că data reală a ivirii pe lume a lui Vasile Alecsandri este 14 iunie 1818. Argumentele, împreună cu comentariile minime impuse de o asemenea teorie, le-am expus tot în paginile revistei „Vitraliu“, într-un amplu documentar solicitat de conducerea publicaţiei.
Reflexul obişnuinţei noastre, consolidată de autoritara descriere a lui George Călinescu (vă amintiţi, desigur: de frica Eteriei, la 1821, familia viitorului poet se retrage spre Munţii Ocnei), este să devenim atenţi la tot ceea ce rimează cu 1 în cheie de 5 sau de O. Aşadar, în 2011 ar fi 190 de ani de la naşterea scriitorului. Nu este aşa, dar e bine că măcar în astfel de împrejurări tresărim şi mimăm interesul maxim pe care-l merită un creator de artă de talia lui. Este însă un bun prilej pentru a face cunoscute alte detalii dintr-o bătălie pe care ne-o dorim încheiată cât de curând. După felul în care decurg ostilităţile, s-ar deduce că reedităm seria con-/ înfruntărilor dintre daci şi romani. S-a încheiat războiul din 101-102 d.Hr. şi ne aflăm în faţa celui de-al doilea, din 105-106 d.Hr. Ştim şi deznodământul: formarea poporului român, proces pentru care autohtonii au mulţumit lui Dumnezeu, căci simbioza celor două naţii a fost binefăcătoare tuturor.
Suntem datori cu explicaţii. La începutul lui martie, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Bacău au propus o întâlnire între cei angajaţi în rezolvarea cazului Casa „Vasile Alecsandri“. Am remarcat, de la început, multă bunăvoinţă: Dumitru Brăneanu, vicepreşedintele C.J., reprezentanţii Primăriei şi avocata italianului – proprietarul de facto al imobilului – au fost de acord cu exproprierea casei, prin aplicarea Legii nr. 255/ 2010. Se are în vedere facilitarea realizării de obiective de interes naţional, judeţean şi local, care impune eliberarea (?) terenului respectiv, în vederea construirii, în general, a unei autostrăzi sau a unei pârtii de schi. Am încercat să corectez operaţiunea care se întemeia sub ochii mei, dar nu am fost ascultat. Şi ca să continuu cu o altă confesiune a lui George Bacovia, zic împreună cu el: „Când nu-i cu cine vorbi, se scrie“.
1. Nu se doreşte decât achiziţionarea strictă a imobilului, deşi acesta nu poate fi înregistrat în lista monumentelor protejate decât împreună cu perimetrul corespunzător. Art. 3, pct. a din Legea nr. 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice stipulează că monument istoric este acea „construcţie sau parte de construcţie, împreună cu terenul delimitat topografic (sublinierea noastră), care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural şi istoric“.
2. Ultimul proprietar al casei a fost generalul dr. Dragomir Badiu. (Apoi, casa a fost naţionalizată, ultima destinaţie fiind de grădiniţă subordonată Întreprinderii de Morărit şi Panificaţie şi, desigur, Inspectoratului Şcolar Judeţean.) Fiica generalului, Florica Urziceanu, scrie în 1982 Oficiului Judeţean pentru Patrimoniul Naţional: „Confirm că fosta mea locuinţă din Bacău, strada Alexandru cel Bun nr. 3, împreună cu grădina şi curtea ce-o înconjurau (subl. ns.) pe o suprafaţă de circa 2500 m2, au aparţinut pe timpuri poetului Vasile Alecsandri“.
3. Încă din anul 1980, Casa „Vasile Alecsandri“ este inclusă în Lista monumentelor istorice, cu specificaţia „Casă în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri, construită la sfârşitul sec. XVIII. Vândută în 1867, ea a aparţinut familiei Gral Badiu până în 1944“.
4. Primăria Bacău a comunicat, în 1998, intenţia de a achiziţiona casa, evident, la preţul real impus de comisia de evaluatori. În mod inexplicabil, Ministerul Culturii modifică „Lista monumentelor protejate“ din „Casa Vasile Alecsandri“ în „Casa general Badiu“. A dispărut menţiunea că este proprietatea I.S.J. Bacău (era corpul B al Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 16), rezultând că este un imobil liber.
5. Ca urmare, a fost vândut la 07.07.2000, către S.C. INFOTERRA. În contractul de vânzare-cumparare se specifică, prin subliniere: „Corpul C2 din schiţa cadastrală, cu coloane, este înregistrat în Lista monumentelor protejate aflată la Ministerul Culturii, sub codul 04B0005, fiind monument istoric şi de arhitectură de interes naţional“.
6. După ce s-a considerat că este monument istoric, dar nu pentru că este legat de biografia lui Vasile Alecsandri, ci a generalului Dragomir Badiu, Ministerul Culturii a revenit asupra formulării şi, în 2010, în Lista monumentelor istorice, apare formularea corectă: „Casa Vasile Alecsandri“, cod BC-II-m-A-00763, „sf. sec. XVIII“. Documentele se află la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Bacău.
7. Cazul Casa „Vasile Alecsandri“ nu poate fi încadrat în conţinutul Legii nr. 255/ 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de vreme ce peste/ prin/ pe sub/ pe lângă/ pe după casa cu pricina nu trece nicio pârtie de schi şi nicio autostradă în construcţie…
8. Rezolvarea cazului în discuţie este posibilă prin aplicarea prevederilor Legii nr. 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice. Consiliul judeţean are obligaţia de a „iniţia, cu avizul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, procedura de expropiere pentru cauză de utilitate publică, în vederea protejării monumentelor istorice, în situaţiile şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege“.
9. Aceeaşi obligaţie o are direcţia judeţeană pentru cultură şi patrimoniu naţional, care „iniţiază, atunci când este necesar, sau solicită consiliului judeţean exproprierea pentru cauză de utilitate publică a monumentelor istorice, în vederea salvării acestora de la distrugere şi degradare“ (Art. 26, al. 12).
10. Întrucât din anul 2000, când au fost cumpărate casa şi terenul, proprietarul nu a întreprins nimic – dar absolut nimic – pentru a proteja bunurile achiziţionate, Consiliul Judeţean sau Direcţia pentru Cultură ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu încă din anul 2001 cu privire la încălcarea normelor de întreţinere minimă a unui monument istoric din categoria A, de importanţă naţională şi universală. În următorul an trebuia să se treacă deja la exproprierea casei şi a terenului, ca părţi indivizibile ale unui monument istoric.
11. Opinia publică a fost promptă în a lua atitudine faţă de tergiversarea rezolvării cazului. Elevii unei clase a XI-a de la Colegiul Naţional „Ferdinand I“ ne-au propus un apel către băcăuani (şi nu numai), semnat până în prezent de aproape 200 de români. Printre ei, şi Radu Beligan, după spectacolul în care a jucat pe scena Casei de Cultură „Vasile Alecsandri“ din Bacău la 28 febr. 2011.
12. Pentru a nu se ajunge la soluţii ridicole, în cazul cumpărării doar a casei, sugerăm să se aibă în vedere configuraţia locului, după o ilustrată din 1909, din colecţia ing. Mihai Ceucă. (Tinerii, glumeţi, au propus să se ia legătura cu Unitatea de Paraşutişti, pentru ca vizitatorii să fie depuşi din văzduh pe hornul casei… Alţii au gândit construirea unui heliport, iar realiştii au imaginat săparea unei galerii care să ducă la Biserica Precista…) După cum se vede, casa dispunea de o curte foarte mare, cu o fântână spre ieşire.
După câte a pătimit (şi mai pătimeşte) biata casă, îmi vine să zic odată cu un anticar din Bacău: „Dacă Alecsandri s-ar scula din mormânt, nici n-ar vrea să audă de urbea lui natală“. Depinde de noi să-l reprimim şi să-i cerem iertare.
Ioan DĂNILĂ
