Pasiune şi retorică

Se spune că retorica este arta convingerii. Iar convingerea – un fel de cristal care creşte într-o soluţie de ”logică”, de ”argumente”. Tudor Misdolea afirmă acea geometrie a inteligenţei care se naşte din ştiinţa celor mai simple raporturi ale obiectelor gândirii. De aici şi până la izvorul cel mai temeinic şi mai pur de unde poate să ţâşnească şi să curgă imaginaţia nu rămâne decât un pas. Un pas pe care Tudor Misdolea, în calitatea lui privilegiată de matematician, adică de îmblânzitor ce cutează la domesticirea infinitului, îl săvârşeşte cu graţie, conferind verosimilitate, dar şi gingăşie, ideilor ce le frământă ori le pune la dospit. Experienţa muzicală între frumosul primordial şi cunoaşterea fenomenologică, Real şi simbol în experienţa muzicală, Modele d’analyse relationnele des categories syntaxique musicales ori  Retorică şi pasiune în fenomenologia discursului muzical sunt studii ce par a fi zămislite de un francez care, vorba lui Goethe, când îi vorbeşti el îţi traduce în limba lui şi deodată iese ceva ce nu mai necesită a fi tradus. Dar Tudor Misdolea nu se mulţumeşte doar cu o stampă palidă după un tablou celebru. Studiile sale nu sunt un dos de brocart în care firele se văd în neaoşa lor distribuţie, ocultând gingăşia culorii şi a desenului. Dimpotrivă, constituie acte de anexare prin care o realitate ideatică poate să adauge o altă realitate ideatică. Iată o formă de înaltă, sublimă operaţie de anexare: ideea anexată nu pierde nimic, iar cel care anexează creşte şi se înalţă. Tudor Misdolea se străduie să se situeze pe locul de întâlnire a subiectivităţii cunoaşterii fenomenologice cu obiectivitatea frumosului primordial în calitate de obiect, pe platforma unificării realului şi simbolului dintr-o structură muzicală existentă şi o structură definitorie a spiritului uman ori în punctul de intersecţie al elementelor şi legilor retoricii implicate în fenomenologia discursului muzical al cărui scop este să transmită auditoriului dorinţa spirituală şi pasională a cunoaşterii estetice. Temele muzicologice sunt ferestre deschise întru sesizarea realului sonor conform viziunii unui locuitor al acestuia, implicat el însuşi în expresia dinamică de transformare a acestui real. În interiorul acestui proces, autorul are nevoie de o putere de convingere fără echivoc şi deosebit de eficace. Altminteri, ar fi fost imposibilă asumarea retoricii ca mecanism necesar în structurarea discursului muzical, nici detectarea componentelor dinamice ale acestei retorici,  şi nici jocul secund al muzicii ”perpetuo rhetoricans” sau ”rhetorica perpetuo musicans”. Tudor Misdolea desluşeşte autentica elocuţiune, definită prin termenul generic de figură, care, după Klinkenberg, reprezintă un principiu activ, o structură specifică producătoare de sens implicit. Autorul este preocupat de terminologie şi, ulteior, de definirea termenilor: primordialitate şi trăire generează structuri esenţiale, care sunt permanente şi eterne în ordinea lucrurilor despre care omul are cunoştinţă de sine; experienţa muzicală şi experienţa analitică au ca finalitate expresia muzicală în forma ei cea mai revelatoare, finalitatea muzicii constituindu-se ca un sistem complex de analiză a potentelor stări latente primordiale; perspectiva contemporană relevă fundamentarea opţiunilor întru explorarea noilor universuri sonore (în ideea de a-l găsi pe cel mai frapant) ca voci ale dezordinii iniţiale, dar fără a antrena dezintegrarea ce duce inevitabil la inexpresivitate. “Opera muzicală, conchide Tudor Misdolea, trebuie să rămână expresivă pentru că numai în felul acesta ea se transformă dintr-un produs artizanal într-un simbol al transcendenţei spiritului prin raportare la lumea empirică”. În analiza procesului de creaţie conceptul de ”trăire” capătă semnificaţii fundamentale, impunându-se prin intenţionalitatea ei ca act de finalitate al stării iniţiale obiective. Acest aspect este determinant în cercetarea fenomenologică întreprinsă de Tudor Misdolea oricare ar fi modul de exteriorizare a ei. În cazul în care concedem că arta este expresia adevărului, recte a realului originar, dar şi a simbolului semnificat, înseamnă ca actul creaţiei reprezintă nu numai un demers de cunoaştere în profunzime, ci şi un anume mod suveran de a-l stăpâni. Este ceea ce Tudor Misdolea se străduieşte să demonstreze în studiile sale, studii care vor intra, fără îndoială, în zestrea atât de necesară a muzicologiei româneşti.

Liviu DĂNCEANU