Bacovia, faţă cu tânăra generaţie de critici

Până să se impună drept un nume de referinţă în poezia românească, prin recunoaşterea venită din partea unor critici cu autoritate, Bacovia a trecut mai degrabă neobservat. Cei care l-au susţinut, prezentându-i favorabil volumele, au fost, de regulă, tinerii. Cu excepţia lui Al. Macedonski, Ovid Densusianu sau Grigore Tabacaru (care scriu despre el mai degrabă conjunctural şi, uneori, subiectiv), poetul găseşte suţinere în comentariile semnate de colegi de generaţie ca Ion Vinea, B. Fundoianu, I. M. Raşcu, Adrian Maniu, I. Ludo etc., care intuiesc, cu inerente lipsuri de receptare, condiţionate de momentul în care scriu, noutatea formulei lirice bacoviene. În contextul unui deficit de înţelegere generat de specificul epocii ante- şi interbelice şi al unui inedit prin care poezia bacoviană îşi depăşea epoca, dovedindu-se (aşa cum au punctat câţiva dintre exegeţi) prea îndrăzneaţă în raport cu gustul şi puterea de înţelegere a contemporanilor, cele câteva aprecieri apărute atunci devin şi mai relevante pentru posteritatea sa. La 130 de ani de la naşterea poetului, revista „Ateneu” a lansat tinerei generaţii de critici de astăzi o provocare oarecum similară, invitându-i să sintetizeze locul lui Bacovia în literatura română şi să-l valorizeze prin grilele interpretative ale actualităţii. Altfel spus, cum se (mai) vede poetul dinspre avanposturile criticii cum se explică progresia geometrică a succesului său din ultimele decenii? Aşadar, Bacovia, faţă cu tânăra generaţie de critici. (A.J.)