Ctitoriile religioase ale familiei Buhuş în fondurile arhivistice româneşti

Buhuş reprezintă una dintre cele mai vechi familii boiereşti din Moldova, iar ctitoriile ei, ca număr şi ca valoare artistică, pot rivaliza cu multe altele, ridicate în secolele XVII-XIX, de către nenumărate familii de spiţă nobilă.
“Coborâtori” din familia Stravici, prin stăpânirea unui mare număr de sate, şi-au asigurat o consistentă bază economică, care i-a ajutat să stabilească legături cu mai toate familiile nobiliare influente ale teritoriilor de la est sau de la sud de Carpaţi. Pe aceste coordonate au putut să-şi asigure şi o largă bază politică, lipsind doar două elemente pentru ca descendenţii Straviceştilor să se poată amesteca în ”iţele” politicii, acelea de a fi „dotaţi pentru aceasta şi să o vrea”. Însă, nici de aceste ultime inconvenienţe nu au dus lipsă, pentru că, „toţi au fost oameni neastâmpăraţi, destul de ageri pentru a putea să-şi mulţumească ambiţia prin înălţare la culmile scării boiereşti”. Astfel, au îndeplinit dregătoria de logofăt, din tată-n fiu: Dumitru Buhuş, apoi fiul său Nicolae Buhuş şi nepotul Ioan Buhuş – au lăsat cuvântul domnitorilor înscris în documentele, care-au fost emise de cancelaria Moldovei, timp de aproape un secol.
Înrudiţi îndeaproape cu Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Constantin Cantacuzino stolnicul – membrii familiei Buhuş au cochetat ei înşişi cu muza Clio, fiind, fără doar şi poate, personalităţi complexe, cu o perspectivă economică, politică şi culturală deosebită.
Dumitru Buhuş vistiernicul a căutat, între 1626 şi 1632, să-şi asigure răscumpărarea păcatelor şi prin înscrierea numelui printre ctitorii Mănăstirii Bisericani (sat Scăricica, comuna Viişoara, judeţul Neamţ), alături de mai vechii domnitori Ştefăniţă Voievod şi Petru Rareş.
Marele logofăt Nicolae Buhuş a ctitorit un alt lăcaş de rugăciune, anume cel al Bisericii “Răducanu” din Târgu Ocna, judeţul Bacău. Buhuş a zidit biserica la 1664, dar aceasta, fiind refăcută de Radu Răducanu Racoviţă, mare logofăt la 1762, avea să rămână nu cu numele primului ei ctitor, ci cu numele celui din urmă. În pisania bisericii regăsim şi următorul text în limba franceză: „Aprés avoir reglé les fortunes publiques des donné des leçons aux plus grands politiques” – un adevărat mesaj politic peste colbul veacurilor.
La conacul lui Teodor Buhuş, din satul Criveşti (comuna Vânători, judeţul Iaşi) se mai păstrează încă urme ale ruinelor caselor familiei Buhuş şi ctitoria lor, o biserică fostă „Sfinţii Voievozi”, ridicată în secolul al XVII-lea şi refăcută între 1778 şi 1785 de Sevastiţa Buhuş, soţia lui Dumitru Buhuş vornicul. Este, în fapt, ultima ctitorie importantă din perioada de glorie a acestei familii reprezentative a judeţului Bacău şi a Moldovei istorice.
Cei înclinaţi spre meditaţie, ar găsi, poate, semnificativă această potrivire de nume şi de situaţii: familia Buhuş a început să se ridice odată cu Dumitru Buhuş vistiernic, a apus şi s-a stins odată cu Dumitru Buhuş vornic – ambii aflându-se în locurile de veci sub pietre de mormânt, unul lângă altul, la Criveşti.
În vechea incintă a Mitropoliei din Iaşi a fost ridicată în secolul al XVII-lea Biserica Stretenia, cu hramul „Întâmpinarea Domnului”, care este cea de-a treia ctitorie a familiei Buhuş, ctitor fiind „doamna Anastasia, a fericitului răposatului Domn Ducăi-Vodă, ci-au fost Domnu Ţării Moldovei şi Ucrainei, roaba lui Dumnedzău”. Printre ctitoriile familiei Buhuş din secolul al XVII-lea, ar mai putea fi menţionată şi biserica din Bârleşti (Vavatieşti, judeţul Iaşi). Tot la Bârleşti se află şi curtea veche, boierească, a familiei Buhuş, intrată în proprietatea familiei Palade, odată cu întreg satul.
Cu toate acestea şi ctitoriile din secolul al XIX-lea au importanţa lor. Biserica de la Telineşti-Orhei, este reclădită după 1815 cu banii lăsaţi de Zmaranda Buhuş, fiica lui Şerban Buhuş. La Şerboteşti, comuna Soleşti, judeţul Vaslui, s-a ridicat o biserică, aşezământ care a fost restaurat în anul 1817, de către Teodor Buhuş comisul. Biserica „Sfinţii Voievozi” de la Bodeşti (azi Buhuşi) este clădită de acelaşi Teodor Buhuş, între 1811 şi 1817. Nu în ultimul rând, schitul Horaiţa/Horăicioara de la Crăcăoani, judeţul Neamţ este refăcut pe la 1830 de către arhimandritul Iermoghen Buhuş.
Reprezentanţii familiei Buhuş n-au avut preocupări legate exclusiv de diplomaţie, intrigi, capă şi spadă. Ei s-au manifestat, pe lângă cele enumerate anterior, şi în “artele păcii”. Au fost preocupaţi de litere, istorie şi s-au gândit şi la cele sfinte, imprimându-şi numele în ctitorii religioase, aşa cum apar ele menţionate în documentele din fondurile arhivistice. Chiar dacă în aceste din urmă preocupări au fost mai puţin interesaţi decât alţi iluştri contemporani, au lăsat, totuşi, în urma lor, valori care au învins timpul până în zilele noastre.

Dimitrie-Ovidiu BOLDUR