Complexul Macedonski

Premisa cărţii semnate de Nicolae Oprea, „Poetul trivalent“ (Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2011), confirmată şi de exegeze anterioare axate pe subiectul respectiv, este că poetica lui Alexandru Macedonski se defineşte prin coabitarea nedisonantă a diverse formule adoptate în diferite etape ale creaţiei. Catalogarea scriitorului luat în discuţie în clasa unei singure formule estetice ar fi cu totul restrictivă şi, prin urmare, criticul va demonstra că poetica macedonskiană se situează într-o zonă a interferenţelor, cu influenţe venite dinspre sincretismul parnasiano-simbolist, care fuzionează într-o formă literară originală în dialog intertextual cu fondul primar romantic. Obiectivele mai importante pe care şi le propune Nicolae Oprea sunt: urmărirea procesului de sincronizare a discursului poetic macedonskian cu evoluţia poeziei române contemporane lui; integrarea acestui discurs în concernul simbolismului european; demonstrarea caracterului modern al concepţiei poetice macedonskiene şi pionieratul în teoretizarea simbolismului instrumentalist şi, în general, a poeziei moderne.

Criticul piteştean face o scurtă prezentare a ierarhiei contribuţiilor literare ale lui Alexandru Macedonski şi observă în ce măsură îi putem înscrie poetica în fondul valorilor literare europene. De asemenea, el se interesează de surprinderea unicităţii poetului în diversitatea modurilor de manifestare, de aflarea înrudirilor evidente cu literatura franceză (dar şi cu alte tipuri de discurs din literatura europenă – Dante şi Byron), de raportarea la problematica epocii şi de parcurgerea unui itinerariu critic la capătul căruia să se poată demonstra că spiritul macedonskian a avut ambiţii de anvergură europeană.

Nu se uită faptul că, prin Alexandru Macedonski, simbolismul românesc, chiar dacă aflat în stare incipientă, este sincron cu întreaga mişcare europeană. Dar, deşi autorul „Nopţii de decemvrie“ a fost un spirit european, cu o conştiinţă precisă a sincronismului, contemporanii nu i-au recunoscut anvergura şi, din invidie, l-au expus sarcasmelor şi ridiculizării. Adept al unui stereotip romantic binecunoscut, funambulescul Macedonski se considera o victimă, un paria al societăţii, dar şi un luptător înfocat, neînvins de vicisitudinile vieţii.

Dintr-un anumit punct de vedere – se deduce la citirea cărţii – autorul Nopţilor a contrazis principiul romantic potrivit căruia, pentru a fi european, trebuie să devii mai întâi naţional. El a fost, dacă avem în vedere creaţia lui majoră şi concepţia teoretică, mai întâi european şi după aceea naţional, suferind de un complex pe care l-aş putea numi „complexul Macedonski“. Cealaltă coordonată vizată a europenismului lui Alexandru Macedonski o formează publicarea cu obstinaţie şi cu relativ succes a creaţiilor sale poetice şi în proză în limba franceză. Nu trebuie uitat nici experimentul bilingv al lui Alexandru Macedonski, el fiind primul nostru scriitor care a ajuns la o asemenea performanţă.

Un punct nodal al demonstraţiei este concentrat în premisa că Alexandru Macedonski supune romantismul, parnasiano-simbolismul şi naturalismul unei sinteze venite din tumultul temperamental. În general, pendulările şi sintezele dintre aceste curente sunt date de impulsul temperamentului creator macedonskian, contradictoriu, profund, mobil şi însetat permanent de noutate în artă, dar şi în alte domenii ale cunoaşterii. Conform unei concepţii romantice şi simboliste în varianta decadentă, suferinţa şi condiţia de paria al societăţii, trăind numai pentru întreţinerea mitului poeziei, rămân condiţii indispensabile ale creaţiei.

Este acreditată opinia, exprimată şi în alte studii, şi nu fără temei, că, temperamental, Alexandru Macedonski rămâne un romantic, lucru vizibil atât în operă, cât şi în datele comportamentale, în pofida înclinaţiei sale spre estetism şi suferirii unor influenţe de tip „fin de siecle“. Într-adevăr, romantismul mai accentuat sau difuz din ciclul Nopţilor şi din alte poezii de largă respiraţie interferează cu simbolismul şi parnasianismul, care, la rândul lor, se intersectează şi treptat fuzionează după 1900, incluzând şi influenţe neoclasiciste, în formula originală a rondelurilor, şi nu numai. Dar nu este mai puţin adevărat pentru critic şi pentru noi toţi că, dacă autorul „Excelsior“-ului a continuat linia normală a romantismului, evoluând, aşa cum s-a întâmplat în Franţa, spre parnasianism, apoi spre simbolism şi naturalism (îndeosebi în proză), spre sfârşitul creaţiei sale a avut o evoluţie în sens invers, de la simbolism înspre parnasianism.

Nerămânând la suprafaţa lucrurilor, Nicolae Oprea întreprinde şi o aplicată analiză a cutărei trăsături a poeziei macedonskiene dintr-o anumită etapă, meargând înspre explicarea cauzelor care au determinat aceste turnuri de expresie poetică. Articolele teoretice (analizate aici atât cât trebuie) ne vin oricând în sprijin când este vorba să vedem care erau năzuinţele celui care a scris despre „poezia viitorului“, iar succesul literar îi va creşte în raport cu adâncirea eşecului din viaţa socială.

Universitarul piteştean insistă pe ideea – binevenită într-o astfel de întreprindere, cu vădit caracter didactic – că nu se poate vorbi despre un romantism pur, sau dimpotrivă, despre un simbolism pur, în poetica lui Macedonski, ci de romantism cu interferenţe parnasiano-simboliste, chiar dacă acestea sunt manifestate eclectic la început. Când este cazul, în funcţie de teme, motive, structură compoziţională, el se abate în demersul său de la o ordine prestabilită. Selecţia poetică cea mai reprezentativă pentru interferenţele dintre parnasianism şi simbolism o constituie aceea din seria de sonete publicate în reviste în ultima perioadă de viaţă a scriitorului. În poetica macedonskiană, interferenţele depind de definiţia şi de forma de identitate elaborată în funcţie de cadrele propuse într-o epocă dată şi în funcţie de remanierile suportate datorită întâlnirii dintre ele. Se observă astfel apartenenţele comune şi diferenţierile şi se stabilesc conexiuni şi zone de interferenţe şi interpretare.

Concluziile studiului cu alură didactică „Poetul trivalent“, al criticului din… Trivale, confirmă validarea ipotezei că, de cele mai multe ori, în poetica macedonskiană pot fi decelate interferenţe semantice şi stilistice ale mai multor curente poetice consecutive sau simultane cronologic şi chiar cu abateri de la diacronia lor.

Vacile SPIRIDON