Trubaduri şi truveri

Folquet de Lunel (1244 – 1300), trubadur, s-a născut la Lunel, în Herault. Dedică Contelui Henri de Rodez un poem satiric şi moral, „Romans de Mondana Vida”. Autor al unei Sirventes în care îl elogiază pe Regele Alphonse de Castille, De Lunel mai scrie două Cansos de iubire şi două partimens. „Cântare închinată Fecioarei” face parte din cele trei poezii religioase ale sale, poem în care sunt reluate tiparele poeziei de iubire, modulând mult mai expresiv sensul dublu al cuvântului Donna.

Călugărul Bartolomeu, sau Abatele de Saint-Fuscien (către prima jumătate a secolului al XIII-lea), rămâne în memoria Evului Mediu sub numele de Singuraticul de la Molliens. Schimnicul a trăit într-o chilie de lângă biserica Sainte-Marie la Molliens-Vidame. Opera sa de căpătâi, „Roman de Carité” (1224), surprinde nu numai prin cele 242 de strofe, ci şi prin temele satirice şi forma alegorică care susţine unitatea lucrării. Trece prin toate condiţiile sociale ale perioadei, până ajunge în Ierusalimul Binecuvântat. Poemul „Miserere”, alcătuit din 273 de strofe, scris câţiva ani mai târziu, dincolo de partea satirică îşi atinge menirea de a trezi în inima cititorului suflul religios, profund şi necesar.

Jacques de Cambrai (Jaque de Cambrai n. 1260 – m. 1280) a fost un truver din Cambrai. A compus cântece curteneşti, o pastourelle, şase cântece religioase şi o rotrouenge închinată Fecioarei Maria. Lirismul pios se mulează pe forme deja existente, poetul înălţând adevărate litanii în care Maria este glorificată cu virtouzitate. Rotruenge este expresia personală a iubirii mistice a poetului ajunsă la cel mai înalt grad.

Guillaume le Vinier (1190 – 1245) – Truver francez, unul dintre cei mai imaginativi poeţi din Arras, Guillaume le Vinier a scris 26 de cântece, 8 piese de teatru, uneori într-o metrică neobişnuită, în care se simte influenţa lui Gace Brulé. Lirica sa religioasă, imitând câteodată Ave Maria, menţine un ritm plin de înflăcărare, îmbinând metaforele pentru a elogia Fecioara şi a trezi meditaţia asupra misterului mântuirii lumii.

Folquet de Lunel

Cântare închinată Fecioarei

Aşa cum mijeşte frunza pe ram

în fericitul timp al Paştelui

Aşa cum floarea dă rod

în bucuria blândei vremi renăscute

tot astfel cântarea mea devine tot alta;

căci se spune că niciodată

un conte mai nobil şi mai drept

ca al meu

nu se încinse cu sabia

şi se mai spune că aparţin al unei Doamne

care în faptă şi în vorbă fu perfectă.

Vorbele şi faptele Doamnei mele sunt atât de bune

încât pe drept cuvânt se poate lăuda

cu dragostea sa cel care a fost făcut s-o iubească,

pe cea care niciodată nu pregetă

să facă ceea ce se potriveşte

în cel mai frumos chip

căci puterea sa este în aşa fel

încât pentru regi şi împăraţi ar fi o onoare

să-i înalţe osanale,

Ea care este înafară de orice beteşug.

Doamna Mea nu vrea s-audă de vreun îndrăgostit

sau de vreun mândru curtezan

Ea vrea să fie iubită sincer, fără trufie, statornic

căci nici Ea însăşi nu este nici trufaşă, nici nestatornică

niciodată ea nu se admiră, nici nu se fardă

ca să plece urechea la curtoazia îndoielnică

iar cine a iubit-o cu adevărat a fost binecuvântat.

Doamna Mea are un chip atât de perfect

încât orice adăugire ar fi inutilă;

Nici o doamnă din cele două religii

nu-i fie asemenea

Este atât de preţioasă

încât tot ce face îi este plăcut lui Dumnezeu

şi cei care o iubesc şi care o adoră

sunt mult mai numeroşi

decât ai oricărei alta

pe care am vrea s-o numim „Doamnă”

Pentru mine e de un farmec firesc

să aduc laude Contelui de Rodez,

seniorul meu, căci el este

stăpânul castelului Valeur

şi din Castilia până la marginea lumii

nu există niciodată vreun conte sau rege

eu asemenea putere care să-l depăşească în măreţia sa

Şi nimeni nu crezu astfel

decât contele Hugo.

Regină, Mamă şi Fecioară,

fiică dintr-un tată neprihănit

pentru mine eşti Doamna fără de asemănare

şi neînfricatul conte de Rodez

înfăptuieşte o greşeală enormă

dacă o numeşte „Doamnă”

pe alta decât pe Tine.

Şi nu voi înceta niciodată

să-i caut pricină acestuia atâta timp

cât nu va pune stavilă clevetirilor

aduse împotriva Ta.

Dar cum fac parte dintre supuşii săi

am să-i arăt cântarea mea pentru Tine.

Călugărul Bartolomeu

Iertare (Fragment)

O neasemuită împărăteasă

Care domneşte cu Dumnezeu de veci

O isop care curată toate păcatele,

O femeie puternică, fără slăbiciune,

Care ne-ai redat noua înşine

Din onoarea pierdută a Evei,

Lună  plină care nu descreşti,

Luminată, luminând,

Întotdeauna rotundă şi întreagă

O fântâna, limpede care spală

Înalţă şi purifică inimile,

Înnoroite de dragostea pamîntească

Apropiată a lui Dumnezeu, Cea plină de graţie,

Smarald preţios,

O balsam blând înmiresmat

O trandafir neasemuit

O crin de o albeaţă nemaivăzută,

O palmier veşnic înverzit

O măslin roditor

O câmpie înflorită de flori minunate

De rouă cerească

Stropită şi stropind,

Inimile noastre de piatră, pustii şi hulpave

Picură-le cu duioasa ta rouă.

O potir neîntinat

O preţuito cea care cinsteşte,

O demnă de iubirea asupra a toate cele,

Apropiata şi Aleasa lui Dumnezeu,

Înfăşoară-ne cu dragostea ta,

Înăbuşă în noi iubirea pamîntească

După acest răgaz lumesc

Apăra-ne în această zi măreaţă

Aşteptată de toţi

Apăra-ne pe lângă fiul tău, Adevăratul Judecător

Ca să nu-i simţim osânda!

Spală-ne de toate păcatele!

Jacques de Cambrai

Voi rosti o litanie nouă

Voi rosti o nouă litanie

bună şi frumoasă,

întru slava Fecioarei Maria

slujitoarea şi mama

Celui ce a ispăşit

cu trupul lui neasemuit

şi care ne îndeamnă pe toţi

să-i împărtăşim lumina.

Astfel propovădui Iasaia

într-una din profeţiile lui:

„Dintr-un vlăstar avântat

care provenea din Ieseu

se va naşte floarea regească

de o frumuseţe îmbătătoare”

Şi această profeţie

deveni adevăr.

Această tulpină zveltă,

este Fecioara Maria,

şi floarea e

– nu trebuie să avem nici o îndoială –

Iisus care îndură martiriul

pe crucea pe care Fu Răstignit,

ca să dăruiască viaţă morţilor.

Adesea mi se spune că de iubire sunt stăpânit

Adesea mi se spune că de iubire sunt stăpânit

dar reproşul acesta minciună-i,

căci defapt vreau să-mi închin viaţa

şi orice gând iubirii adevărate

şi din toată inima să o slăvesc cu ardoare

pe Fecioară Maria. Din ea primesc viaţă ciorchinele

belşugului,

vinul care eliberează sufletul de robie.

Viţa de vie, este Prea Sfânta Fecioară Maria,

Vie sădită în ceruri

căci ea prinse rădăcini, inimă şi suflet

că să-l iubească pe Dumnezeu şi să-l slujească cu umilinţă.

Aşa i-a fost dat să-l primească pe fiul lui Dumnezeu

că El să se unească cu Ea.

În Ea  El se făcu om,  trup şi substanţă,

iar Ea rămâne neprihănită.

Ciorchinele, rodul viţei de vie,

rodi vinul care vindecă toată omenirea

de meteahna de care sufletu-i distrus

dacă nu a primit vin întru împărtăşanie

iar El aşteptă vârsta bărbăţiei

înainte de a se lasă desprins de pe via

pe care se copseseră asemenea struguri nemaivăzuţi

încât îmbogăţiră toţi sărmanii.

Strugurii care plăsmuiesc ciorchinele

nu sunt altceva decît mădularele lui Cristos;

Ciorchinele, trupul său, dăruit unei încercări crude

când schingiuit fu în public la stâlp,

trup despuiat, atît de crunt lovit

încât albeaţa lui preasfântă

în întregime fu acoperită de sîngele rănilor sale.

Amintirea Ciorchinelui care fu astfel strivit

trebuie păstrată de fiecare suflet;

este un necredincios, acela care uită

aceste boabe atât de brutal zdrobite

şi storciţi între fier şi lemn.

Niciodată grâul nu a fost mai neândurător stâlcit

sub roata morii

cum fu carnea lui Dumnezeu

ca să ni se ierte păcatele.

La teascul care înseamnă Crucea,

Dumnezeu se dărui cu totul

El oferi lumii întregi

acest vin că să-i salveze pe toţi.

Cum oare, amintindu-ţi de suferinţele Lui

să nu vrei să-i dăruieşti lui Dumnezeu inima şi sufletul tău?

Astfel sorbim, într-un gest de credinţă

acest vin cu care El adapă inimile neîntinate.

Guillaume le Vinier

Trandafir statornic şi neîntinat

Trandafir statornic şi neîntinat

Fie zăpadă, fie ger,

izvor de duioşie

în străfundul mării sărate,

lumină în stihii,

bucurie în tristeţe

rouă în flăcări.

Neprihănită floare a frumuseţii

de o culoare neasemuită,

palat rămas pe

veşnicie ferecat

vigoare în lâncezire

repaus în trudă

şi tihnă în tumult.

Smarald ales şi pătimitor

de o tărie gingaşă,

matostat rar, diamant

safir din India cea fără margini,

rubin de preţ nebănuit,

panteră mai plăcută

decât orice mireasmă

Acestei adânci fântâni nepreţuite

niciodată nu i se va aduce îndeajunsă preacinstire

de-ar fi tot cugetul

şi toată truda omenirii

Tigru încremenit

printre lacrimi şi patimă

în surâs şi blândeţe.

Împărăteasă încununată

de însăşi mâna Creatorului

în înfricoşată zi

în care înşişi îngerii se vor cutremura,

înduplecă Izbăvitorul

să deschidă uşile Împărăţiei

celui care te slăveşte.

Fecioara împărătească

Fecioară împărătească,

prin care blândul Iisus Cristos,

nestemată a slavei veşnice

fu zămislit şi hrănit,

cum se umplu inima ta

de bunătatea şi dragostea lui

în ziua în care prin Sfântul – Spirit

Fiul lui Dumnezeu prinse viaţă în tine.

Blândă doamnă atotputernică,

pură floare de erin,

livadă mustind de blândenţe,

în care fu cules sfântul rod,

trandafir regesc fără asemănare,

ai purtat floarea

şi mireasma suavă

care ne-au deschis

şi promis Raiul.

Eşti iubirea neprihănită

la care jinduiesc inimile păcătoşilor,

izvorul şi pârâul

care ostoiesc setea lumii

alinarea şi bucuria,

fântâna duioşiei

în care

se strâng lacrimile

ce ispăşesc păcatele.

O! altar măreţ

mai preamărit decât oricare altul

potir nepreţuit de blândeţe,

plin de o gingăşie în care Dumnezeu a ferecat

floarea neântinării

ai ajuns Preaslăvito

la o asemenea desăvârşire

neatinsă de nici o alta.

Nobilă doamnă de obârşie aleasă,

tu care izbăveşti oropsiţii

de toate relele şi păcatele

apără-mă, cât voi trăi,

şi în cea din urmă zi,

roagă-L pe Atotputernicul Tău

pe care îl preamăresc

să-mi primească sufletul printre ale sale,

pe acel tărâm la care acesta tânjeşte.

Cântare, dă-i îndurerare

neasemuitei şi unicei

Celei care astăzi

m-a călăuzit

spre a o preaslăvi.

Traducere din limba franceză de Carmen GÎTLAN