Autoritatea spirituală şi puterea temporală în viziunea lui René Guénon”

„şi, dacă unii ar pretinde că reflecţiile ce vor urma mi-au fost inspirate de influenţele exterioare, oricare ar fi ele, le opunem dinainte cea mai categorică dezminţire” (René Guénon)

Dacă am face o retrospectivă a autorilor de marcă – René Guénon, Julius Evola, Hermann Keyserling, Frithjof Schuon, Ananda Coomaraswamy –, publicaţi în actuala etapă postdecembristă din România, vom constata lejer că René Guénon (1886 – 1951), esoterist francez, refugiat în Egipt şi trecut la mahomedanism, revine în forţă, după o eclipsă de câteva decenii, volumele sale apar într-un flux continuu, la diferite edituri din Bucureşti şi din provincie, dar proasta difuzare a cărţilor îngreunează urmărirea unor titluri absolut utile, însă ne apropiem întrucâtva de publicarea sa integrală în România. În ceea ce ne priveşte, considerăm că René Guénon, alături de ceilalţi monştri – sacri enumeraţi mai sus, a marcat gândirea secolului al XX-lea, prin încercarea de a reveni la Tradiţia primordială, anterioară apariţiei creştinismului, apoi, în încercarea de a stăvili avântul tehnologic şi material al umanităţii în dauna spiritualităţii. Singurul care se îndoia de valoarea cărţilor lui René Guénon a fost contele Keyserling (v. România Literară, nr. 51 – 52 /1997, p. 43). De curând, editura HERALD i-a publicat lui René Guénon un nou volum*, tom de nici 150 de pagini, în care de-a lungul a nouă capitole, Guénon încearcă să rezolve o problemă fundamentală, care, din păcate, nici astăzi nu este elucidată satisfăcător – deşi este invocat Dante cu De Monarchia, Franţa renunţând la regalitate, a introdus în circuitul istoric clasele inferioare la conducerea societăţii, situaţie care a culminat cu bolşevismul. Acest bolşevism şi regimurile comuniste sunt în opinia noastră Saturnaliile scăpate de sub control timp de câteva decenii. În Roma antică, Saturnaliile (Saturnalele) se serbau între 17 şi 19 decembrie, sclavii luând în acele zile locul stăpânilor, situaţie similară petrecută în comunism, unde oameni fără prea multă şcoală erau puşi în funcţii de decizie –, în lumea noastră întâietatea o deţine sacerdoţiul (puterea spirituală), sau regalitatea (puterea temporală)? Fidel deci acestui deziderat, René Guénon îşi expune sumar întreaga problematică pe care doreşte s-o prezinte, într-un Cuvânt înainte, cu trimiteri la alte tomuri ale sale, în care se dezbat probleme similare, încât se poate constata că René Guénon este un critic acerb al societăţii, al lumii actuale, care s-a abătut, probabil, fără drum de întoarcere dintr-un făgaş trasat de Providenţă. Examinând deci relaţia spiritual / temporal încheiată nefiresc în defavoarea spiritualităţii, René Guénon scrie: „Acest lucru este cel mai grav şi mai îngrijorător, fiind de prevăzut, cel puţin dacă nu are loc o redresare într-un termen scurt, că lumea modernă va suferi o catastrofă, spre care pare chiar să se îndrepte cu o viteză din ce în ce mai mare” (p. 12). Iniţiat, ar fi existat o singură castă, Hamsa, de un grad spiritual înalt, comun pentru toţi oamenii, ulterior, umanitatea s-a constituit în patru caste, fiecare având diferite funcţii sociale. Într-o nouă etapă, casta Brāhmanilor şi casta Kśatriyaşilor se aflau (coexistau), într-o „armonie perfectă”, cu timpul această armonie se rupe în favoarea celei de-a doua caste, în timp, acelaşi lucru se va întâmpla cu Kśatriyaşii, urmaţi la conducerea societăţii de Vaiśyaşii şi Sudraşii. Evident, din multitudinea de probleme examinate de René Guénon vom aborda în prezentarea noastră numai câteva care şi-au găsit ecoul şi la alţi autori contemporani. Una dintre aceste probleme ar fi, bunăoară, doctrina celor patru vârste cosmice conform tradiţiei hinduse (discutate şi de H. Zimmer şi Mircea Eliade): Krita Yuga (vârsta perfectă), Tretā Yuga (cu această vârstă începe decăderea celor patru caste), Dvāpara Yuga (vârsta echilibrului periculos între imperfecţiune şi perfecţiune. Acum ordinea spirituală decade, oamenii devin ahtiaţi de bunuri materiale în defavoarea îndatoririlor sacre, a postului şi a practicilor ascetice), Kali – Yuga (omul, lumea se găsesc în cea mai rea stare). După H. Zimmer (v. Introducere în civilizaţia şi arta indiană, Ed. Meridiane, 1983, p. 83) şi Michel Angot (v. India clasică, Ed. BIC ALL, 2002, p. 106), această vârstă sumbră, Kali – Yuga, a început în anul 3102 î.Hr. în timp ce Guénon (v. Criza lumii moderne, Ed. Humanitas, 2008, p. 29) o consideră mult mai veche – „care se spune că a început cu mai bine de şase mii de ani în urmă, într-o epocă mult anterioară tuturor celor cunoscute de istoria < clasică >”, iar în actualul volum (pp. 21 – 22), Guénon scrie: „Nu avem intenţia, în continuare, să urcăm astfel până la origini, şi toate exemplele noastre vor fi împrumutate din epoci mult mai apropiate de a noastră, cuprinse numai în ceea ce putem numi ultima parte a lui Kali – Yuga, cea accesibilă istoriei obişnuite şi care începe exact în secolul VI înaintea erei creştine” –, ea continuând şi astăzi, însă după Jonathan Black (v. Istoria secretă a lumii, Nemira, 2008, p. 179), Kali – Yuga s-a încheiat în anul 1899. Cu mici diferenţe, cele patru vârste cosmice indiene corespund vârstelor mitologice greceşti: patru sau cinci. Astfel, Hesiod în „Munci şi zile” (a se vedea în acest sens ediţia din 1973, tradusă de Dumitru T. Burtea) distinge următoarele vârste: de aur, de argint, de aramă, neamul eroilor (semizeii), de fier, în care vieţuim noi, oamenii actuali, vârstă ce corespunde nefastei Kali – Yuga. Se mai poate observa şi situarea vârstei de aur conform mitologiei greceşti la începutul umanităţii, în vreme ce vechii evrei considerau că această vârstă de aur va surveni la sfârşitul umanităţii. Revenind la problema cunoaşterii şi acţiunii (adică a puterii spirituale şi temporale), chestiune discutată şi în volumul Criza lumii moderne, René Guénon pledează în favoarea practicării unei funcţiuni pentru care eşti „calificat”, altfel se naşte confuzia, dezordinea, haosul: „însă noi nu luăm totuşi civilizaţia Occidentului modern decât drept ceea ce este, adică o deviaţie şi o anomalie, care se explică de altfel prin corespondenţa sa cu ultima fază din Kali – Yuga” (p. 46). În fine, dacă Orientul menţine superioritatea cunoaşterii asupra acţiunii, Occidentul modern afirmă superioritatea acţiunii asupra cunoaşterii. Goethe afirma, bunăoară, despre Napoleon: „Acest compendiu al omenirii… Napoleon, incontestabil, a fost unul dintre cei mai productivi oameni care au existat vreodată… există şi o productivitate a faptelor” (a se vedea Johann Peter Ekermann: „Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii sale”, 1965, pp. 176, 624, 626). În ceea ce priveşte dependenţa puterii regale (temporale) faţă de autoritatea sacerdotală este relevată prin ungerea regilor, procedeu străvechi, oncţiunea regală era cunoscută deja în Egipt încă de pe la 1500 î.Hr., iar Samuel (Cartea regilor, I, 10, 6) îi toarnă ulei lui Saul pe cap „şi te vei face alt om”. A se vedea în acest sens şi Marc Bloch „Regii taumaturgi”, Polirom, 1997. La începutul secolului al XIV-lea, lumea occidentală se rupe de propria sa tradiţie, decapitarea templierilor fiind în convingerea lui René Guénon punctul de plecare a acestei rupturi. Ceea ce a mai rămas din aceste ordine secrete s-ar fi retras în Asia, îndreptându-se spre Agarttha. Ce s-ar mai putea adăuga? Doar că, asistăm la o fază incipientă când înalta spiritualitate revine la normal. Faptul că la actualele Sfinte Sărbători Pascale, 2010, au participat şefi de state şi oficialităţi de rang înalt, este un semn îmbucurător al unei încercări timide de a se renunţa la dominaţia puterii temporale în favoarea celei spirituale.

Ionel Savitescu

 __________________

* René Guénon, „Autoritate spirituală şi putere temporală”. Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Bucureşti, 2010