Pentru informaţii suplimentare,
apasă aici!
Inimă uscată
O albie
Jefuită de râul ei.
Un cuib de viespi părăsit,
Hârtie japoneză. Fluierat
Cu gura plină de biscuiţi.
Tamponat cu bumbac, presat sub cărţi,
Pus la muzeu. Leşinat
Gol la soare. Îmbălsămat.
Pudră într-un bulb fluorescent.
Coral într-un magazin de suveniruri.
Strung şi ghips.
Vermut. Cerul
Unei guri de umbrelă,
Pungi de aspirator cu mătreaţă,
Praf de puşcă.
Mobilă nemţească din secolul şaisprezece.
Balon cu aer fierbinte.
Cenuşă.
Leii săptămânii lucrătoare
Era în anul când m-am abonat la un absurd
Număr de reviste, erau lei pretutindeni.
Lei la tamburine, lei la ghereta portarului, lei
Pe mâneca rochiei tale negre biblice, puteai să îţi întorci ceasul
După răgete, oscilaţia verigilor ghearelor
Pe podeaua tare de lemn ţi-a tocit urechea, fantome
De lei au fost taţii copiilor noştri, lei de ierburi înalte,
De tipul Barnum & Bailey, am îngenuncheat la cicatricea de iatagan
De pe pieptul dresorului în timp ce valeţii aduceau lei peste lei,
Lei repezindu-se la noi cu violenţa unei vânzări cu reduceri, soţia mea
Vine acasă cu un leu între picioarele ei, moscul antilopei
Cu picioarele legate în gură, cu răni aprinse de veioză de noptieră,
un jug cu borcane de lacrimi zăngănind pe umerii ei crestaţi,
cu lei prin colţurile craniului, dansatorii de la nuntă ucişi,
organele lor împrăştiate ca nişte grămezi de fructe, lei
la crăpătură în amorul nostru, lei pe bufniţe, lei
ca nişte Laboratoare, animalele de casă sfâşiate, lei încărcaţi pentru povară,
lei pe lespedea criptei notând omorurile,
mulaje de ghips ale ghearelor pe deasupra uşilor saloanelor noastre de cancer,
leii desfac perdelele coastelor noastre, gâfâie ca nişte săgeţi şuierând,
lei hămesiţi, cu părul pictat pe oase,
lei în curte lângă copii, lei
la frigider în miezul nopţii, cu pui în gură,
lei la adăpătoare bruscând
pentru bani de bere, lei secerând
infanteriştii, gărzile regale engleze, dragonii,
stând aliniaţi perfect pentru ciugulit
lângă patul meu, aşteptând ca eu să plesnesc
oasele ceasului meu la încheietură
şi să mă îmbrac cu armura lunecoasă şi subţire dată în dar de ei.
Corrag văzut a doua oară
Ieşit din mocirlă el arăta
Ca o grenadă reconstruită. Pieliţa îngreunată
De scai. Agrafa ruginită a ghearelor sale strâmbate.
Trestiile au încuviinţat din capetele lor bătute de vânt.
La saltul lui, sporii se dau înapoi şi se risipesc.
Şi cicatricea aceea a şirei spinării unde intră cheia şi se învârte.
Stupul ochilor lui trimite androizi ca să probeze
Cuţitele ierbii. Atât de nemişcate, ciorapii măsurători de vânt
Atârnă ca nişte plămâni înjunghiaţi. Biblia lui e un ghid
De anatomie practică. Limita câmpului său de observaţie, un râu
Peste care nu se poate vorbi. Un deţinut trecând peste bare
Cu gamela lui de tinichea este umflătura de muşchi făcând curse
Înăuntrul coastelor sale ca o motocicletă într-o închisoare sferică.
De la polul sud până la polul sud
Plămânii lui sunt jumătăţile despărţite ale unui ciorchine.
Melcul urechii lui e un tunel săpat cu lingura pe sub
Cimitirul de plasticuri. Nervul lui safen, un băiat
Cu un buchet de cai sprinteni. Irişii lui sunt bufniţe
Iar bufniţele sunt bucăţi ascunse de funingine de la un foc de tabără.
Greva foamei nu include la el şi renunţarea la felaţie.
Venele sunt adunătura bufantă de vipere negre a unei gorgone.
Capilarele sunt arţari de iarnă periind ceaţa.
Celulele sângelui sunt un praf purtat în jos pe poteca unei lanterne.
Gura lui e mama mea plângând la spălătoria auto.
Vânătorii de râme pun la clocit lămpi de kerosen
Pe corul Scripturii din capul lui
În timp ce el vine târându-se în hainele lui de duminică,
Ca şi cum şira spinării lui ar fi o frânghie de clopot
La miezul nopţii, iar satul ar fi gol,
Iar tatăl lui ar fi plecat la oraş
Cu moştenirea lui – un alsacian
Care era zestrea pentru distanţa
Ce-avea el să parcurgă zi după zori după amurg.
Tema creditului din Hotelul Rag Castle
Un cvartet de termenvoxuri, susţinut
De cântăreţi ai axului de ventilaţie,
O partitură pusă în scenă pentru teatrul umbrelor,
Piano bar muzică de pian
asta ne aminteşte că luna se sincronizează din buze
Cu soarele. O tobă periată ca un „ajutor”
Stins într-o gură astupată cu cârpe,
Gaura de catifea a gurii tale
Peste gura mea, anul trecut în noiembrie.
Palizi şi culcaţi pe o plapumă
De cârpe, cu ciucuri, suntem precauţi
Ca atunci când chemi câinele
Unui străin. În pictura de deasupra capetelor noastre
Un câine de vânătoare târăşte o gâscă străpunsă
În dinţi ca pe un trandafir printre trestii
La pistolarul lui. Exact acel pistolar este
În camera de lângă tine, sprijinit
de două perne, sugând
chiştocul unei ţigări, îngânând refrenul
plictisit de moarte, obosit la culme.
Ţinutul coroanei
În nordul ţinutului fără buşteni,
Am făcut animalele pentru noi să se lupte.
Bestii diforme şi întristate au şterpelit
Suportul de haine vechi, cele care
Bucăţică cu bucăţică ghimpată au fost silite
Să se facă bătăi de pumni în revărsarea pitică a dealurilor.
Într-un extaz cu părul sculat, aceste animale
Au venit şi s-au ocupat de zilele noastre
Lăsându-şi puii să apere
Palatele de unde au fost alungaţi
Pentru noi. Aceste mamifere de carusel au mers
Fripte la pol. Cu labele din faţă
În mănuşi de căprioară au ciulit urechile când
Beţele de iască au lovit timpanele
Verzi ca alama, timpane care au adus milele
La decesul lor relevant.
După strângerea pietrelor, câmpiile
s-au umplut de pustule. Unchiul meu cu o nuia de alun
lovind spatele catârului său. Unchiul meu
după douăzeci de ori, după încă o dată,
cu fruntea ascunsă sub pălărie, privind înapoi
cu ochii holbaţi la radarele de zece tone
dimprejurul colinelor.
Spinarea lui ca un bici răsfirat
Se încovoia de-a lungul potecilor de dale de cherestea,
Catârul lui cu ochelari întinzându-şi gâtul înspre înălţimi;
Pielea lui ascunde puncte de ancoră de oase, pârghii de măduvă,
Scripeţi sangvini. Un linoleum aruncat
Peste numele lui dat de la Dumnezeu, subţire ca o dantelă.
Iar aceea e casa noastră, ponosită
Cu un ridicător de baloţi agăţat de stâlpul porţii
Ca o limbă lingând o conservă de iarnă. Dintr-o
Burtă de nour cezariană, haite cenuşii de ploaie
Trag în jos porumbei mesageri către o pajişte arată pe jumătate.
Din vârful zgârie-norului îmi scot periscopul
Din cutia lui de piele de şobolan, mă apropii de Unchiul,
Catârul acela de sub măruntaiele lui hârşâind către casă
Cu târâişuri de glezne. Vâlceaua era departe, cât vedeam
Cu ochii. Restul l-am auzit doar,
Zgomotul pe care îl scriu ca să-l uit
Atunci când haitele sterpe s-au aruncat peste el.
Traducere şi prezentare de Elena Ciobanu
