Revista revistelor mai 2011

Acolada

nr. 4, aprilie 2011

Radu Ulmeanu declară în răspăr o „pax basescana”, în timp ce Tudorel Urian analizează o „Istorie burlescă a Europei”. Alex Ştefănescu e din ce în ce mai şarmant cu al său „jurnal secret”, aflat la serie nouă. Nu ar fi de ratat nici re-întâlnirea cu Gabriel Liiceanu, analizat dintr-o perspectivă inedită de Gheorghe Grigurcu („Barbarul rafinat”). Aurel Pantea dedică o pagină de poezie aceluiaşi Grigurcu, în timp ce criticul Constantin Călin rămâne preocupat de „zig zag”-urile cu care ne-a obişnuit. Interesante sunt şi reflecţiile despre haiku ale lui C.D.Zeletin, mai ales că, în ultima vreme, ba dinspre-un colţ, ba dinspre-altul apar iubitori şi mânuitori ai acestui gen. Se pare că majoritatea revistelor au luat act de scandalul prilejuit de presupusa colaborare a lui Nicolae Breban cu securitatea. Începe încă o perioadă a „dezvăluirilor incediare”. Scriitorii încep să îşi manifeste partiprisurile, înjură în mijloc de intersecţie, devin interesaţi de dreptul la replică şi tot aşa. Din această încrâncenare, pentru „sfântul rating”, voi enumera şi eu o parte a acestor frustrări, dezertări, procese. În numărul de faţă, Viorel Rogoz ne propune un George Vulturescu din perspectiva „voluptăţii” unui penis captiv.

Interesant mi s-a părut însă Nicolae Coande care în cazul repatrierii manuscriselor lui Cioran face un exerciţiu invers, şi anume nu se extaziază odată cu gestul lui George Brăiloiu ci se întreabă care a fost mecanismul ce a condus la înstrăinarea documentelor. Ana Blandiana îşi declină interesul faţă de clonele lumilor virtuale, punctând câteva experienţe aparte, în legătură cu facebook-ul.

Luceafărul de dimineaţă

nr. 20-21, 4 mai 2011

„Luceafărul”, plus „Luceafărul de dimineaţă”, egal o mie de numere! În politica firescului, câteva articole care reiterează importanţa revistei, alături de gânduri, aprecieri etc. Dan Cristea descoperă plusurile unui roman despre care s-a mai scris şi încă se va scrie – Ion Vianu, „Amor intellectualis”. „Politica lui Bartleby” (Bogdan Ghiu) rămâne interesată de „Prolegomene la artele precarităţii”, la un al doilea episod, oarecum în legătură cu „punerea la punct” de pe aceeaşi pagină a lui Constantin Stan „Cică nişte cronicari…”

Sincer, de data aceasta, de la „Poesis” nu ne-a plăcut decât Daniel D. Marin: e simplu, liniştit. Din micul ciclu al „domnişoarei O”: „domnişoara o. stă pe covor cu/ ochii închişi. când expiră/ ceva liniştitor îi înconjoară mâinile./ le ţine strânse între genunchi./ poate vede ceea ce nimeni/ nu-şi poate imagina poate doar/ alunecă fără voie într-o peşteră cu/ animale imense din alt timp. // dacă ar deschide ochii/ cu siguranţă s-ar juca în voie/ cu animalele imaginare./ dacă nu ar fi aşa liniştea s-ar risipi/ din mâinile ei şi covorul/ ar coborî încetişor pe marginea/ unei prăpăstii”.

Cel mai simpatic rămâne Iorgu Drăghicescu care într-un manieră parodică aşază pe hârtie câteva întrebări retorice. Printre ele, cum de e posibil ca acel concurs girat de Pro Tv să fie câştigat de… şi nu de…, în timp ce alte posturi, of, Doamne, grozăvie mare – aştern pe scroll „Breaking news: Hristos a înviat!”

Bucovina literară

nr. 4, aprilie 2011

Ce mai înseamnă provincia pentru o revistă literară? Ce ar trebui să publice un asemenea „lunar”, care sunt patimile unui şef de revistă? Măcar la o parte dintre aceste întrebări încearcă să răspundă Constantin Arcu. Şi reuşeşte. Fie şi parţial! Unul dintre cele mai bune interviuri ale lunii aprilie e consemnat de Alexandru Ovidiu Vintilă. Dacă în prima parte Ioan Es. Pop reface micro-istoria versurilor Ieudului, în cea de-a doua cei doi se apleacă implicit şi asupra unei crize morale a lumii literare. Liviu Ioan Stoiciu rămâne de partea celor ce ar putea legitimiza rezistenţa prin cultură, explicând câteva din meandrele principiilor de ierarhizare ale literaturii pre-postdecembriste (pardon!).

Ionel Savitescu măsoară „şocul adaptării” la o altă mentalitate. Obiectul de studiu echivalează cu „Jurnalul suedez V” – Gabriela Melinescu. Mircea A. Diaconu a ajuns în dreptul lui Radu Stanca în cadrul antologiei poeziei româneşti. Sper că vă amintiţi, nu am creditat o asemenea „alcătuire”, deşi apreciez strădaniile antologatorului. Emil Brumaru devine şi mai fascinant, când este aşezat între o nevinovată utopie şi o atitudine radicală anti-mimesis, ambele descoperite de Liviu Antonesei. Apreciez că unul dintre cei mai de substanţă prozatori contemporani rămâne Radu Aldulescu. E prezent şi în numărul de faţă, cu „Drumul”. Ce-i drept, l-am văzut şi la o emisiune tv unde până la urmă s-a discutat despre… nimic! Bănuiesc că nu a fost decât un nefericit accident! Deşi mai succint decât s-ar fi impus, Mircea Dăneasa construieşte o fişă Ilie Boca, din care reţinem „Pictura lui Ilie Boca poate fi percepută ca o poezie scrisă cu penelul «înmuiat în tăria» culorii, condus de o mână tainică prin care duhul moldav se autoportretizează într-un nesfârşit ciclu de variaţiuni existenţiale”.

Oglinda literară

nr. 113, mai 2011

Colegii de la „Oglinda literară” încep să nu ne mai surprindă, în sensul că, poate după cum ar fi şi normal (după unii), prea amestecă în paginile revistei plusurile cu minusurile. Chiar aflate sub semnul debutului, mare parte a materialelor publicate rămân îndepărtate de ceea ce am aştepta de la un debut reuşit. În plus, destul de seci „O republică nu vine niciodată singură. O zi din viaţa lui Caragiale/ Tehnica loviturii de stat la nivel de judeţ” – Ion Ifrim ori „Ştiinţa pierdută a lui Zalmoxis sau Steaua Tetrahedronică, octagonul şi cultura carpato-danubiană” – Cristina Nicoleta Sprînceană. Zău aşa…

Apreciez însă prezentarea cărţii Floricăi Albu „Folclor din Soveja” (Florin Micu Iliescu), un volum ce restaurează o mică dar importantă parte a „patrimoniului local”. Mi s-a părut interesantă şi pagina ce adună ipostazele copiilor din diferite legislaţii antice, texte ce vor fi reunite într-un viitor volum de către Aurel Neculai. Isabela Vasiliu Scraba găseşte aspecte interesante, de legătură între Mircea Eliade şi Arsenia Boca, punctând în special interesul faţă de o icoană a celui din urmă („Maica Domnului cu Iisus în zeghe de puşcăriaş”). Mai întâlnim versurile lui Iancu Grama, ce poartă în continuare marca acelui ermetism specific scrisului său, dar şi o recuperare critică a volumului de micropoeme semnate de Octavian Mareş. Am lăsat la urmă cel mai important material, o pseudo-replică Nicolae Breban la scandalul aşa-zisei colaborări, replică datată 9 aprilie 2011, Paris.

Cronica

nr. 4, aprilie 2011

Despre urări în general, dar şi despre „nebunia” românilor de a-şi face tot felul de promisiuni cu prilejul sărbătorilor, opinează Valeriu Stancu. Concluzia nu se lasă prea mult aşteptată: „Ce fel de minte trebuie să ai ca să nu înţelegi un adevăr ce frizează truismul: faptul că deţii un paşaport nu-ţi conferă în mod automat libertate! Românii nu pricep cu ce se mănâncă libertatea asta, nu vor să înţeleagă (sau, mai exact, unii dintre ei se prefac a nu înţelege) că un om controlat sans merci, clipă de clipă, de sistemul care-l poate şantaja, obliga, supune, dirija prin intermediul coerciţiilor de ordin financiar, material, nu e un om liber. Sărăcia nu conferă libertate, ci dependenţă”.

Bogdan Mihai Mandache ne destăinuie cu ajutorul lui Michel Feuillet câteva din tainele Evului Mediu. Despre teatru, despre autonomia acestuia faţă de celelalte forme de expresie artistică, despre mit şi actor, ne vorbeşte Ioana Petcu. Deşi pleacă de la o carte extrem de interesantă, Ionel Savitescu cade în plasa de „a-i relata” cuprinsul („Oamenii lui Hitler”). Cu adevărat interesant este volumul publicat în 1929 de către Rudolf Suţu – „Despre librarii şi librăriile vechi din Iaşi”, de fapt o conferinţă ţinută la 20 ianuarie 1929.

Fereastra

nr. 2, aprilie 2011

Pentru cei care încă nu ştiu, „Fereastra” este revista editată de Asociaţia Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia”, Mizil. Deşi sunt atât de multe de îmbunătăţit în ce priveşte tehnoredactarea, am găsit câteva materiale demne de interes. Iar asta e important! Dintre acestea, aş enumera Theodor Emilian Barbu „Jurnalul unui schizofrenic”, Adrian Botez „Cartea noului Iov – «Exilat în strigăt», de Viorel Savin”, Andrei Horia Christescu „Cu timpul la tâmplă”, Gheorghe Postelnicu „Vasile Voiculescu, o legendă a României secrete”, cât şi grupajul de poezii al lunii aprilie, marca Nicolae Mihai. De aici: „Domnule, vă rog o ţigară…/ Sunt condamnat să suport/ ce-a mai rămas din tămbălăul/ zilei de ieri./ Cu mâna pe ştreang,/ încerc să car obscurul/ acelor clipe cât mai aproape/ de ora 24, acolo unde/ provinciali, proaspăt bărbieriţi,/ nu înţeleg de ce zei/ precum Omar Khayyam beau vin/ doar la îndemnul trandafirilor./ Oare la anul suspinul/ ţigăncii Estrella/ va putea fi privit/ tot prin gaura cheii?” („Ora 24”).

Argeş

nr.  4, aprilie 2011

Mi se pare interesant mottoul sub care e aşezat numărul curent al revistei: „Politicienii au nevoie de o populaţie fără nădejde, fără credinţă, fără orizont, ca să o poată manevra” (Părintele Iustin Pârvu). Emil Cioran 100 – „Însemnare subiectivă despre Cioran” de Leonid Dragomir, Gheorghe Grigurcu 75 – „Un senior al literaturii române contemporane” de Dumitru Augustin Doman. Luca Piţu ne propune o hermeneutica magistra vitae, nuanţând asupra „cărţilor fără e-uri”. Aspectele generale ale canonului literar se vor a fi inventariate de Mircea Bârsilă, plecând în parte şi de la ideea exprimată de Roland Barthes că nu există scriitură şi stiluri prin intermediul cărora autorul să nu se refere la lumea obiectivă şi la tipul de societate în care trăieşte. Leo Butnaru ne prilejuieşte o nouă întâlnire cu Anna Ahmatova, la graniţa dintre simbolism şi avangardă. Într-adevăr, poate mă înşel, dar nu se mai scrisese de mult timp despre N. Tonitza: o ultima pagină dedicată marelui pictor, aşezat mai degrabă nu sub sfera genialităţii, cât mai ales alături de cei care s-au autoinstituit în momente de prim rang ale şcolii de pictură româneşti.

Ramuri

nr. 4, aprilie 2011

Subiectul început de Gabriel Dimisianu, referitor la starea criticii, e ratat cel puţin din perspectiva numărului de faţă. Pe viitor, depinde de capacitatea acestuia de a focaliza direct pe nume, de a da exemple. Ne-am săturat de atâtea „reveniri” asupra subiectului, aşteptăm cu adevărat să scăpăm în afara ţinuturilor nisipoase. Dacă sunteţi interesaţi de un dialog între modernitate şi postmodernitate, dacă nu aţi urmărit cu foarte mare atenţie schimbul de scrisori din „România literară” între Andrei Codrescu şi Mircea Mihăieş, atunci poate ar fi nimerit să nu rataţi rândurile lui Adrian Popescu. O carte ce încă îşi aşteaptă cititorii este „Moromeţii: ultimul capitol”, Editura Academiei Române, autor Sorin Preda. Cartea este „construită […] din succesiunea unor interviuri şi convorbiri mai lungi şi a unor secvenţe mai scurte, unele sprinţare şi hâtre, repetabile, toate intitulate «Poiana lui Iocan»: scrisori, scurte mărturii, amintiri, un text apocrif etc.” N-ar fi rău să ne uităm şi peste prezentările făcute de Luiza Barcan şi Florin Caragiu cărţilor semnate Michel Tournier – „Gaspar, Melhior, Balthazar”, respectiv E. Schrodinger – „Ce este viaţa? Spirit şi materie”.

Convorbiri literare

nr.4, aprilie 2011

„Ultima Bastilie” (Cassian Maria Spiridon) este materialul ce ne explică „Revoluţia Twitter de la Chişinău din 6-7 aprilie 2009”. Un interviu inedit, recuperat din arhiva Europei Libere, purtat între Max Bănuş şi Nicolae Stroescu Stînişoară despre „Păstrarea identităţii româneşti în procesul de integrare în străinătate”. Irina Mavrodin rămâne sub semnul centenarului Cioran, depănând subiectiv câteva din amintirile prilejuite de întâlnirile cu acesta. Despre Gheorghe Grigurcu, la ceas aniversar, scriu printre alţii Adrian Alui Gheorghe, Mircea A. Diaconu. La sugestia lui Gellu Dorian, am reţinut numele lui Bogdan Lipcanu şi al său volum „fuck tense”; în urma lecturii se pare că vom rămâne cu o „băşcălie expusă nonşalant în texte ce par a fi memorialistice , într-un registru autenticist-memorialist, vag estetic, fără pretenţii de a rupe tiparele, care oricum par a veni calchiate din alte sfere poetice de peste ocean…” Ovidiu Pecican se situează între Orient şi Occident, între analiza mecanismelor puterii politice şi atotsupremaţia raţiunii sentimentului – „Cantemir şi Descartes. De la «Istoria ieroglifică» la pasiunile sufletului”. Lucru de apreciat, nimerit şi din perspectiva nenorocită a crizei prin care trecem, Vasile Iancu aşază în locul cuvenit revista „Memoria”: „Cu tenacitate remarcabilă, demnă de o nobilă cauză, colectivul redacţional al revistei «gândirii arestate» izbuteşte să ne pună sub ochi, să ne ţină trează memoria de mai bine de douăzeci de ani. O performanţă în această societate, tot mai indiferentă la trecutul tragic al acestui popor măcinat moral, spiritual, chiar şi biologic, în deceniile coşmareşti ale comunismului. Cum se întâmplă cu fiinţa noastră fragilă, efemeră şi cam uitucă adesea, momentele – foarte puţine – de bucurie, mai ales juvenilă, de mici izbânzi profesionale, de acalmie existenţială, au estompat serios coşmarurile, furiile, necazurile, straniu, taman cele pe care le-am suportat mai recent, adică, în ultimii ani ai dictaturii. Chestiunea e de domeniul psihanalizei. Probabil.”

LecTop